„Romeo” și „Iorga”

imagine[1]

Am plecat spre casă preocupată. Spre deosebire de alte persoane, care consideră în infatuarea lor că dețin adevărul suprem doar pentru că au absolvit niște cursuri făcute la grămadă  sau dețin o funcție, eu mă dau de ceasul morții muncindu-mi mintea cu întrebări în privința acțiunilor mele.

E posibil să greșesc eu și toți ceilalți, Doamne, dețin majoritatea zdrobitoare de peste 70% , să aibă dreptate?

Dintre multele învinuiri aduse mie în mod profesional, a fost și aceea că eu sunt cea vinovată de faptul că elevii nu sunt atrași de matematică și chiulesc în masă.

După cum a aflat deja toată România, sâmbătă s-a muncit în școlile din întreaga țară pentru a se „recupera ” ziua de 3 mai.

Cu mare greutate am făcut ore cu vreo 9 elevi din clasa a XII a, chiar din colectivul care se plânge că eu le cer prea mult, cu vreo 6 elevi din clasa a  XI a și cu alți nouă elevi adunați din două clase de a X a.

Toți cei care-au lipsit au avut „probleme”. Vreo mie de elevi cred că au avut diverse probleme de rezolvat în familie și nu s-au deplasat la școală.

N-am să mint spunând că eu am fost fericită de faptul că sâmbătă am muncit în loc să stau acasă dar, învățată din vremurile comuniste, m-am conformat.

Pe drumul meu spre casă măcinată de propriile mele întrebări o zăresc pe Lumi, o fostă elevă, care învață la „Iorga”.

Foarte frumos îmbrăcată, în uniforma Colegiului Național „Nicolae Iorga”, o întreb mirată ce caută la ora aceea, era aproape ora șapte seara, în oraș.

„Acum am terminat orele de curs.”

„Ați făcut toate orele? Ați fost toți prezenți ? ” O privesc mirată ca pe cineva venit din Cosmos.

Mama ei, o însoțea pentru că nu exista microbuz la aceea oră târzie de sâmbătă, imi răspunde în locul fetei sale.

„Am rugat-o să stea acasă ca să aibă grijă de gospodărie dar nu a vrut. Au fost toți elevii prezenți. ”

„Da, întărește spusele Luminița, nu știu să fii lipsit cineva.”

„ Ai fost tot timpul o elevă ambițioasă, mă bucur mult pentru tine că ai reușit să ajungi la Colegiul Iorga. ”

O ocazie oprește și ne despărțim în mod precipitat.

Râmân tot cu întrebarea mea, oare eu sunt de vină pentru faptul că se lipsește masiv în școală?