„Romeo” și „Iorga”

imagine[1]

Am plecat spre casă preocupată. Spre deosebire de alte persoane, care consideră în infatuarea lor că dețin adevărul suprem doar pentru că au absolvit niște cursuri făcute la grămadă  sau dețin o funcție, eu mă dau de ceasul morții muncindu-mi mintea cu întrebări în privința acțiunilor mele.

E posibil să greșesc eu și toți ceilalți, Doamne, dețin majoritatea zdrobitoare de peste 70% , să aibă dreptate?

Dintre multele învinuiri aduse mie în mod profesional, a fost și aceea că eu sunt cea vinovată de faptul că elevii nu sunt atrași de matematică și chiulesc în masă.

După cum a aflat deja toată România, sâmbătă s-a muncit în școlile din întreaga țară pentru a se „recupera ” ziua de 3 mai.

Cu mare greutate am făcut ore cu vreo 9 elevi din clasa a XII a, chiar din colectivul care se plânge că eu le cer prea mult, cu vreo 6 elevi din clasa a  XI a și cu alți nouă elevi adunați din două clase de a X a.

Toți cei care-au lipsit au avut „probleme”. Vreo mie de elevi cred că au avut diverse probleme de rezolvat în familie și nu s-au deplasat la școală.

N-am să mint spunând că eu am fost fericită de faptul că sâmbătă am muncit în loc să stau acasă dar, învățată din vremurile comuniste, m-am conformat.

Pe drumul meu spre casă măcinată de propriile mele întrebări o zăresc pe Lumi, o fostă elevă, care învață la „Iorga”.

Foarte frumos îmbrăcată, în uniforma Colegiului Național „Nicolae Iorga”, o întreb mirată ce caută la ora aceea, era aproape ora șapte seara, în oraș.

„Acum am terminat orele de curs.”

„Ați făcut toate orele? Ați fost toți prezenți ? ” O privesc mirată ca pe cineva venit din Cosmos.

Mama ei, o însoțea pentru că nu exista microbuz la aceea oră târzie de sâmbătă, imi răspunde în locul fetei sale.

„Am rugat-o să stea acasă ca să aibă grijă de gospodărie dar nu a vrut. Au fost toți elevii prezenți. ”

„Da, întărește spusele Luminița, nu știu să fii lipsit cineva.”

„ Ai fost tot timpul o elevă ambițioasă, mă bucur mult pentru tine că ai reușit să ajungi la Colegiul Iorga. ”

O ocazie oprește și ne despărțim în mod precipitat.

Râmân tot cu întrebarea mea, oare eu sunt de vină pentru faptul că se lipsește masiv în școală?

Anunțuri

23 de gânduri despre „„Romeo” și „Iorga”

  1. Daca erau elevi de grup scolar ar fi lipsit foarte multi,daca erau elevi de la Caragiale,erau toti prezenti.
    In fond e democratie,daca vor sa lipseasca,asta sa faca. 😆
    Dar sa nu li se suie dupa aia democratia la cap,ca nu e bine.
    Eu as fi chiulit….daca aveam medie de trecere.
    Ma temeam de chimie.Aveam medie de trecere,dar imi era sa nu ma asculte.Nu invatasem si am pus lacatul pe usa.Pana a chemat pe cineva sa taie lacatul,a trecut ora.Nu m-a vazut nimeni cand am pus lacatul.Am actionat de unul singur.
    Am avut o profesoara zuza de matematica.Dadea cu creta in noi cand nu eram atenti.Trebuia sa ii ducem si creta inapoi.Uneori ne oprea la tabla.

    Apreciază

    1. Democrație nu înseamnă că ești , ca elev , promovat fără să înveți. Parcă, cu toate că profesoara era astfel, până la urmă ați învățat matematică ? Sau mă înșel cumva? Sau „ A vorbit tata ”cu directorul școlii cum se procedează frecvent în zilele noastre?

