Asistăm impasibili la restaurație

Ceaușescu își numea oamenii de încredere la conducerea serviciilor  de securitate , Iliescu a făcut la fel , doar era școlit în Uniunea Sovietică,  iar Constantinescu , ca fost comunist, n-a putut să aleagă o altă cale. images[1] Băsescu a fost primul președinte care a numit la conducerea SRI un fost pesedist iar la șefia SIE un liberal. Dacă știți vreun alt președinte care a numit un adversar  politic la conducerea unui serviciu secret, care a împărțit puterea cu opoziția, vă rog să mă contraziceți. Președintele Traian Băsescu a fost,  în opinia mea, unul dintre cei mai democrați președinți pe care i-a avut România  chiar dacă a cunoscut faptul că „serviciile l-au învins ” pe precedesorul său. Nu știu nimic despre domnul Eduard Hellvig dar faptul că îi este omul cel mai de încredere noului președinte nu-mi place deloc. După mine, acum începe restaurația regimurilor anterioare perioadei lui Traian Băsescu. Revenim la tăcerea atât de mult iubită de președintele Ion Iliescu.

Ondine Ghergut a descoperit această fotografie care spune mai mult decât oricâte cuvinte.

Ondine Ghergut a descoperit această fotografie care spune mai mult decât oricâte cuvinte.

PS „


Cine esti dumneata, dle HELLVIG? – Vă rog, distribuiți masiv ptr ca să-l obligăm să răspundă

Această fotografie este f importantă ptr că ne relevă anturajul noului șef SRI, Eduard Hellvig, iar anturajul din această fotografie NU-L ONOREAZĂ, nu ne oferă nici o garanție că va fi un șef corect la SRI. Dimpotrivă. De aceea, HELLVIG este OBLIGAT să ne explice care sunt relațiile cu personajele respective, inclusiv cu DAN VOICULESCU, pe listele căruia a fost ales parlamentar si europarlamentar.

P.S. Fotografia nu este făcută de mine. Nu știu cine este autorul, am preluat fotografia de la prietena noastră Ana Coza. Autorului, multumirile noasttre – cu SOBOLANUL ROZALIU, SEF SRI SASO-UNGUR, BOGDANEL ARARESOAIEI şi ALT SOBOLAN COMUNIST. ”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: