Duios, Poliţia trecea …. la represalii ? !

Ei nu pot suporta ca noi, să scriem o declaraţie olografă cum gândim noi cu toate că la sfârşit ,înainte de a semna specificăm.... Ne-ar arăta la toţi armele din dotare dacă ar pune mâna pe putere. Atunci să vezi DICTATURĂ!

Oricare dintre noi ne putem găsi într-o situaţie similară! Dacă nu respectă imnul naţional, în mod sigur, pe noi ne dispreţuiesc .
Am văzut anul trecut un poliţist care bătea o femeie, o profesoară. Am văzut poliţişti ... care-şi bat joc de propria lor uniformă!
Aceşti poliţişti, ne amendează pentru că nu manifestăm destul respect pentru ei şi uniforma lor! Sunt politistii- care l-au-huiduit-pe-basescu-in-fata-palatului-cotroceni-pe-7-octombrie

În una dintre pauze, marţi 25 ianuarie 2011, am fost chemată la telefon . Un poliţist mi-a spus că există o plângere împotriva mea şi m-a rugat, ca a doua zi, să merg la sediul Poliţiei Oraşului Vălenii de Munte.

Cum îmi spusese că un coleg, profesorul de matematică Dumitru Ciubuc mi-ar fi făcut reclamaţia, am rămas pe gânduri.
Ce mă nedumerea era faptul că, de câte ori venise vorba despre procesele mele, el ,total dezinteresat mă sfătuia să renunţ la ele.

Cu aproape două săptămâni în urmă, 8 ianuarie 2o11, domnul Ciubuc mă sunase şi mă rugase să şterg scanarea filei din Carnetul de Muncă al lui, cea în care apărea CNP-ul şi pe care o postasem pe blogul meu.

,, Ticule, n-am postat copia Cărţii de Identitate, cum spui tu.” I-am răspuns eu.

,, Uită-te bine !”
,, Stai să măresc fotografia. Mică cum este, nu am observat…”
,, Da , am văzut-o şi ai dreptate. Uite! O şterg imediat.”

M-am gândit, pe bună dreptate, că trebuie să fie ceva abscons şi că procuratura , cu ajutorul poliţiei, folosindu-se de greşeala mea, trece la represalii.
Nu mi se poate ierta faptul că le-am forţat mâna şi, aproape i-am obligat să înregistreze plângerile mele penale şi apoi să dea un verdict, e drept nefavorabil mie şi cu motivaţii tâmpite, dar totuşi să le dea. Când plângerile penale stau câte 4-6 ani nesoluţionate, un an şi câteva luni, reprezintă o realizare ce trebuie trecută în Cartea Recordurilor!

M-am prezentat miercuri la poliţie. Era un ger de crăpau pietrele, ăsta a fost ghinionul meu iar stomacul mă durea fără vreo cauză anume.,, Sper să nu fac iar gastrită !” mi-am zis.

La poartă, poliţistului i-am spus adevărul.
,,Nu ştiu cine anume m-a chemat.”
,,V-am văzut la televizor.” m-a informat râzând respectivul.
,,Sper că aţi observat şi faptul că nu v-am atacat.” i-am replicat eu.
,,Aşa e! ” Dialog mai mult decât banal, dacă există aşa ceva.

Surpriza a constat în faptul că poliţistul care mă aştepta s-a deplasat la poartă ca să mă primească !
Asta da schimbare în atitudinea poliţiei ! Care o fi motivul?

Tânărul poliţist, domnul subcomisar Ion Enescu, un băiat bine făcut, şaten cu trăsături frumoase, are un glas ce nu îmi zgârie urechile.,, Nu-i miliţian !” îmi spun.

De fapt, nu are nicio importanţă. Din experienţa trecută am realizat că niciunul nu iese din ordinul şefului. Nu – şi fac procese de conştiinţă. Cred că nu au apucat să înveţe ce – s alea şi cu ce se mănâncă. Importantă este promovarea. Nu le port pică. Ca fiică de ofiţer în armată, ştiu mai bine până unde poată să ducă obiceiul de a zice şi de a gândi :,, Să trăiţi, am înţeles! ”Oare se mai spune în poliţie astfel? Armata este demilitarizată, nu-i aşa?