      Apreciază

      1. Mi-a ridicat nivelul,aproape de 8,pe bune.Eram cam de 5,dar daca dadea greu,nu treceam de 2.A fost o simulare….eram in clasa a iv-a..Dansa ne-a dat o lucrare.A inlocuit-o pe invatatoare.A vrut sa rada de noi.Erau subiecte de clasa a vi-a…:lol:
        Notele nu au fost trecute in catalog.
        Eu eram printre slabi,nu prea vroia sa ma ia la pregatire.Dar surpriza,am prins destul de repede.Zicea ca nu ajung nici macar sofer….ca sunt un bataus.Tot timpul ma intreba: :ce faci batausule?”
        Si acum e pensionara…..si eu sunt unde sunt.hahaha
        S-a incercat o intelegere cu directorii.Ei au acceptat,dar au fost prea multi supraveghetori,prea multi inspectori si au spus ca nu au putut face nimic.Dar era perioada buna,din tot liceul 2 au picat si 2 nu s-au prezentat.Anul urmator au luat 2 si au picat toti.Am prins perioada buna….cum sa nu luam bac-ul?Toti il iau.Asa era mentalitatea.Anul urmator s-a schimbat total mentalitatea.Sunt ca acum….bac-ul nu mai e joaca.Nu se copiaza.hahaha

        Apreciază

      2. Îmi place ce povestiți.:lol: Și elevii de aici vorbesc că înainte se dădeau, știți cui, între 200-300 euro pentru a promova bac-ul. N-am dovezi și de aceea nu sunt sigură dacă este adevărat sau nu. În ceea ce mă privește, voi fi poate o pensionară săracă precum fosta dvs. profesoară dar mă pot lăuda că am fost corectă toată viața. Cu mâna pe inimă o spun. Oricum pe toți ne așteaptă aceleași 4 scânduri! 😆

        Apreciază

  2. Nu e profesorul de vină că elevii aleg să chiulească. Poate că li se permite prea mult. Stiu că oricum vor promova, atunci de ce să mai meargă şi la şcoală? Sunt elevi şi elevi, profesori şi profesori, şcoli şi şcoli… depinde de cât de mult ţine conducerea la prestigiul şcolii respective…. Matematica nu a fost niciodată o materie uşoară şi plăcută de elevi. Aşa este peste tot, nu numai la dumneavoastră. Poate aveţi prea mulţi copii de bani gata care au învăţat din familie ca totul li se cuvine şi fără să dea ceva în schimb.

    Apreciază

      1. Atunci e chiar lipsă de educaţie. S-a răsturnat scara valorilor. Au alte modele copiii din ziua de azi. Când ei văd ca toţi maneliştii şi inculţii ajung să arunce cu bani în stânga şi-n dreapta fără să ştie nici măcar sa articuleze o frază, cum să-i mai intereseze scoala? Probabil au părinţi cu aceleaşi repere sau pur şi simplu aşa este cool azi, să cliuleţti de la toate orele iar părinţii sunt prea ocupaţi ca să-i mai poată urmări.

        Apreciază

  3. Bună seara!
    1 Nu am comentat o perioadă că nu am vrut iar în ultima lună că nu am avut PC,dar am intrat frecvent.
    2 Sânteţi de vina că nu-i lăsaţi repetenţi pe toţi 🙂 ,pe vremea mea la 3 absenţe ne motivate la o materie aveai un doi în catalog.

    Apreciază

  4. Seara bună! Carmen, eu tot mai sper că profesorii adevăraţi în ţara asta ca tine, ca Maria şi ca mulţi alţii sunt cei ce încă reuşesc, cu mari eforturi, să ţină pe linia de plutire un sistem de învăţământ abramburit, victimă a unor politicieni imorali şi iresponsabili

    Apreciază

  5. Dirigintele nostru: „vedeti ca aveti peste 40 de absente nemotivate luna aceasta.Puteti fi exmatriculati.Dar nu se pune problema,va scot din incurcatura”.
    Si incercuia absentele.
    Aranjasem cu directorii liceului(sot-sotie) sa iau bac-ul,dar nu s-a putut face nimic…erau prea multi.Erau multi inspectori.Totusi l-am luat.Nu a fost vorba de mita,sau a fost altfel de mita,mai mult pe vorbe.
    La UPG licenta se ia cu de la 1000 euro in sus.Examenele se negociaza acolo de la 100 euro pana la 600 euro….studentii se duceau acasa la un profesor si acesta ii punea sa puna mita sub un bolovan,aflat langa poarta.Studentii il poreclisera bolovanica.
    In Bucuresti erau mai de treaba….100 euro,sau o sticla de whisky+ o cafea.In Craiova,licenta era pe bune.

    Apreciază

    1. Vă cred în privința asta pentru că nu este singurul diriginte care a procedat astfel. Și acum se procedează la fel cu absențele.
      Despre mita din UPG am auzit și eu de la foștii mei elevi dar fără să cunosc amănunte picante. Cât privește UC , domnul Oliviu Gherman, cel invitat la congresul PSD, era profesor la facultatea de fizică și lua, oho, chiar în vremea comunistă.

      Apreciază

      1. Eu stiu despre mita din UPG de la niste vecini.Cunosteam pe cineva din conducere.Mi-a cerut 1000 dolari pentru licenta.Dar nu mi-a convenit.Si am dat licenta la stat,in Craiova.Am luat-o pe gratis….
        Daca nu mi-ar fi cerut acel individ 1000 dolari poate ca nu ii credeam pe vecini.

        Apreciază

      2. Eu, cu mult mai în vârstă, mi-am dat examenul de licență cu profesorul meu de geometrie, profesorul Valentin Boju. Un om care, nu doar că era foarte cinstit , nici măcar nu se lăsa intimidat, pe vremea comuniștilor, de amenințările securiștilor când aceștia făceau presiuni ca un student să fie trecut. Ehe, este de mult plecat în Canada cu familia sa..

        Apreciază

  6. in ziua de azi fiecare se uita in gradina vecinului in loc sa aibe grija de a lui iar toamna se plange k nu are nimic. asa profesori si elevi, profesori se plang de elevi dar nu fac nimic sa ii atraga la scoala,iar elevi de profesori k nu ii inteleg. Ce profesor stie ce le place elevilor si sa adapteze lectia pe placul lor dar in acelasi timp sa ii invete si esentialul. dak exista cativa mare lucru, eu am fost fericita de a avea un astfel de profesor si eram cu toti atenti la ore si cu toti intelegeam despre ce este vorba( tot la Romeo). Cat despre Iorga totul ramane acolo niciodata nu o sa se laude cu ce se intampla rau la ei.

    Apreciază

    1. @Ada, în principiu nu te contrazic. Pentru mine matematica a fost materia cea mai ușoară și de aceea nu o punem la socoteală. Am avut însă profesori de limba română sau istorie care ne captivau în timpul orelor și cărora le port mare respect. Numai că nouă ni se spunea de la obraz că liceul nu este obligatoriu și nu vom trece dacă nu învățăm. Noi nu ne permiteam obrăzniciile pe care le fac unii dintre elevii din această școală.
      Nu mă plâng de elevii mei pentru că ei , în ceasul al XII a, au înțeles că n-au cum să învețe într-o clasă unde este zgomot.
      Cât de atractivă poți să faci o lecție dacă unii refuză să judece ?
      X+Y= 3
      XY=2 a fost enunțul unui exercițiu de la simularea pentru bacalaureat.
      Mulți n-au rezolvat acest exercițiu sau au dat următoarele rezultate: X=1,Y=3 sau X=1 și Y=-1
      Bunica mea din partea mamei care avea 4 clase primare ar fi știut rezultatul.
      Să știi că am niște colege, profesoare de matematică, care muncesc și sunt serioase și cu toate acestea atunci când ele văd astfel de rezultate nu pot să fie decât frustrate.
      Marea problemă este aceea că elevii pierd prea mult timp cu activități care nu îi ajută în realizarea viitorului lor. Păcat că sunt atâția români care ar vrea să învețe românește și nu au voie în timp ce elevii noștri au niște condiții minunate și nu vor.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s