„Misticisme ” de Crăciun

images3175VV6D
A fost odată, ca niciodată , a fost un preot în Radovan foarte credincios și iubitor .
Preotul nostru avea două fete cărora le cerea să țină cu strictețe fiecare post al anului .
Într-o iarnă în ziua de Ignat , atunci se taia porcul la țară, una dintre fetele preotului nu s-a mai putut abține și a băgat o bucățică de șorici în gură.
Ghinionul ei, preotul fire iute și neastâmpărată , ca orice oltean , a apărut brusc în locul unde se înjunghiase porcul și unde se tranșase.
Sărmana fată, speriată de dojenile care aveau să urmeze dacă tatăl ei o vedea mestecând șoricul de la porcul tocmai sacrificat a înghițit-o nemestecată .
Tânăra domnișoară s-a învinețit , toți și-au imaginat că din cauza frigului îndurat , și a căzut moartă pe jos.

Doamne, ce supărare a fost în casa preotului și ce jelanie i-a cuprins pe toți !
În loc să se pregătească pentru sfânta zi de Crăciun preotul, cu întrega sa familie, a început pregătirile de înmormântare.
Porcul urma să fie dat la masa de pomenire , pomana porcului este un prilej de mare bucurie, s-a transformat într-o reuniune ce urma după slujba de înmormântare.
Ce nu v-am povestit este că tânăra avusese un iubit, un băiat sărac, pe care preotul bogat , ca toți popii , nici nu voia să-l vadă în fața ochilor darămite să-l accepte ca ginere.
Când acesta a auzit de moartea iubitei sale, dragoste ținută în mare secret, împreună cu prietenii săi a mers la una din cârciumile satului și, cum îi stă bine unui bărbat, s-a îmbătat mangă.
Între timp mai apărea câte un băiat , pe atunci nu existau fete cu fițe , care povestea ce aflase despre decedată și despre slujba de înmormântare.
Unul dintre băieți a povestit cu mare haz cum preotul fire zgârcită de altfel, hotărâse să-și îngroape fată în rochie de mireasă și cu salba de aur la gât.
Supărat era băiatul, cătrănit tare de atâta necaz, dar și băutura își făcuse efectul.
Împreună cu încă vreo doi –trei alți tineri s-au hotărât ca spre zorii zilei, atunci când toți consătenii dormeau duși, înainte de cântatul cocoșilor să meargă în cimitir și să dezgroape sicriul fetei ca să fure salba de aur.

Cu lumânări sau torțe, nu vreau să vă mint cu amânunte de- astea, băieții au mers în cimitir și-au descoperit coșciugul.
Ca să-și facă curaj aveau lângă ei câteva sticle cu vin din care trăgeau câte-o dușcă.
Au ridicat capacul sicriului apoi au încercat să tragă de salba de aur. Noapte, băieții neîndemânatici și beți, au tras ca proștii în loc să caute mecanismul minuscul cu care se închidea bijuteria.
Știți povestea cu ridichea uriașă ?
Cam la fel trăgeau unul de celălalt și iubitul moartei de salbă.
Întuneric beznă, până și stelele nu mai licăreau pe cer sau nu le mai vedeau băieții, cât să-ți bagi degetele în ochi, când , deodată , s-a auzit un zgomot ca un horcăit .
Băieții s-au îngrozit și urlând cât îi ținea gura au fugit care încotro lăsând baltă torțele aprinse, cazmalele și lopețile.
Bănuiți cred că zgomotul s-a datorat șoriciului ce ieșise din gura fetei eliberându-I gâtul .
Aceasta s-a trezit, îmbrăcată doar în straiele subțiri ale rochiei de mireasă , într-un coșciug înconjurat de grămezi de pământ proaspăt săpat.

felicitari-online-imagini_de_basm-278[1]
S-a ridicat mititica din cutia în care fusese depusă, și-a ridicat poalele rochiței și fugind cât de repede putea, mai mult de frig decât de teamă, s-a îndreptat către casa părintească.
Când am aflat eu povestea , o scurtez ca să nu vă plictisesc, tânăra noastră era medic în sat , cu copii la rându-I, și mai toți când vorbeau despre ea îi ziceau „ moarta de la Radovan ”.
Părintele fusese atât de fericit când văzuse minunea lui Dumnezeu, pe fiica lui din morți înviată, că îi dăduse tânărului ce -o salvase , e drept în mod involuntar, drept recunoștință mâna fiicei sale .
Și uite așa, s-a terminat povestea mea despre din zorii unei zile din Radovan.

PS Am redenunit-o „ misticisme ” pentru toți cei care cred că Dumnezeu nu mai face minuni. Ei, scepticii, vor spune că nu s-a întâmplat mare lucru dar întrebați-o pe doamna doctor care a trait aceste clipe și să vedem ce vă spune.

PSS Un Crăciun fericit vă doresc tuturor!

Imagini deosebite cu ierni ale copilăriei mele veți găsi la Rares -Constantin si Antonia – Elena  și la  Predescu Laurentiu

În Republica „Romeo Constantinescu ”

Republica „Romeo Constantinescu” în locul fostei Republici de la Ploiești. Poate dictatorul Băsescu ia măsuri și-l demite pe Conducătorul Total! :D
Republica „Romeo Constantinescu” în locul fostei Republici de la Ploiești. Poate dictatorul Băsescu ia măsuri și-l demite pe Conducătorul Total!
Vă amintiți că în plin regim regal la Ploiești a existat pentru o zi „republica de la Ploiești”. Nu o să vă mire deci că în județul Prahova în plin regim democratic, cu o constituție democratică care stipulează la Art. 30 următoarele

CONSTITUTIA ROMÂNIEI

TITLUL II
Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale
 Libertatea de exprimare

ART. 30 Libertatea de exprimare

(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.”  

există o republică, Liceul Tehnologic Agromontan  „Romeo Constantinescu ” în care o persoană nu are dreptul la libera exprimare.

Vă puteți imagina că în urma unei exprimări nevinovate, ca următoarea  „  Astazi mi s-a confirmat o „teorie”: daca iti faci treaba cum consideri tu mai bine si mai stai si peste program, esti PROST. Daca nu te intereseaza nimic si pleci acasa in timpul programului , esti SUUUPER DESTEPT … si bineinteles apreciat… Aviz amatorilor … din ambele categorii…

— simţindu-se scârbită.”  au urmat represalii ?

 

Din păcate, dragă Angela, ai dreptate!

images[1]M-am născut și am trăit cei mai mulți ani ai mei în comunism. Am avut marele noroc ca părinții mei, în special mama, să nu fie niște fricoși  care  să-mi inoculeze împreună  cu laptele supt  spaima de a mă exprima liber , apoi Dumnezeu mi-a dat , odată cu repartiția la „ cuca măcăii ” și ce decurgea de aici, niște colegi cu coloană vertebrală. Cei cu care îmi câștigam „pâinea cea de toate zilele” nu erau niște intelectuali rasați dar, cu bunul simț al țăranului care-și depășise propria obârșie prin muncă proprie , se strecurau prin viață drepți și cu capul sus făcând haz de necaz. Am amintit despre ei doar pentru că îmi dau seama câtă importanță are în educație atât familia din care provenim cât și mediul în care trăim și ne dezvoltăm.

Într-un cuvânt, în ultimii ani ai totalitarismului n-am simțit pe propria-mi piele dictatura în sensul lipsei de liberă exprimare. Poate și pentru faptul că nu dădeam vina în gura mare pe „cel mai iubit” dintre conducători ci mă mulțumeam cu atacul punctual al celor care-mi creau mie personal probleme. Au fost destui.

Am supraviețuit fără a ține lecții de dirigenție în care să-l preamăresc  pe „geniul Carpaților” preferând să fac în schimb exerciții de matematică.

În anul 1990 m-am transferat la o altă școală , mai aproape de casă, și-am descoperit cu stupoare ce înseamnă să trăiești într-un mediu dictatorial. Dacă directorul școlii vorbea noi toți ceilalți trebuia să-l ascultăm în liniște îndiferent ce ne spunea: că-l doare capul, că i-a crescut tensiunea sau că mama sa l-a certat.

Dacă directorul era supărat noi, toate cadre didactice,  n-aveam voie să vorbim plini de veselie sau „Doamne, ferește” să râdem. Nu sunt lipsită de bun simț și  mă bucură răul altuia dar nici să zâmbesc doar atunci șeful este bine dispus nu accept.

În prezent am un manager  care întrece orice director comunist dar ceea ce mă uimește pe mine cel mai mult este faptul că sunt singura nemulțumită. Din păcate, dragă Angela, ai dreptate!

În republica lui Ponta Chinezu’ nu poți râde degajat, directorul se supără

 Libertate de exprimare în România ? Ei, aș ! Unde vă treziți? În Europa?

Ministru’ Remus Pricopie, ne bagă pumnu’ în gură !

PS Am simțit nevoia să scriu un răspuns după ce am citit :                 

Cadoul otrăvit de al USD-ului cu ocazia zilei de 8 martie !

Viitorul inspector general școlar ?
Viitorul inspector general școlar ?

Comuniștii, pentru că erau conștienți de faptul că , după ce distruseseră coloana vertebrală a conștiinței românești prin închisori sau la Canal, nu mai suflă nimeni oricare ar fi  pretențiile conducerii de partid și de stat, ne chemau și dumineca la școală. Că eram dascăli sau elevi, pentru ei nu însemna nimic, se găsea vreo activitate ce musai trebuia să aibă loc într-o sfântă zi de Duminecă.

Poate mulți nu știți, cine să vă spună, cum eram noi urmăriți până și la biserică în postul Crăciunului sau cel al Paștelui, cum se găseau să programeze o ședință important fix în una dintre aceste zile dragi nouă, creștinilor.

PSD-ul , majoritar până la exces, vecin cu dictatura, a găsit de cuvință ca sâmbătă 8 martie să ne plimbe obligatoriu , pe toți profesorii de matematică, la Ploiești.

Cică au nevoie de noi ca să supraveghem elevii olimpici. Ai zice, după câți profesori suntem cu toții, că românii sunt cel mai inteligent dintre popoare .

Ha! Ha! Ha!

Atât de deștepți încât nu cunosc nici măcar semnificația unui cuvânt, mă  refer la „dictatura ” lui Băsescu, dar sunt cu toții olimpici la matematică. Atât de deștepți încât citează cu toții din Gâdea, Badea sau Ciuvică de parcă aceștia ar fi cel puțin  laureați ai premiului Nobel pentru Pace.

Ha! Ha! Ha!

Urmează să mă pensionez și de aceea nu mă agit prea rău, nu-mi este necesar FB la dosar,  dar colegii mei mai tineri își merită soarta. Cu voturile lor au adus la guvernare niște indivizi mult mai periculoși decât comuniștii.

 

PS De dragul colegelor mele dar și ca să spionez ce se întâmplă, la etapa locală am fost totuși .Am stat la supraveghere după care-am plecat. Mi-a ajuns însă  pe la ureche faptul că  profesorii care-au corectat lucrările  s-au luptat din greu ca să-i dea unei eleve cu  părinți sus-puși, nu vreau să greșesc și să afirm că era vorba chiar despre  una dintre fiicele primarului, să mă ierte acesta  dacă informația este falsă dar lumea este rea și bârfitoare,   cele 12 puncte care să o salveze de ridicol.

Dintre cei 60 de profesori câți suntem pe Valea Teleajănului nu cred că ne-am prezentat 20 de inși.

Dacă la o etapă de masă am fost aproape 33% de ce la etapa județeană sunt necesari 100% dintre profesori ? S-au înmulțit premianții ?

Sigur nu este vina ministrului Remus Pricopie, el acum oricum nu știe sărmanul dacă este sau nu ne este ministru.

Așa se întâmplă într-o țară de 100% olimpici la matematică! Ha! Ha! Ha!

Dragnea nu mai apelează la morți, în anul 2014 vor vota toți infractorii cu USL-ul

010[1]Nu știu dacă vă sunt cunoscute obiceiurile măcelarilor de a înșela la cântar sau la calitatea cărnii vândute dar să fiți siguri că pe vremuri pentru această infracțiune se făceau ani buni de pușcărie.
Unul dintre vecinii noștri, măcelar de meserie, a fost turnat de către soția care-și pusese în gând să-l părăsească în timpul anilor de privațiune de libertate.
Întâi I s-a luat dreptul de a fi communist după care l-au condamnat și încarcerat.
Cred că prin anul 1976, o fi fost mai devreme sau o fi fost mai târziu, știu doar că eram déjà student, Nicolae Ceaușescu i-a amnistiat pe condamnații penali de drept comun. Condamnați politici official nu existau.
Ei, bine, vecinul nostru, fericit pentru faptul că scăpase cu câțiva ani mai devreme, ne povestea cât de mult îl iubea el și foștii săi colegi de suferință pe conducătorul de atunci al țării. 14puscarias1_f831112677[1]
„Mânca-i-aș sufletul de om bun! Tatal nostru, Ceaușescu !”
Nu, nu era țigan dar avusese timp suficient să învețe de la colegii cu care-și împărțise zilele lungi de penitență.
Cei care vor fi amnistiați cu cine credeți că vor vota ?

Hugo Chavez nu vrea în Schengen !

Scriu pentru aceea eternitate efemeră care azi e și mâine nu mai o găsești, toți știm ce a pățit bloggerul Dan Badea, și de aceea vă amintesc că nici măcar Vladimir Vladimirovici Putin nu a avut neobrăzarea de a schimba constituția țării sale atât de dramatic încât să poată candida de 4 ori consecutiv la președinție.

ultimele-cuvinte-ale-lui-hugo-chavez-va-rog-nu-ma-lasa-i-sa-mor-90324-1[1]

Pe mine m-au impresionat în special vederea acelor oameni simplii care se adunaseră și plângeau și m-am întrebat , culmea atunci când i-am văzut pe nord –coreeni , după moartea lui Kim Jong-il, nu mi-au trecut prin cap astfel de gânduri, dacă indivizii respectivi erau în adolescența lor la fel de preocupați de educație precum elevii mei.
vladimir_putin_sneaky[1]

De nord – coreeni mi-a fost milă bănuind teroarea ce plana asupra lor, știrile de mai târziu legate de uciderea a mai multor înalți oficiali pentru că nu păstrat cu sfințenie doliul național impus, în schimb pe acei oameni din Venezuela îi bănuiesc că sunt de prostie crasă cam la fel ca și majoritatea liceenilor pe care-i cunosc eu. Veți zice că sunt răutăcioasă iar eu vă voi spune , celor care n-ați trecut prin școală ca gâsca prin apă că vă înșelați cumplit.

60536270[1]
Eram marți la o clasă de a zecea, destul de nervoasă pentru că directorul școlii îmi ceruse , e drept nu în mod direct, să-i trec pe elevii corigenți din clasele a XII a.
Unul dintre băieți trebuia să împartă pe 60 la 6.
„ Cât face ? ” Insistam eu să obțin un răspuns.
„Dă cu virgulă. ” Câțiva elevi din clasă mai răsăriți au râs.
„ Ieri am făcut la modul exerciții cu virgulă. ”
„Te duc la director, v-am spus că eram supărată pe șef, să-i spui că nu știi să rexolvi exercițiu de clasa a doua. ”
„Ce credeți că directorul știe ? ” Mi-a răspuns calm băiatul.
Un altul pe sub bancă a făcut împărțirea pe telefonul mobil.
„E 10. ”
Dând a lehamite din mână, cel de la tablă cunoscându-și colegul de bancă a protestat.
„Nu știi nici tu. Ai făcut pe mobil. ”
Elevii din clasa a XII a sunt atât de supărați când sunt deranjați din somnul dulce cu ochii deschiși încât protestează .
„ Of! Ce aveți cu mine ? Ce v-am făcut ? ”
„Nimic, vreau doar să te ascult. Împarte te rog pe 325 la 13. ”
„ Nu știu. ”
Știți cu toții care sunt cei ce votează de obicei cu stânga, adică cu PSD-ul. Părinții, frații și toate rudele acestor elevi pe care-i văd zilnic cu mari dureri de cap atunci când se întreabă cât face 3 înmulțit cu 0 sau 3 împărțit la 3.
Vă dați seama cum reacționează elevii din clasa terminală de liceu la vederea polinoamelor ?
„ E greu! Nu pricepem ! ”
Mă miră rău cum a decăzut nația română și nimeni nu recunoaște.
Împărțirea polinoamele se preda în timpul dictatorului în clasa a VIII a ! Eu însămi timp de zece ani am făcut-o.

