CRISTI DANILEŢ - judecător

ComisiaVenetiaÎn data de 17 dec. 2012 Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (cunoscută şi drept „Comisia de la Veneţia”) a publicat AVIZUL privind compatibilitatea cu principiile constituţionale şi cu principiul statului de drept a acţiunilor luate de Guvernul şi Parlamentul din România în ceea ce priveşte alte instituţii de stat şi a OUG cu privire la modificarea legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi OUG pentru modificarea şi completarea legii nr. 3/2000 privind organizarea unui referendum în România.

Pct. VIII analizează presiunile asupra sistemului de justiţie, insistând asupra celor privind Curtea Constituţională şi Procurorii, şi subliniind capacitatea de reacţie a CSM:

a) – declaraţii ale politicienilor lipsite de respect şi solicitări de demitere ale judecătorilor CCR cu efect de decredibilizare a judecătorilor şi a instituţiei

– critica hotărârilor este permisă, dar să se limiteze la hotărâre şi să nu creeze impresia că nu va fi pusă în executare

Vezi articolul original 199 de cuvinte mai mult

Publicat în Fără categorie

Subscriu la această părere : „ Lasitate, dezonoare, iresponsabilitate, numele tau e Vasile Blaga! „

timthumb[1]

„ Monica Macovei a vrut să candideze împotriva lui Dan Voiculescu. Cristian Preda a vrut să candideze împotriva lui Crin Antonescu. Teodor Stolojan a vrut să candideze împotriva lui Tăriceanu. Vasile Blaga a refuzat propunerea celor trei. ”(sursa: Cristian Preda)

Cum eu nu sunt prim ministrul României citez „ după cum scrie la carte ”. Continuarea o găsiți : Lasitate, dezonoare, iresponsabilitate, numele tau e Vasile Blaga! Si citeva sondaje decembrie 15,2012 Bleen