Sunt hotărâtă să nu dau vreo declaraţie în cazul în care nu-mi arată plângerea. Subcomisarul Enescu mă uimeşte însă. Nu încalcă procedurile. Plângerea împotriva mea data din 4.01.2011. A făcut întâi plângere la poliţie după care a luat legătura cu mine! Îl întreb pe poliţist dacă a căutat pe google.ro şi a văzut cu ochii lui că nu mai există pagina cu pricina şi, ca urmare, nu mai înţeleg demersul lui.

Poliţistul îmi explică cum, colegul meu Dumitru Ciubuc a recunoscut într-o altă declaraţie, pe care însă nu mi-o arată, că m-a rugat să şterg fila cu pricina, că am făcut-o şi că el nu mai are nicio pretenţie. Îmi arăt nelămurirea. ,, Ce rost a mai avut să mai dau declaraţie ? ”

Avocatul, dacă i-aş fi cerut sfatul mi-ar spus să neg orice. Proba nu mai exista. Nu i-am cerut sfatul pentru că, ştiam că am de gând să recunosc că eu am postat-o.

Dacă aş fi negat m-aş fi situat în aceeaşi situaţie în care se află toţi cei care au minţit cu bună ştiinţă: inspectorul general şcolar Gheorghe Matei, primarul Gheorghe Tirifon , prim-procurorul Glican Ana Maria şi , mai nou, inspectoarea Mariana Popescu. M-aş fi dispreţuit profund. Am ales să-mi asum propriile mele fapte.
Domnul subcomisar Ion Enescu încearcă să-mi dicteze ce să scriu.

,, Ştiţi, eu o să scriu ce cred eu. Ar fi trebuit să fie un avocat de faţă. ”
Poliţistul este calm. Comisarul şef de la DNA şi-a ieşit din fire şi a părăsit biroul când i-am spus acleeaşi replici.

Îmi cere expres să scriu cum am intrat în posesia înscrisurilor oficiale , prima întrebare, şi dacă mai are cineva acces, a doua întrebare, la administrarea blogului meu.
,, Aha! Acesta a fost motivul !” Râde şi el. ,, Da.”

Scriu cum, în urma unei plângeri penale s-a ajuns în instanţă cu Dos. Nr. 1416/331/2010 şi cum, după ce am întrebat mai mulţi avocaţi, nemulţumită de faptul că tot se dau NUP-uri nejustificate, în opinia mea, am hotărât să le fac publice probele din dosar prin intermediul televiziunii AlfaTV, prin numeroase petiţii la diverse instituţii culminând cu cele la Preşedinţie, să declar greva foamei şi să le postez pe blogul meu personal.

,, Cum aţi intrat în posesia lor? ” insistă poliţistul.
Scriu din nou, adevărul şi numai adevărul, descriind cum m-am adresat în mod legal instanţei. Recunosc că eu am postat toate documentele şi am de gând să scriu şi în continuare şi că am să descriu chiar şi întâlnirea asta.

,,Ştiţi , de când am intrat mă tot întreb, ce părere aţi avut despre purtarea poliţiştilor când şi-au aruncat caschetele? Dar, despre atitudinea armatei când a huiduit în timp ce se cânta imnul naţional? ”

,, Ştiţi că noi nu avem voie să facem politică.” Nu m-a mirat răspunsul lui.

Cunosc psihologia militarilor.

,, Eu nu fac politică cu d-voastră. E vorba doar despre educaţie şi bună creştere. Doar sunt profesoară. Astăzi, a fost cea mai geroasă zi şi, cu toate că am avut o şedinţă la şcoală, pentru că v-am promis, am venit din respect pentru d-voastră. Este vorba doar despre respect. Nu mi-ar place ca părinţii elevilor mei să vină peste mine în clasă şi să se poarte precum Poliţia Română. Cred că nici dvs. nu v-ar face plăcere să vin şi să fiu necuvincioasă. Nu, nu este vorba despre politică ci doar respect. Aceasta este menirea mea . Să fac educaţie.” Nu m-am putut abţine. Precedentul este periculos!

Ne-am despărţit şi, după cum vă aşteptaţi, s-a ridicat şi m-a condus afară.

Nu cred că mi-am mai făcut un prieten dar, sigur, traficul o să crească.

Pentru că şi Poliţia îmi citeşte blogul personal.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s