PS Tare sunt curioasă, nu că i-aș dori moartea, să-i văd pe românii noștri plângând după Ion Iliescu, tăticul lor.

Maria Dinulescu, tovarășa inspectoare a ISJ Prahova

În aceea zi de decembrie a anului 1989, la Consfătuirile ce se țineau în Vălenii de Munte, veniseră mai toți inspectorii pe care, de obicei, îi vedeam doar la „ Casa Albă ” în Ploiești.
Printre ei se afla și inspectorul Antonescu, cel care răspundea de sectorul învățământ al Văii Teleajănului, un bărbat înalt, cu trăsături armonioase și cu o privire mereu luminoasă ceea ce mă face să cred că avea ochii albaștrii.
Nu ne puteam plânge de el, niciunul dintre noi, pentru că înafara faptului că era obsedat de curățenie, în sensul că-l irita praful așezat aproape ostentativ peste tot, nu avea mari pretenții de la noi și nici nu ne bătea la cap, din bun simț, cu directivele partidului.
Ca de obicei, ne-am prefăcut cu toții că ascultăm niște bazaconii pe care ni le îndrugau cei de la prezidiu în timp ce șușoteam despre cele întâmplate la Timișoara.


Ar fi fost mai simplu pentru ei să nu ne adune împreună ca să nu putem comenta evenimentele dar , se pare, singura persoană care ar fi putut lua măsura de a contramanda această întâlnire printr-o circulară nu a avut în minte ipoteticele urmări.
N-am să vă afirm acum, n-ar fi real, că am aflat despre evenimentele ce zguduiseră lumea întreagă de la orice colegă sau coleg pe care-l întâlneam și cu care discutam.
În acele vremuri , anumite comentarii le făceam doar cu cei foarte apropiați și în care aveam o mai mare încredere.


Am primit bucuroși o pauză și ne-am repezit , îmbulzindu-ne cu toții , la mesele întinse pe care am descoperit uimiți cârnați prăjiți.
Stând la coada ce apucase să se facă în fața mea mi-am făcut pe dată socoteala câte bucăți aveam să cumpăr.
Dragostea pentru cărțile frumos rânduite pe alte mese , ce se găseau și ele expuse în fața Casei de Cultură, nu m-a oprit din drumul meu victorios spre cârnații ce miroseau îmbietor.
Regimul comunist îmi părea ca o întindere fără sfârșit , un drum lung, anevoios și plin de obstacole de tot felul, pe care trebuia să o străbat în mod solidar alături de familia mea.
Iar pentru a supraviețui ne era necesară și până și hrana fizică.
După cum era de așteptat , am întârziat fericită de faptul că acei cârnați prăjiți nu s-au terminat înainte de a apuca eu să-I cumpăr pe cei ce aveam să-I duc familiei mele înfometate.

Casa de Cultură Vălenii de Munte după douăzeci de ani de la evenimente
Casa de Cultură Vălenii de Munte după douăzeci de ani de la evenimente

La intrarea în sala de ședințe a Casei de Cultură m-au întâmpinat domnul inspector Antonescu și o altă persoană care, m-am interesat apoi și am aflat că se numea Maria Dinulescu, privindu-mă , atât pe mine cât și cartonul pe care erau aliniați frumos cârnații prăjiți , cu un mare dispreț , ca și când cine știe ce aveam acolo, a spus :
„ Uitați-vă , pentru ce a găsit de cuvință să întârzie tovarășa ! Nu vă este rușine ? Nu putem relua ședința din cauza unor elemente ca dumneavoastră. Ar trebui să fiți sancționată. Cum vă numiți ? ”
Iertător, inspectorul Antonescu m-a luat protector de mână și m-a introdus în sală.
„ Poate că-I era foame ! Să fim mai îngăduitori ! ”

psi am încercat să nu lipsesc de la întâlnirea de azi pentru a nu rata întâlnirea cu voi : psi, almanahe, dordefemeie, cristiangheorghe, virusverbalis, Sebastian, Scorpio, haiku-dor?, abisurile