„Moarte intelectualilor!” strigau foștii noștri elevi

S-a tot discutat timp de 25 ani despre mitingurile  muncitorilor de la IMGB  sau al celor  de la Apaca, despre mineriadele din anii ’90. Zilele acestea s-au reluat ca o comemorare toate filmele documentare iar analiștii, jurnaliștii, au întors pe toate fețele lucrurile știute de noi toți cei care n-am vrut să rămânem orbi și surzi. Rezultatul,  până în prezent, nul.

Vinovații morali nu au fost anchetați încă serios și nici trimiși în judecată, norocul nostru este că există o instanță precum  CEDO și că, datorită   ei,  nu s-au prescris faptele, dar nimeni nu s-a gândit la vina colectivă a noastră, a celor care i-am „ educat ” pe muncitorii care scandau cu mândrie că ei „ muncesc și nu gândesc ” sau se făleau cu faptul  că ne doresc moartea intelectualilor .

Prin anii ’80 ca profesoară de matematică mă chinuiam , mai puțin decât acum pentru că atunci elevii de clasa a cincea știau tabla înmulțirii, știau să facă o împărțire și chiar să rezolve o ecuație de gradul I cu o necunoscută, să-i învăț să gândească logic pe copiii din clasele mele.

Și atunci, ca și acum, aveam mulți corigenți.

Într-o dimineață ne-am trezit la școală cu domnișoara Neagu, inspectoarea de sector. Înainte fusese responsabil tovarășul Lăcătușu despre care auzisem diverse povești dar pe care nu îl cunoscusem încă. Tovarășa Neagu părea o persoană blândă, lucru ce s-a adeverit în timpul discuțiilor avute.Mai mult de jumătate din elevii școlii erau corigenți la matematică dar timp de oră m-a rugat ca măcar pe comandantul pe unitate de la pionieri să-l promovez.

„Gândiți-vă tovarășa profesoară că sunt amărâți și săraci. Trăiesc în condiții mizerabile, adevărul este că la majoritatea dintre noi ne era foarte greu să ne descurcăm, ei cel puțin aveau ce să mânânce fiind copii de țărani, sunt puși să-i ajute în gospodărie pe părinți. ” „Bla-bla!”

Am cedat doar în privința comandantului de unitate și l-am promovat.

Tot atunci am fost trimiși să mergem prin sat, să-i aducem la școală pe toți cei care o abandonaseră după care să-i trecem , pe toți, ca să nu mai avem analfabeți în comună.

Unii au venit, alții nu. Erau deja muncitori la oraș.

Am sperat ca după 25 de ani de la căderea oficială a regimului comunist, colegii mei profesori, intelectuali carevasăzică, au înțeles că toți aceia care sunt rugați să promoveze o clasă fără să învețe nimic nu vor avea niciodată respect pentru intelectuali și oricând, ca și în anul 1990, li se va cere de către o forță politică sau alta vor striga  „ moarte intelectualilor!”

„Colegii mei”, pe care nu-i consider colegi, s-au arătat revoltați că nu-i promovez pe toți aceia care nici măcar tabla înmulțirii nu știu.

Directorul, se supără pentru faptul că n-am niciun respect pentru el, mi-a spus că sunt lipsită de milă față de un elev care împlinește 18 ani și este doar în clasa a X a.

Vă întreb pe toți, cum poți să promovezi un elev care timp de un an de zile nu a răspuns decât : „ nu am învățat pentru azi” ?

Profesorul de sport se tot întreabă la ce le este necesară tabla înmulțirii unor absolvenți de liceu.

Sper ca politica dusă de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Prahova să nu fie identică cu aceea a colegilor mei.

4 Comentarii

Apreciază

Alexandra, eram curioas[ să văd și cum votezi.

Apreciază

Am votat deja . Raspunsul este Nu .

Apreciază

Mulțumesc!

Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: