Sunt liberă !

Cum spuneam, mai zilele trecute, am reușit  Evadarea « Dictatura justitiei iar acum sunt liberă. După ce mi-am întins picioarele în pat, având grijă să nu-mi deranjez motanul, am adormit cu un zâmbet , enigmatic mi-aș fi dorit eu, pe chip. Dar somnul meu n-a fost de lungă durată.

Mă gândesc la durerea ei de spate
Mă gândesc la durerea ei de spate

„ Sunt liberă ! Sunt liberă ! ” Am gândit cu voce tare.
Mă bucuram ca un copil lipsit de o minimă maturitate.
„ A sosit momentul să trec la acțiune! Ce s-a întâmplat până acum nu se pune!

A fost în clandestinitate ! Acum pot să mă bucur de o deplină libertate.
M-am mai sucit cu grijă în pat , mă doare rău spatele și mă gândesc că de vină sunt tocurile înalte pe care stau cocoțată în ultimul timp pentru a-mi pune în valoare picioarele, după care m-am dat jos și m-am îmbrăcat în hainele de lucru.

la gândurile ce o macină,
la gândurile ce o macină,

M-am încălțat în ghetele de piele întoarsă , am o sensibilitate la tot ce este înlocuitor, apoi am deschis larg toate ferestrele pentru ca aerul curat să intre în casă.

La fel procedează orice gospodină, se știe doar.

la disperarea în fața singurătății,
la disperarea în fața singurătății,

„ Să aruncăm tot ce ne amintește de trecut ! Vreau să schimb totul.”
Haine, încălțăminte, peturi, diverse bibelouri de prost gust sau abțibilduri, măr al discordiei de fiecare dată, lipite cu ostentație peste tot, au ajuns în coșul de gunoi.

Cât de fericită aș fi fost dacă aș fi putut să le arunc de sus.

la resemnarea în fața sorții !
la resemnarea în fața sorții !

Sunt o femeie modernă dar și civilizată și de aceea am dus frumos , singură, singurică, gunoiul la ghenă.

„ Mi-ar plăcea să am alături o voce caldă de bărbat iubitor. Cred că se potrivește un Joe Dasin. Știu, încă nu m-am adaptat la noile ritmuri. Sunt prea … ” Am citit tot ce s-a hotărât marți seară, doar sunt total liberă să fac ce vreau, am înțeles mesajul și m-am alăturat celorlalți prieteni virtuali : tibi, lili3d, dor, tibidoi,  Gara pentru doi, La Fee, Max, cita, Vero,Scorpio, Dia na

M-am ținut de cuvânt și-am furat linkurile următoare  de la Scorpio           . Sper să fie în termen de garanție.  Gara pentru doi, La Fee, Max

Pe tine  nu te-am uitat dar cum se știe deja cei din urmă vor fi primii!

Anunțuri

26 de gânduri despre „Sunt liberă !

      1. hai, nu te supăra, te rog, 🙂 la dia na e link către blog, nu către postare şi mă uit că în tabel e bine. nu vreau să fii perfectă, îmi placi exact cum eşti!

        Apreciază

  1. De ce suntem tentaţi cu toţii să punem semn de egalitate între copii şi lipsa de maturitate ? 🙄 Mi-am luat în câteva rânduri nişte lecţii de deplină maturitate de la nişte pici, de-mi bocesc neuronii şi acum că lor nu le trecuse prin sinapse aşa ceva … 😆

    Apreciază

    1. Sunt copii și copii ! Generalizarea pe care-o semnalezi o facem poate din obișnuință sau poate pentru că majoritatea copiilor nu denotă prea multă maturitate. 😦 Dar ce te faci când și majoritatea maturilor sunt infantili ? Sau doar se prefac că-și caută copilul interior ? Sigur, am glumit. 😆

      Apreciază

  2. Daca orice copil are nevoie de modele, atunci Eu-copilul, ma voi gandi la Libertatea ta si maine, voi trece la aruncat ca poate asa, vor fi mai putine de facut ! O fi bine?
    Daca ma uit in jur unul e mai copil ca celalalt si toti de cred maturi. Treaba lor, ei cu maturitatea lor eu cu copilaria mea.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s