Ce am uitat să-I spun reporterului

Astăzi am primit un telefon de la domnul profesor Ștefan Crivăț,   o persoană pentru care eu una am un respect deosebit, și am fost invitată să-mi exprim punctul de vedere în legătură cu absențele elevilor și cauzele care au provocat multiplicarea lor într-un mod exponențial.

imagine[1]
Cu toate că nu mi-a fost profesor și nici băiatului meu, am aflat despre domnul profesor Crivăț și pasiunea cu care a predat fizica zeci de ani în Colegiul  „Nicolae Iorga ” de la un fost elev al dânsului, tatăl băieților mei . Zeci de elevi, dacă nu chiar sute, ai domnului profesor Crivăț au ajuns ingineri cu examen de admitere, nu pe bază de dosar, pentru că dânsul a insistat ca ei să-și folosească „materia cenușie ” și nu a privit nepăsător cum aceștia nu învățau, nu-și făceau temele sau chiuleau.

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Domnul Daniel Dimache , DIRECTOR PROGRAME la televiziunea Valea Prahovei și realizator al emisiunii „ Prim Plan”, m-a întrebat la un moment dat cum aș putea să mă descriu. ( VP-TV :: Stiri Valea Prahovei TV – Televiziunea care te reprezinta! )
„Sunteți un profesor dur , rău, exigent ? ”
Ajunsă acasă mi-am dat seama că m-am luat cu vorba și nu i-am răspuns.
Cum am afirmat mai sus domnul professor Ștefan Crivăț nu mi-a fost dascăl, nici nu-mi mai amintesc cum îl chema pe profu’ meu de fizică, dar pe profesorul meu de matematică, domnul Dricu, nu pot să-l uit pentru că datorită dânsului astăzi eu sunt dascăl. Pe cei doi profesori îi despărțeau sute de kilometrii, Liceul „ Frații Buzești” , astăzi și el colegiu, din Craiova nu-i la o asvârlitură de băț, dar îi unea aceeași seriozitate și dedicare cu care-și îndeplineau sarcinile profesionale.
Iar eu îl am ca model pe profesorul meu de matematică din liceu.