Părinți responsabili

Majoritatea părinților își „ aruncă ” odrazlele în brațele noastre, ale dascălilor, după care uită să se mai intereseze de ei.

Poate, din când în când , îi mai întrebă în fugă, dacă au fost la școală?10401485_412884995516090_5299657355136881402_n[1]

„ Ce-ai mai făcut? ”  Sunt însă atât de ocupați că n-au timp nici să audă răspunsul lor.

Unii dintre ei, nu foarte mulți, ca procent, îi dau la meditații, îi controlează interesându-se de „soarta lor” tot timpul.

Alții, mai mulți, le acordă o încredere nejustificată iar dacă notele sunt mici profesorul este cel vinovat, niciodată odrazla.

M-a impresionat mult cazul unui băiat căruia nu-I dădeam vreo șansă dar de -al cărui părinți mi-a plăcut pentru că veneau la școală și se interesau de situația sa la învățătură.

Nu-mi amintesc la el vreun moment de sclipire matematică în cei doi ani cât i-am fost profesoară. Degeaba încerc să găsesc în vreun cotlon al minții mele un cât de mic amănunt care să-mi dovedească că era vreo speranță în ceea ce-l privește. A terminat clasa a XI a la limită, mă refer strict la obiectul meu, iar în clasa a XII a a reușit „performanța” de a nu învăța nimic. Degeaba i-am obligat să vină la ore suplimentare de pregătire, inutil i-am amenințat, n-a avut niciun efect asupra sa.

În timpul examenului de corigență mă sună tatăl său.

„Nu poate să se prezinte la examenul de bacalaureat, n-a învățat mai nimic.” Îi spun eu supărată pe băiat.

Acesta, Vasile Neculaita , se prezintă totuși și obține o notă de 2 și ceva.

N-am ținut legătura. Eu m-am dedicat celor trei clase terminale din acest an.

În urma examenului de bacalaureat din vară îl regăsesc pe listă, printre alții,  și  pe Vasile Neculaita cu media 6,80 la matematică. M-am bucurat mult și am realizat meritul familiei sale care l-a susținut, încurajat, împins de la spate ca să învețe și să promoveze examenul maturității.

Au fost și alți părinți, nu doar cei ai  lui Vasile Neculaita , al căror ajutor dat propriilor copii în momentul necesar a fost decisiv pentru cariera viitoare.

Vreau să le  felicit și pe mamele și tații  elevilor  :  Mirela Creatza, Cristina Sandu și 

Paraschiv Catalin Valentin. Roxanei Anghel nu-I găsesc pagina de facebook dar poate mă ajutați voi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: