Mesaj adresat tuturor „ avocaților ” directoarei noastre

I.    De 4 ani de zile încerc să-i scuz directoarei noastre toate faptele de care l-am învinovățit în schimb pe director.

1.    Erau împreună  în cabinetul ei, sala în care în acest moment se țin dosarele noastre cu planificări, atunci când l-am rugat , ca proaspăt numit director, să nu-mi treacă elevii declarați deja  repetenți cum se procedase cu elevul Ilie Damian de către fosta conducere. L-am rugat.

 Ce a făcut directorul ?    166053_583475591693306_206548998_n A desemnat o comisie care a promovat o elevă , Ionescu Andreea, ce  fusese  declarată repetentă în urma examenului de corigență , de către comisia din care făcusem și eu parte.

2.    Când am propus ca 4 elevi să fie exmatriculați pentru numărul uriaș de absențe nemotivate și- a adus avocatul personal și a încercat să-i determine pe părinții elevilor să-mi intenteze proces. Oamenii, cu bun simț nu au făcut-o.

3.    Ca represiune am găsit în sala de curs , dimineața la clasa a XII a I, pe directorul școlii, pe directoarea adjunctă, cea din fotografie, și pe șefa comisiei de matematică, cu aceea morgă serioasă pe care o ia cineva care vrea să te demită. Toți trei aveau niște pari undeva….

După amiaza,  aceeași sală de curs, era vorba de clasa a XI a H, îi găsesc tot neanunțați doar că în altă formație: directorul, cealălaltă directoare adjunctă și  pe șefa comisiei de matematică, cu aceeași ținută țeapănă de oameni serioși și  disperați că au un novice în ale matematicii în fața lor. Au urmat discuțiile din cabinetul directorului unde s-a încercat să mi se distrugă stima de sine. 

  Nu au reușit pentru că eu am fost puternică dar altcineva ar fi clacat.     Dacă eram cu adevărat rea nu  mai vorbeam cu niciunul dintre ei  pănă la moarte.

mereu alături

Mereu alături !  

181245_583481285026070_222008308_n

Nu au contat pentru ei  realizările mele profesionale, faptul că 7 elevi au promovat examenul de bacalaureat din clasa a XII a I și 3  din clasa a XII a F. Niciunul nu și-a cerut scuze nici pănă astăzi pentru purtarea ce mi-a demonstrat mie reaua lor credință.

 

Am încercat să o disociez, în mintea  mea,   mereu pe  directoarea adjunctă, cea  din fotografie, de acțiunile directorului. E prea inteligentă, îmi ziceam, vede faptul că directorul  Liceul Tehnologic Agromontan „Romeo Constantinescu” – Pagina oficiala nu are dreptate.

Se pare că greșeam.      

4. În ziua de 29 octombrie 2014, în timpul consiliului profesoral , directorul îi instigă pe colegi ca să fiu judecată în mod public. Persoane îndatorate conducerii sau care aveau nevoie să primească continuitate se ridică în picioare și îmi cer să plec din minunata lor școală cu toate că m-am tranferat în mod legal în anul 2011.

Draga directoare, cea din fotografie,  din fotografie nu ia cuvântul, de fapt nimeni nu mă sprijină, iar bâlciul durează aproape o oră în care mi se aduc tot felul de invective  invective.

5.     Mă îmbolnăvesc. Iau 7 zile concediu medical și cu toate că nu mă făcusem bine ,  pentru că elevii mă sună  și mă roagă să facem recapitulare înaintea simularii, mă întorc la școală. Mi se cere să stau 12 ore în școală și, pentru că refuz să mă expun epuizării fizice,  sunt pusă să dau notă explicativă. E depusă la secretariatul școlii. Boala revine și sunt nevoită să iau alte 7 zile de concediu medical. Și-a cerut cineva scuze pentru purtarea lipsită de compasiune?  972228_583480995026099_556466646_n A dat semne de omenia directoarea adjunctă ? Nu!

6.    Nu vreau să amintesc amănunte ca : „ doamna Amza nu m-ai zâmbiți! ” …. Nimicuri!

 7.    La sfârșitul unui an greu, în care am făcut circa 20 ore lunar  de pregătire suplimentară cu elevii, ore neretribuite, mă trezesc cu condica înroșită pentru că nu am stat degeaba în sala de spectacole în timpul serbării de premiere.

Nu am fost convocată obligatoriu, ba, mai mult, directorul ceruse o listă cu profesorii care nu aveam premianți  ca să nu ne strige pe scenă.

Ați auzit de cursuri în timpul serbării de sfârșit de an ?

Ați auzit de cursuri în timpul serbării de sfârșit de an ?

O întreb pe doamna directoare, cea pe care o credeam creierul conducerii , arătându-I condica , ce s-a întâmplat. Mă trimite să vorbesc cu directorul.

Mă port ireproșabil  cu ea, nu-I spun nimic, nu-I reproșez nimic.

8.    În urma declarării a doi elevi repetenți, mă trezesc cu un telefon de la tatăl unui elev , care-mi reproșează că i-am „lăsat copilul repetent   pentru că nu-l sufăr pe director ”.

Repet, în toți acești ani,  am încercat să le disociez pe ambele  directoare  adjuncte   de tot ce mi s-a întâmplat   reprobabil în această școală. Am apreciat seriozitatea directoarei, dedicarea pentru muncă. Recunosc, nici în privirile lor nu am văzut ura cu care m-a    străpuns directoarea adjunctă în momentul în care, disperată, am început să-l înregistrez pe director. Ceea ce voi face în continuare ori de câte ori va fi nevoie. Dragii mei colegi care-mi spuneți că vă este milă de directoarea adjunctă , că sărmana are niște sentimente pe care nu și le poate controla, că și la ea urlă la fel ca și la noi, că ea îi suportă multe, unde erați atunci când eu treceam prin toate astea ? Unde era compasiunea pe care mi-o cereți acum pentru ea ? Vreau să știți că eu refuz să mă îmbolnăvesc  de Sindromul Stockholm, le las pe altele să se iluzioneze cum că ar fi mai  creștine  pentru că își iubesc agresorii și vor avea parte de Rai.

 II „   Sindromul Stockholm este unul dintre cele mai interesante deviații de comportament pe care îl poate avea omul și din această cauză este intens studiat. Legătura dintre victimă și atacator se pare că rămâne una puternică pe viață și nimeni nu o poate rupe.”  Sindromul Stockholm, legatura de dragoste dintre victima si rapitor … Dacă mai sunt încă  persoane care nu au auzit de Sindromul Stockholm, mă refer la tinerele noastre eleve sau absolvente, intelectualii au aflat déjà, vă  recomand să citiți Falsa iertare, sindromul Stockholm și iluzia eliberării | Semnele Timpului  481780_583481785026020_704134087_n „ Atunci când victima nu reușește să se elibereze de partenerul abuzator, se instalează în timp un alt fenomen numit de către specialiști codependenţă. Pentru codependenţi, controlul este elementul central al fiecărui aspect al vieţii lor. În acest caz, persoana afectată este atât de captivată de celălalt, încât sentimentul identităţii personale – al sinelui – este grav diminuat, înăbuşit, aproape eliminat de personalitatea şi problemele celuilalt. O persoană de acest gen se poate afla „într-un ocean de codependență. Toți cei care o observă își dau seama ce se întâmplă, numai ea nu”, susține o echipă de specialiști în psihiatrie, în cartea Labirintul codependenței.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: