O realitate tristă

Orice elevă care nu învață la matematică, să fie promovată ! Directorul școlii va veghea!
Orice elevă care nu învață la matematică, să fie promovată ! Directorul școlii va veghea!

I. Nu știu dacă am să pot râmîne până târziu, astăzi 19 aprilie 2013, în fața calculatorului. Sunt foarte obosită, zgomotul fără încetare, un zumzăit continuu, făcut de către elevi în timpul orelor, faptul că stau ore în șir în picioare, astăzi doar opt, până simt o durere nesuferită în ele , că vorbesc necontenit până când rămân fără voce, sunt motive serioase ca să-mi doresc cu ardoare să rămân într-o dulce intimitate doar cu mine.
Bănuiesc că mâine până să plec iar la serviciu, recuperăm niște ore pe care încă nu le-am pierdut pentru că nu aveam cum deoarece ele urmau să se desfășoare în ziua de 3 mai, mă voi putea trezi fără greutate ca să postez tema propusă de anacondele .
Voiam să vă povestesc despre cum descopăr eu că istoria se repetă mereu.
„A greși e omenește !” știm cu toții, adică și eu, și cu toate astea nu simt un imbold puternic de a mă potoli și de a nu riposte ori de câte ori sunt călcată pe bătături.

Și dacă mi-ar pune pistolul în spate amenințându-mă cu moartea prematură eu tot aș ține-o pe a mea, „păduchiosule, păduchiosule! ” spune povestea, și anume că elevii trebuie să învețe ca să promoveze și , în plus , să nu chiulească de la ore.
Mă tot întreb ce poate fi mai rău decât să promovez elevi care mă sfidează chiulind de la ore convinși, o adevărată dogmă, de faptul că va găsi directorul meu vreo metodă ca să mă sperie și astfel să mă determine să-I promovez fără ca ei să învețe ceva.
Rareori întâlnești elevi, cel puțin în școala unde predau eu, care să nu viseze să promoveze clasa fără niciun efort intelectual.
O realitate tristă.

II

Își închipuia cineva că în acest secol târziu ,  când în SUA a fost ales un președinte de culoare, nici măcar  Martin Luther King nu și-a permis să viseze atât de mult și atât de sus , când a fost ales ca Papă călugărul Francis, când femei au putut să acceadă la funcții de premier sau președinte de stat , Întâlnești oameni care se zbat ca  limba română să fie vorbită în public cu voce tare  și nu doar în Intimitate.


Dacă simțiți puternic românește, vă rog să vă „pierdeți” ceva timp , să fiți siguri că nu veți greși,  ca să vedeți filmul de mai jos, veți afla cât deu o duc alți profesori și elevi români, care cu mare greutate, zgomotul gloanțelor nu este doar o figură de stil, rar întalnesti oameni atât de minunați,  reușesc să învețe să vorbească și să scrie  limba natală.

Pentru alți români nu există dogma, nescrisă în niciun regulament,  că indiferent ce atitudine vor avea față de învățătură ei vor fi promovați.

O altă  realitate tristă.

Cum , doar pentru 41 de absențe să fie exmatriculat ? Să nu mai aibă voie să doarmă în timpul orelor ?
Cum , doar pentru 41 de absențe să fie exmatriculat ? Să nu mai aibă voie să doarmă în timpul orelor ?

Sunt prea supărată ca să răspund la comentarii sau să pot veni în vizită dar promit ca mâine să o fac.

 

1. dor 2. roxana
3. carmen pricop 4. Cristian
5. Some Words 6. Scorpio
7. moi 8. alma nahe
1. anacondele 2. psi
3. Gara pentru doi 4. dor
5. lili3d 6. almanahe
Anunțuri

23 de gânduri despre „O realitate tristă

  1. Realitatea e tristă. Nu numai în Transnistria ci pretutindeni în teritoriile româneşti de dincolo de graniţă. Limbă asta română se pare că are ea ceva de atrage atâţia duşmani teribili hotărâţi s-o distrugă. Zilele trecute am citit cu stupoare că liderul comuniştilor din Republica Moldova, acel rus infatuat Voronin, afirma cu nonşalanţă că limba română nici măcar nu a existat vreodată, că e o înşelătorie. Ar fi de râs dacă nu ţi-ar veni a plânge.
    Totuşi, cu cât ei luptă mai mult împotriva limbii române, cu atât rezistenţa românilor este mai mare. Se pare că instinctul de conservare pe care îl deţine acest popor se activează doar în momentul în care existenţa îi este cu adevărat ameninţată. În rest, acel „dolce far niente” moştenit de la strămoşii noştri de parte romană e în floare.

    Apreciază

    1. Lucia am văzut azi dimineață în reluare emisiunea și te rog să mă crezi că m-au trecut lacrimile de emoție. Povestește doamna directoare, cea din imagine, cum elevii dânsei merg 17 km zilnic , dus și întors 34 km, ca să ajungă la o școală unde pot să învețe românește în timp ce eu , astăzi , mă duc la școală ca să predau unui număr de circa 5-10 elevi dintr-o clasă.
      Dar voi reveni cu amănunte.

      Apreciază

  2. Culmea e că cei care au acces la ea, care-o pot vorbi liber, fără bariere, o pocesc, o fac să servească nadă altor neciopliţi. Nu e o realitate tristă, e una veselă, fiindcă e a lor realitatea asta. Eu o refuz! Şi tu! Şi mai sunt şi alţii, slavă cerului!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s