Orașul Vălenii de Munte este cumva teritoriu din Transnistria ?

images[1]

Dacă vă amintiți, în data de  1 decembrie 2012, I Din  oceanul gândurilor despre primarul Bebe Moacă, despre candidatul nostru,  domnul doctor Ion Luchian, și nu numai,  mă plângeam de faptul că primarul orașului nostru, Vălenii de Munte din județul Prahova, ne obligă,  precum prim-secretarii comuniști, să ieșim cu toții, mă refer la cadrele didactice, să-l sprijinim.

Domnul primar Florin Constantin a aflat despre anti campania pe care i-o făceam în piața orașului de la un anumit domn Andrei. Pentru modul în care acest domn l-a slujit,  i-a fost ochii și urechile primarului,  a fost recompensat cu funcția de director al fostei Case de Cultură a orașului Vălenii de Munte. Această funcție  a  fost ocupată timp de peste 10 ani de doamna Iulia  Mărgăritescu    care , absolut întâmplător , a   candidat și ea  în acel an  fiind   contracandidata primarului actual. (  CASA DE CULTURA SAU CENTRU CULTURAL? » Gheorghe )

Cu domnul primar Florin Constantin am avut în anul 2013 o discuție, în acel moment chiar mi-a plăcut atitudinea sa, în urma căreia am înțeles că de fapt greșeala aparținea directorilor de școli care voiau cu orice preț să-I facă o plăcere domnului primar.

Sâmbătă 15 februarie discutam cu același patron , cel din 1 decembrie 2012, politică. Omul , culmea, era supărat de faptul că este posibilă o scindare a USL-ului.

Îl întrebasem dacă a aflat de cercetarea clanului Cosma după care discuția alunecase în mod firesc   de la justiție la   politică.

Un jandarm și un funcționar de la primărie s-a oprit lângă noi.

„Despre ce discutați doamna profesoară ? ” m-a întrebat jandarmul care mă cunoaște de ani de zile.

Ceea ce m-a mirat și m-a pus pe gânduri a fost reacția patronului cu care vorbeam eu.

„ Vorbim și noi, nu facem politică. ” Mi-am dat seama că respectivul nu avea curajul să recunoască faptul că dezbăteam și noi, ca doi români liberi, despre politicienii noștri corupți. Am realizat imediat sperietura sa și m-am adresat jandarmului.

„  Nu facem politică, îl acopeream astfel pe patron, dar și dacă discutam astfel de subiecte nu greșeam cu nimic. Domnul primar știe că vă purtați cu noi ca în Ucraina ? ”

Ceea ce nu v-am reamintit este faptul că  primarul nostru este PSD-ist, adică din acel partid în care nu s-a auzit încă de libertatea de exprimare.

PS  Despre cum l-am cunoscut și mi-am  intersectat pașii cu domnul Mircea Cosma, UPDATE Mircea Cosma, presedintele CJ Prahova, cercetat pentru , voi scrie  în zilele următoare.

PSS În anul 2004 am candidat pentru funcția de primar, știam că n-am nicio șansă dar cum nimeni nu îndrăznise am fost nevoită să mă sacrific. În campania electorală am mers pe fiecare stradă sau străduță  a orașului și în discuțiile mele cu electoratul  l-am caracterizat pe primarul în funcție  Stelian Manolescu ca fiind un comunist. Era adevărat și respectivul nu nega în nicio clipă acest fapt dar nici nu se punea problema ca oamenii săi să-mi interzică să fac politică în stradă sau în alt loc public. Mai mult, în toamna acelui an primarul Stelian Manolescu m-a invitat să merg alături de dânsul în alegerile din toamnă.

8 gânduri despre „Orașul Vălenii de Munte este cumva teritoriu din Transnistria ?

  1. Clanul Cosma….ce au procurorii cu ei?Vlad Cosma se plangea ca a fost bruscat si ridicat din trafic,pe sora lui au vrut sa o aresteze,dar fiind gravida,nu au mai arestat-o.A pierdut si sarcina din cauza procurorilor,iar Mircea Cosma trebuie sa se opereze pe inima din cauza lor.Seful de la salvare ii tinea si perfuzia.
    Iar ministrul justitiei

    Apreciază

    1. Ai mei, cei pe care i-am sprijinit în 2004 să ia puterea, l-au lăsat, după ce au preluat puterea, pe Mircea Cosma să-și pună la punct actele pentru a nu fi arestat în cazul unei anchete. Până în luna septembrie a fost timpul de grație, cel puțin astfel se lăudau ei. 😦

      Apreciază

  2. S-a vazut ce influenta are un baron adevarat,poate cel mai important baron din tara.Poate ca e mana Robertei Anastase.Asa se aude.A incercat sa il indeparteze de la consiliul judetean,dar nu prea a reusit.

    Apreciază

Lasă un comentariu