Avem o nouă directoare!

images[1]

Mă uit peste tot căutând vreun om căruia să-i cer ajutorul  dar  nu reușesc să zăresc pe cineva. Mă miră faptul că străzile sunt pustii  neînțelegând unde au dispărut cu toții, aș vrea să-mi ascund spaima ce m-a cuprins dar nu cred că voi reuși.

-Tată! Tată, unde ești?

Privesc spre blocul cu multe etaje și mă întreb în spatele cărei ferestre se ascunde tatăl meu.

-Tată!

Nu-mi răspunde, ce să fac ? Sunt într-un oraș străin mie. Să-l sun.

Caut în memoria telefonului numărul de telefon al tatălui meu și apăs pe tastă.

-spunzi ?

-ta!

-Mama m-a trimis la tine. Nu vă mai înțeleg. De ce nu vreți să vorbiți cu mine? Unde vă ascundeți?  images[6]

Miauuuu! Miauuuu!

Deschid ochii și pentru prima oară sunt fericită că motanul meu m-a trezit din somn.

„ Iar mă plimb printre morții mei !”

De câte ori sunt grav bolnavă mă întânesc cu mama, cu mătușa Marta, bunica Domnica sau cu tatăl meu. Toți au trecut în neființă de ani buni dar în momentele mele de cumpănă vin la mine retrăind astfel aceleași stări sufletești ca atunci când viețuiam  cu toții și eram o familie.

„ Sper să nu ajung iar în spital!”

Încerc să mă ridic din pat și,  cu toate că au trecut mai mult de 12 ore de când m-am acoperit cu păturile de lână peste pilota devenită brusc prea subțire pentru a-mi ține de cald, descopăr că nu reușesc.

„Mai stau câteva minute. ”

Cele câteva minute devin ore, ore în care mai adorm de vreo câteva ori.

„ Trebuie să anunț școala, trebuie să-l sun pe domnu’ doctor! ” îmi zic când reușesc să mă trezesc .

„Mai stau câteva minute. ”

Îmi amintesc  de ultimul scandal iscat pe tema îmbolnăvirii mele, nu sunt eu vinovată pentru faptul că aproape de fiecare dată după ce fac de serviciu pe școală mă îmbolnăvesc din cauza curentului de pe holurile reci și întunecoase ale școlii, îmi caut ochelarii și sun la secretariatul școlii.

„Sunt prea bolnavă ca să mai suport și vreun glas antipatic ! ” îmi zic singură. „Vreau să mă lupt doar cu propria-mi boală.”

Cum bănuiam,  secretara șefă are un timbru plăcut urechii mele și este și politicoasă. Îi explic că nu mă pot ridica din pat și că-l aștept pe medicul de familie să vină să mă vadă. Vizita la domiciliu este legală și îmi amintește de medicul evreu pe care-l aduceam acasă  atunci când se îmbolnăvea mama.

Bunica Domnica  prefera să mă trimită pe mine după doctor  pentru că aveam obiceiul mai mult  să fug pe stradă decât să merg normal și știa că nu mă întorc fără el.

Pomii pe care nu-I văd decât în fotografii

Pomii pe care nu-I văd decât în fotografii

„ Doamne, când au trecut anii? Am anii bunicii mele și nu știu cum mi-a trecut viața. Școală- casă, casă-școală ! ”

Medicul de familie  este plin de încredere, e prima oară când mă enervează cu optimismul său, dar eu mă simt sfârșită. Mă doare capul, nu-mi place gustul nici măcar al unei portocale, mi-e greață, mi-e silă, mi-e lehamite.

„Vin simulările și eu m-am îmbolnăvit.” Sunt supărată pe mine, sunt supărată pe …toată lumea.

Vreau să mă fac bine cât mai repede, elevii din clasele terminale  știu că mă așteaptă,  și accept să iau un antibiotic .

De la prima pastilă simt cum mi se încălzec neplăcut călcâiele dar mă încurajez singură. Mi se pare.

După a doua pastilă mă cuprinde o căldură care ar plăcută dacă nu mi-ar lua și somnolența specifică bolii. După a treia devin nervoasă iar după  a patra deja mă sufoc. După o noapte în care la fiecare 5 minute mă sucesc de pe stâga pe dreapta și de pe dreapta pe stânga mă hotărăsc să renunț a mai lua antibiotice.

„ Sute de lei, gândesc în bani vechi, aruncați degeaba. Mai bine nu le cumpăram. ”

Simt cum îmi iubesc starea de boală, moleșala aia calmă, mai mult  decât starea indusă de medicamente.

„Mai bine mor din cauza bolii decât datorită medicamentelor! ”

Nu mai știu de câte zile nu mănânc dar nu mă îngrijorează asta. Îmi iubesc corpul care se luptă de 60 de ani cu toți microbii vieții cotidiene.

De câte ori mă îmbolnăvesc am timpul necesar să reflectez.

„ Mor și rămân după mine haine nepurtate, va trebui să mă opresc din a mai cumpăra ceva. Vor știi băieții mei să le dea de pomană? ”

images[2]

II

N-am prietene prea multe. Telefonul sună rar dar nu sufăr din cauza asta. N-am chef de vorbă, mi-e lene și să gândesc dar realizez că îmi dedic cel mai mult timp al meu elevilor. Ei mă sună.

