Și a vorbit președintele…

N-am avut niciodată încredere în Klaus Iohannis și dacă vă amintiți bine nici președintele Traian Băsescu nu l-a lăudat din cale- afară de excesiv.

Astă vară mă juram pe toate rețelele că nu-l voi vota nicicând.

Din păcate, noi membrii  dreptei  adevărate și nu cea vopsită pe ultima sută de metrii, adică noi toți cei care în anul 2012 am susținut statul de drept , ne-am  certat tot timpul.

LIDERUL OPOZIȚIEI UNITE
LIDERUL OPOZIȚIEI UNITE

Poate că nici președintele

nu a fost destul de comunicativ și explicit, cel mai mult m-a mirat purtarea celor foarte apropiați  de șeful statului  precum  Sebastian Lazaroiu

, așa că ne-am văzut în situația de a alege între iresponsabilul premier Ponta și taciturnul

 

Modul în care l-a îndepărtat actualul președinte pe  Crin Antonescu

m-a speriat la culme. M-am gândit că domnul Klaus Iohannis

, așa mut cum este,  își urmărește scopul propus călcând pe cadavre,  dacă este nevoie și la propriu,  după care ne va spune cu un zâmbet enigmatic, vorba maestrului Ion Cristoiu  , „ghinion”.

Am ales să votez candidatul PNL-ului deoarece văzând cum premierul Ponta împarte banii din bugetul statului de parcă ar fi fost buzunarul propriu, cu trei zile înainte de cel de -al doilea tur al alegerilor prezidențialelor ne-a transferat în cont câte 700 lei fiecărui dascăl, m-am înspăimântat de ce putea să facă cu țara.

Astăzi președintele României a vorbit. N-am să repet tot ce se dezbate de ore întregi de către presă.

Dacă nu reușim în ceasul al treisprezecelea să ne adunăm și să ne punem de acord cu ce urmează să facem, să-l recunoaștem pe Traian Băsescu ca adevăratul lider al opoziției , nu peste mult timp vom povesti despre zilele și nopțile când aveam voie să comunicăm între noi liber și necenzurat.

Va fi la fel de extraordinar și de neînchipuit pentru urmașii noștri precum zăpezile de odinioară.

6 gânduri despre „Și a vorbit președintele…

  1. Basescu mai are tragere de inima?! Cine l mai sprijina ?! Nu se arata oameni noi sa l sprijine, faptic… Poate alt partid ! Voi tinerii trebui sa va implicati mai mult pe langa Base.

    Apreciază

  2. Hola,draga mea,cel maí made tradator la Romaniei, este Cacarau el sa aliat cu comunistii usl ,apoi blaga tradatorul dreptei ,cacarau a facut baletul cu iesirea din politica,sa il pulseze pe mutulache ,daca ar fi ramas cacaru nu erau sanse sa iese reprezentantul comunistilor klahuuuus(nu stiu ce ma face sa cred ca nici macar numele lui nu este adevarat de neamt,sas,pare mai degraba un redus),siiiiii cacarau ori este santajabil ori si a luat francul grupa mare, a devenit mutulache si el,de CE crezi ca ñu critica PE nimeni cacarau marele patriot cu atitia ani in politica!!!!!!!!!!!!!???????????????

    Apreciază

Lasă un comentariu