Întâlnirea mea cu DNA-ul

  I  În primul tur am  pus ștampila pe  Elena Udrea.  Cu toate că nu-mi plăcea defel dar fiind loială președintelui Traian Băsescu am votat-o fără nicio strângere de inimă.  Eram convinsă de faptul că n-are nicio șansă în fața celor doi coloși . Înainte vreme cochetasem cu ideea de a vota cu Monica Macovei, urmăream ce se scria și despre una și despre cealălaltă candidată , numai că în ultimile săptămâni de campanie electorală ultima  mi-a lăsat impresia că își arogă merite mai mari decât a avut cu adevărat. Din luările de poziție ale fostului procuror  reieșea că  Băse’ nu avea niciun merit deosebit și pentru asta mi-a displăcut total.  10247493_557581371011623_7504752357638222281_n[1]

Pe Elena Udrea n-am invidiat-o, ca foarte multe femei,  nici pentru tinerețea ei, nici pentru puterea ei politică, nici pentru poșetele sau pantofii săi dar nici nu am „căzut în fund de admirație  ” negăsind nimic special la ea. Ei bine, abia acum a început să-mi placă „inamicul public nr.1 ” al României. Și îmi place chiar foarte mult nu pentru că o consider  nevinovată, ne-am obișnuit să fim de acord cu dosarele DNA-ului, ba avem și o pagină pe facebook  ca fani ai acestei instituții, ci pentru că a început să dezvăluie din secretele murdare ale puterii. Ea, Elena Udrea,  a avut curajul în ultima săptămână , e drept că acela al omului care nu mai are nimic de pierdut,  să povestească despre  ceea ce mulți dintre noi bănuiam  dar nu aveam probe. II În anul 2008 mi-am pierdut funcția de director de școală pentru că  ( în prostia mea crezusem că în urma concursului de ocupare a postului de director din anul 2006 pot să stau liniștită având dreptul la propria-mi opinie) în 2007 îl susținusem pe Traian Băsescu fără teamă atunci când fusese suspendat.

LIDERUL OPOZIȚIEI UNITE
LIDERUL OPOZIȚIEI UNITE

Liberalii s-au răzbunat pe mine crunt și din două-n două zile 2 cioclii de la Corpul de Control al Prefescturii veneau să vadă dacă încă mai sunt în funcție. Eram cea mai coruptă persoană din județul Prahova, până și pentru că îmi  transferasem propriul  copil într-o  școală din mediul rural a trebuit să dau explicații vreo oră. Răzbunarea nu-i o faptă cu care să te lauzi în fața Sfântului Petre la Poarta Raiului  dar nu mă  împiedicam eu în acele momente în raționamente pur  spirituale și  pentru că a nu face nimic este mai greu decât a te zbate      am început un război cu toți cei vinovați de pierderea indemnizației mele de director. M-am adresat printre altele și DNA-ului, condus la aceea vreme de către domnul Daniel Morar,  povestind despre o faptă de corupție. Într-o zi, cred că deja ne găseam în anul 2009,  mă caută un comisar, nu reușesc să țin minte gradele actuale, de la DNA Ploiești. Stabilim o oră anumită și m-am prezentat  la sediul respectiv exact atunci când hotărâsem de comun acord. Am stat și am așteptat mai mult de o oră până respectivul, un fost milițian durduliu  , să apară cu niște sacoșe pline cu mâncare. „Vă rog să mă mai așteptați până mănânc.” Și a mai trecut o oră. Cum am stabilit cândva  un record de așteptare , 13-14 ore într-un tren înzăpezit, am rămas calmă  până comisarul și-a făcut și siesta după masa sa. În sfârșit m-a primit în biroul său, mi-a oferit un scaun și un pahar de apă minerală scoasă pe loc  din frigiderul din dotare după care începem să discutăm despre petiția mea. Observ din primele clipe că individul, în cazul că citise ce scrisesem eu, o făcuse în timpul mesei pentru că nu reținuse mare lucru încurcând datele și faptele. Când ajungem la faza cu declarația mea olografă  tipul încearcă să mă sperie,  de parcă eu eram făptașa, și să mă convingă să scriu altceva decât voiam eu. „Domnule, eu sunt cea care scriu și semnez și de aceea cred că este corect să formulez singură frazele.  Nu vreau să fiu dată în judecată de către domnul inspector Luca, pentru calomnie.” „Doar nu vă închipuiți că am deranjez ditamai inspectorul general pentru o nimica toată, scrieți cum vă învăț eu !” mi-a răspuns milițianul obișnuit să nu fie contrazis de cineva. Eram obișnuită din copilărie cu stilul acesta, tatăl meu fost ofițer de armată se purta la fel, dar și pricepută în a mă opune  așa că am continuat să-mi susțin punctul de vedere. „ Domnule comisar dacă vreți puteți să scrieți dvs. și să semnați. Eu prefer să-mi aleg singură cuvintele.” Iritat și nervos comisarul DNA s-a ridicat, a aruncat cu zgomot pe birou un pix, și îndreptându-se spre ușă, păcat că n-aveam un telefon performant,  mi-a spus : „ Scrieți doamnă ce vreți, scrieți!” Când s-a reintors calmat în cameră mi-a zis că nu el este cel care hotărăște ce se va întâmpla cu plângerea mea dar  am știut din chiar acele momente că urmează un NUP. Și NUP a fost!

II. Ițele încurcate ale independenței justiției

„ Ai grijă ce vorbești ! N-am chef, cu tine martoră într-un proces, să ne facem de rușine . ”
Aproape aceleași vorbe, nu sunt sigură că schimba ceva, poate doar tonalitatea, îmi spunea soțul meu, dimineață de dimineață, înainte de a pleca de acasă.

IMG0047A  Îi dădeam dreptate, înebunise toată lumea, se judecau oamenii în neștire și cum colegii mei, cei de la școala unde mă transferasem în toamna anului 1990, aveau mai multe tentative și procese la activ mă gândeam că sfatul soțului meu era binevenit.
Despre justiție vorbeam zilnic, n-aveam cum altfel , era doar vorba de una dintre sursele de venit ale familiei.
 „Nenorociții ăștia de comuniști, nu-și dau decât unii altora procese ! Ne-au păcălit și de data asta ! ”
Avea dreptate chiar dacă mai și exagera, Teofil Pop

Teofil Pop, ministrul justitiei (3 Ian. 1990 – 28 – AGERPRES FOTO

Nicolae Bracaciu

text,

și tânăra doamnă Adriana Mehedinți, aflaserăm că aceasta din urmă avea soțul mare ștab în PCR, ne vorbiseră despre salariile mari pe care urmau să le aibă avocații și cu asta vigilența noastră , dacă o avesem se evaporase în momentul în care tovarășa ne sorbise demonstrativ din apa minerală și cafea cu care ne servise ca să ne demonstreze că nu sunt otrăvite, fusese definitiv adormită.

Avocatul meu din umbră în procesul cu primăria
Avocatul meu din umbră în procesul cu primăria

La începutul anilor 1990 doar aparent totul era ca înainte, pentru că la instanțele mai mici rămăseseră aceeași președinți de judecătorii, aceeași prim-procurori de parchete.
Legile se schimbau pe bandă rulantă, denumirile instituțiilor erau ca pudra pe obraz ascunzând aceleași metehne vechi , procurori și judecători deveneau avocați, unii pentru a li se pierde urma iar alții pentru că suferiseră condamnări penale, milițieni, pardon, polițiști și securiști deveneau procurori și judecători.

În vara anului 1990, atunci când credeam încă în Revoluție, morții și răniții îi văzusem
În vara anului 1990, atunci când credeam încă în Revoluție, morții și răniții îi văzusem

N-aș îndrăzni să afirm că lucrau în grupuri infracționale dar în găști în mod sigur o făceau.
Își trimiteau clienții unii altora iar judecătorii erai cei care-I indicau clientului ce avocat să angajeze, om de-al lor, de încredere și prin care să-și primească darul.
Pentru că era un „ boom de procese ”, toată lumea avea ceva de revendicat, rămășițe de mâncat, adică procese în care să nu fie amestecat un procuror sau judecător, rămâneau și avocaților solitari.

Dar cine își bătea capul, reflectoarele erau pe partide și politicieni, să vadă ce se întâmpla cu justiția ?

Doamna Kovesi, domnule Morar, sunt supărată pe domniile voastre !

Cei care au fost înscriși în partide politice cunosc de mai mulți ani o stare fapt . Funcțiile în România se dau contra mită sau în urma unui trafic de influență.
Nu se numește un ministru , un prefect, un șef de deconcentrate sau chiar a unui amărât de director decât în urma unei agitații, printre membrii partidelor de la guvernare , asemănătoare cu mişcarea browniană.
Vreți să vă povestesc despre cazul concret al angajării unei îngrijitoare de școală pentru al cărui post s-au ”duelat ” în influență o directoare cu o primăriță ? A câștigat primărița.
Cândva, în Buzău a fost un scandal celebru în legătură cu desemnarea unei personae în funcția de prefect. Atunci deputatul din aceea zonă a vehiculat și niște sume de bani. Cum s-a rezolvat ?
A rămas ca la început adică nu s-a demonstrat nimic.
    Se tot vorbește despre corupția politicienilor dar ea nu ar fi fost posibilă dacă magistrații nu ar fi închis ochii, întinzând ambele mâini , la fărădelegile lor.
Personal v-am adus la cunoștiință cazul unui prim procuror care s-a dedat la înfăptuirea unui fals intelectual în înscrisuri oficiale. Am pierdut pe toată linia, în toate instanțele, cu toate că am depus probele.
Acum însă, când vă sunt vizate propriile scaune, v-ați sesizat. Păcat !
Dacă v-ați fi făcut datoria, pentru care sunteți plătiți regește, nu s-ar mai fi ajuns la situația în care se găsește întreaga țară și anume cea de haos.
Președintele ales al țării, domnul Traian Băsescu nu ar fi ajuns în această situație dacă ați fi făcut cu adevărat o reformă în justiție și nu ați fi păstrat și oblojit pe toți magistrații corupți.

Culmea, Adrian Năstase are dreptate !

Din postura de victimă vede mai bine neajunsurile justiției române
Din postura de victimă vede mai bine neajunsurile justiției române

       Doctor în Drept Internaţional, profesor universitar din anul 1996, cu toate că a fost conducător de Studii la ” Institutul Internaţional pentru Drepturile Omului” de la Strasbourg, scrie în CV-ul său că din anul 1984, sau, poate, tocmai pentru că are încă aceleași convingeri tributare regimului totalitar comunist , deși a îndeplinit timp de patru ani una dintre cele mai înalte funcții în stat perioadă în care ar fi avut posibilitatea să îndrepte multe din ” obișnuințele” justiției române, atâta timp cât a putut să facă presiuni asupra magistraților nu a fost deranjat de faptul că procurorul în timpul ședinței de judecată are scaunul aproape de judecător și, undeva, mai sus așezat decât avocatul apărării.
Încă din anul 2009 am scris pe blogul meu și la comentarii pe blogurile altora, doar avem dreptul să ne exprimăm părerile dar nu ne ascultă nimeni, că această situație nu este normală pentru un stat democratic dar, așa cum bine știți, nimeni nu mi-a dat dreptate.
S-a întâmplat ca, din situația privilegiată de a da ordine, domnul Adrian Năstase să ajungă în aceea de a fi nevoit să asculte de alții și , mult mai grav pentru dânsul , de a fi judecat .
Abia acum, acest domn cu studii înalte juridice și care , culmea, le predă și altora a înțeles că procurorul este doar avocatul acuzării și de aceea nu trebuie să stea alături de judecător nici măcar formal.
Chiar dacă vrem cu toții ca Adrian Năstase să fie judecat și , dacă este vinovat, chiar condamnat, ar trebui să înțelegem că în această privință el are dreptate.

ISTORICUL CORESPONDENŢEI MELE CU STATUL ROMÂN 12.01.09-18.09.09

  Anul trecut, disperată de faptul că în urma plângerilor mele penale nu se întâmpla nimic, nici măcar nu eram chemată să dau o declaraţie în faţa poliţistului, m-am apucat să scriu un istoric al corespondenţei mele cu organele statului. Nu m-a ajutat cu nimic. Justiţia este şi oarbă şi surdă. Şi de cele mai multe ori nu este capabilă nici să raţioneze logic.