„Ce-ați pățit doamna? ” , „Ne e greu fără dvs. ”, „N-a venit nimeni astăzi la orele de matematică.”, „ Ne-am obișnuit cu dvs. ”

Mă surprinde plăcut telefonul de la domnul Toni Guerini pe care nu am reușit să-l cunosc încă. Mă întreabă dacă am nevoie de ceva. Îl refuz politicos dar nu pot să nu remarc că mi-a făcut plăcere gândul său.

„Ce înseamnă să fii umblat prin lume printre artiști, oameni civilizați nu  șăibari ! ” Îmi amintește de prietenul nostru de familie  Mihai Smântânescu, cântăreț cunoscut pe vremuri în lumea boemei  din Bănie, îmi amintește de serile în care se cânta la noi în curte sub dud.

Oftez după tinereațea ce-a trecut ca un vis.

Luni 2 martie merg la doctor la cabinet ca să mă consulte din nou.

„ Se mai aud niște hârăituri în plămân, vă mai dau câteva zile de concediu? ” mă întreabă domnu’ doctor Toma.

„ Prefer să merg la școală ca măcar mâine, marți,  să mai repet cu elevii pentru simularea de miercuri.

„Să aveți grijă, să vă îmbrăcați bine! Să nu vă întoarcă boala să faceți ca atunci cu hernia de disc.”

Are dreptate doctorul meu să mă certe. După ce îmi cedaseră durerile, avusesem o formă ușoară,  mă hazardasem să plec la Poiești. Am stat 5 săptămâni în concediu medical pentru că nu-l ascultasem și nu stătusem la pat.

Marți vorbesc până nu mai am salivă dar îi văd pe elevi dornici să repete și asta parcă îmi dă putere. Mă minunez și eu în sinea-mi de unde am atâta forță să stau în picioare după mai mult de o săptămână de când beau apă cu lămâie dar continui să le tot răspund la întrebări.

Când o văd îi spun Nicoletei că nu risc să mă îmbolnăvesc a doua zi și să stau în școală de la 7 dimineața până la 7 seara pentru că eu va trebui ca, după ce elevii dau examenul de simulare, să corectez lucrările elevilor de la cele 3 clase ale mele.

Nu știu dacă mă înțelege dar este mult prea fină să mă teoretizeze. N-aș avea destulă vlagă să –i aduc argumente și-i rămân datoare pentru asta.

Eram încă în pat pe la ora 10 când fetele, colegele mele profesoare de matematică, mă sună.

„ Carmen, ne pare rău că nu ești cu noi. Noi aici suntem trei și râdem într-una. Tu cum te simți ? ”

„ Mă simt destul de confuză și îmi pare rău că nu sunt cu voi dar mi-a fost teamă să nu mă întoarcă boala. Ne vedem la prânz. ”

Cum ajung la școală mi se spune să merg la director ca să-mi dea un înscris prin care-mi cere să dau notă explicativă.

N-am ce să-i reproșez pentru că mi-a vorbit într-un mod civilizat și politicos.

Dana cu mine mergem într-o sală de clasă , Marina și Daniela au ales o clasă răcoroasă și întunecată, luminoasă și care emană căldură. Până să vină baremurile amândouă rezolvăm subiectele date. Mă bucur că Dana este cu mine pentru că eu sunt încă amețită și am o mare teamă să nu greșesc. Iuliana ni se alătură și își vede și ea de treabă în liniște.

Apare și șefa noastră plină de viață și guralivă. Și-a cumpărat niște pantofi și ne amețește, pe mine una sigur,  vorbind despre despre ei. Politețea mă oprește să-i spun că nu mi-e bine, sunt totuși în convalescență, și că nu stau în școală decât pentru că sunt datoare să o fac și nu de plăcere. Se încalță cu pantofii cei noi , se plimbă cu ei prin sală, nu cred că stă acolo lângă noi decât ca să ne păzească. Nu înțeleg de ce pentru că noi încercăm să ne corectăm lucrările date.

Sunt supărată încă de ieri pe ea pentru că s-a certat cu o colegă pe care eu o respect mult și mă gândesc că de aceea nu-mi face plăcere prezența ei. Mă controlez, este cu douăzeci de ani mai mică decât mine dar încerc să-i înțeleg infantilimul de care dă dovadă, și nu spun nimic. Nu mai rezistă în schimb ea și mă face nesimțită.

„ Eu am venit de la ora 7 și uite și acum sunt în școală. E o nesimțire să nu veniți!”

Îmi stă pe limbă să o întreb de ce pierde vremea și dacă tot nu are o trebă anume de ce nu se duce acasă  dar mă abțin.

„ De câte ori fac de serviciu pe școală eu mă îmbolnăvesc dar nu ți-am reproșat vreodată că tu de trei ani nu faci de serviciu. ”

„Dacă pe mine m-au ales colegii în consiliul  de administrație, poate dvs. m-ați tăiat de pe listă. Dacă sunt apreciată ce să fac ?”

Tac. S-a certat cu  Podumneaca Daniela de mai multe ori, am asistat cu toate, s-a certat cu Marina. N-am puterea să ripostez și nici nu vreau să mă enervez prea rău.

„ Ce să facem dacă avem o nouă directoare ? ”

2 Comentarii

La multi ani!,cu ssnatate maxima,si muuuuuuuuuulte bucurii,pupici si imbratisari,acum esti bine????

Apreciază

La mulți ani și ție prietenă de departe !
Mulțumesc pentru urări ! Sunt mai bine și sper ca pe zi ce trece să-mi revin.

Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: