Maria Dinulescu, tovarășa inspectoare a ISJ Prahova

În aceea zi de decembrie a anului 1989, la Consfătuirile ce se țineau în Vălenii de Munte, veniseră mai toți inspectorii pe care, de obicei, îi vedeam doar la „ Casa Albă ” în Ploiești.
Printre ei se afla și inspectorul Antonescu, cel care răspundea de sectorul învățământ al Văii Teleajănului, un bărbat înalt, cu trăsături armonioase și cu o privire mereu luminoasă ceea ce mă face să cred că avea ochii albaștrii.
Nu ne puteam plânge de el, niciunul dintre noi, pentru că înafara faptului că era obsedat de curățenie, în sensul că-l irita praful așezat aproape ostentativ peste tot, nu avea mari pretenții de la noi și nici nu ne bătea la cap, din bun simț, cu directivele partidului.
Ca de obicei, ne-am prefăcut cu toții că ascultăm niște bazaconii pe care ni le îndrugau cei de la prezidiu în timp ce șușoteam despre cele întâmplate la Timișoara.


Ar fi fost mai simplu pentru ei să nu ne adune împreună ca să nu putem comenta evenimentele dar , se pare, singura persoană care ar fi putut lua măsura de a contramanda această întâlnire printr-o circulară nu a avut în minte ipoteticele urmări.
N-am să vă afirm acum, n-ar fi real, că am aflat despre evenimentele ce zguduiseră lumea întreagă de la orice colegă sau coleg pe care-l întâlneam și cu care discutam.
În acele vremuri , anumite comentarii le făceam doar cu cei foarte apropiați și în care aveam o mai mare încredere.


Am primit bucuroși o pauză și ne-am repezit , îmbulzindu-ne cu toții , la mesele întinse pe care am descoperit uimiți cârnați prăjiți.
Stând la coada ce apucase să se facă în fața mea mi-am făcut pe dată socoteala câte bucăți aveam să cumpăr.
Dragostea pentru cărțile frumos rânduite pe alte mese , ce se găseau și ele expuse în fața Casei de Cultură, nu m-a oprit din drumul meu victorios spre cârnații ce miroseau îmbietor.
Regimul comunist îmi părea ca o întindere fără sfârșit , un drum lung, anevoios și plin de obstacole de tot felul, pe care trebuia să o străbat în mod solidar alături de familia mea.
Iar pentru a supraviețui ne era necesară și până și hrana fizică.
După cum era de așteptat , am întârziat fericită de faptul că acei cârnați prăjiți nu s-au terminat înainte de a apuca eu să-I cumpăr pe cei ce aveam să-I duc familiei mele înfometate.

Casa de Cultură Vălenii de Munte după douăzeci de ani de la evenimente
Casa de Cultură Vălenii de Munte după douăzeci de ani de la evenimente

La intrarea în sala de ședințe a Casei de Cultură m-au întâmpinat domnul inspector Antonescu și o altă persoană care, m-am interesat apoi și am aflat că se numea Maria Dinulescu, privindu-mă , atât pe mine cât și cartonul pe care erau aliniați frumos cârnații prăjiți , cu un mare dispreț , ca și când cine știe ce aveam acolo, a spus :
„ Uitați-vă , pentru ce a găsit de cuvință să întârzie tovarășa ! Nu vă este rușine ? Nu putem relua ședința din cauza unor elemente ca dumneavoastră. Ar trebui să fiți sancționată. Cum vă numiți ? ”
Iertător, inspectorul Antonescu m-a luat protector de mână și m-a introdus în sală.
„ Poate că-I era foame ! Să fim mai îngăduitori ! ”

psi am încercat să nu lipsesc de la întâlnirea de azi pentru a nu rata întâlnirea cu voi : psi, almanahe, dordefemeie, cristiangheorghe, virusverbalis, Sebastian, Scorpio, haiku-dor?, abisurile

Anunțuri

25 de gânduri despre „Maria Dinulescu, tovarășa inspectoare a ISJ Prahova

  1. Pingback: Ita « Abisuri
  2. Ols,draga mea pentru cei care au dus-o bine atunci o duc bine si acuma ,politic, restul care si-au vazut de treaba o duc mai putin bine, nu au vile, nu au masini de lux si daca isi fac si ei un concediul mai bun il fac tras de par,ca sa ajungi la nivelul lor de trai trebuie sa minti,sa furi sa………..,asta este Romania, cum comenta cineva pe Politeia, ca in tara mai toate familiile au cite un corupt, si ne miram de ce nu iese dreapta,pupici.

    Apreciază

    1. Bună !
      Din păcate, fiecare român are un corupt în familia sa.
      Acum, să-mi fie iertat, unii sunt găinari, abia trăiesc normal de pe urma micilor lor aranjamente, în timp ce alții își ridică vile precum ne schimbăm noi ciorapii!
      Nu prea suferă comparație decât în ceea ce privește mustrările de conștiință.

      Apreciază

  3. In ce zi a fost episodul?
    Intreb pentru ca, pe 22 decembrie ’89, putin dupa orele pranzului, in orice caz inainte de debutul contrarevolutiei romane in direct, parasisem, pentru doua-trei ore, ziceam eu, Piata Operei din Timisoara. M-am indreptat spre magazinul Codlea, in speranta ca voi gasi vreun ghiveci pe care sa-l duc sotiei, era ziua ei. Am fost deosebit de surprins ca am putut cumpara, atunci, (desi era a treia zi de cand declaraseram orasul liber) garoafe taiate! La liber, nu de sub pult! Vechiul regim incerca ultima solutie. Precum la Timisoara si la Valeni, probabil in toata tara. Noi aveam carnati, Comtimul era acolo, piata neagra functiona cu motoarele turate la maxim, plateam un ban in plus, dar nu ne lipseau carnatii! Ne lipsea doar libertatea, de miscare, de informatie, ne lipseau florile si cartile, ne lipseau multe, dar nu sufeream de foame. Fiecare in felul sau, ne descurcam.
    Cultivam gradina de la tara, CAP-ul local ne dadea in judecata cerandu-ne porumbul obtinut, castigam procesele in fata justitiei socialiste, dar ne era teama sa caram porumbul cu masina, la oras, unde tineam porc!
    Il caram cu trenul, cu sacosele, cate 30-40 kg. eu si tot atatea tata, Dumnezeu sa-l ierte.

    Apreciază

    1. Cred că pe 19 sau 20 decembrie. Noi nu aveam nici radio și nici televizor în casă. Locuiam la Starchiojd, la 20 km depărtare de Vălenii de Munte, comuna în care munceam eu. Soțul meu, absolvent de Drept, pentru că era fiul unui medic persecutat politic nu putea să obțină un loc în barou sau ca magistrat iar în acel an nu era angajat nici ca suplinitor în învățământ.
      Voi în Ardeal o duceați relativ mai bine.
      În timpul celui de-al XIV lea Congres al PCR, cel din noiembrie 1989, nu reușisem să cumpăr nimic din București. După cum știi trebuia să prezint buletinul de capitală și cum nu aveam așa ceva doar privisem toată mâncarea aceea expusă în vitrinele alimentarelor. Amintesc de București pentru că noi de acolo ne aprovizionam. Trenurile foamei erau pline cu muncitorii ce cărau cu sacii pâinea cumpărată la liber din capitală.
      Ne-au dat salariile în avans, după aceea consfătuire, și cu banii luați am cumpărat un radio de la care am ascultat împreună cu soțul meu , mai apoi, posturile străine.
      Noi, ca intelectuali ce munceam la țară, nu aveam dreptul decât la pâinea furajeră. 2 kg pe săptămână ! O mâncam mai mult mucegăită.

      Apreciază

      1. Da, a fost rau, dar ce ziceti de bunicii si de mama mea (tata era la armata), proprietari mijlocasi de pamant, care, din cauza cotelor obligatorii, cumparau resturi de paine, cu sacul, de la clasa muncitoare din oras (acestia aveau cartela), asta mancau in anii ’50!
        PS Nu locuiesc in Ardeal. Ardealul e la est de munti.

        Apreciază

      2. Știu de perioada aceea cumplită în care pâinea era tot pe cartelă, anii ’50, dar nu mi-am dat seama că oamenii o duceau chiar atât de rău. Trăiam în Dobrogea și macedonenii cu care familia mea intra în relații nu-mi amintesc să o fi dus la fel de rău.
        Oricum eram mică și mă jucam, nu mă preocupau astfel de probleme.
        PS Mă gândeam eu că Timișoara nu este în Ardeal. Mulțumesc pentru atenționare. Cum i se spune totuși zonei respective ?
        Știu că sunteți specialist în acest domeniu.

        Apreciază

  4. An de an cumpărăm energie electrică tot mai scumpă, deşi avem o Centrală hidroelectrică la nordul ţării, lângă satul Naslavcea. Cei drept, ucrainenii se declară singurii proprietari ai centralei. Aşa cum este, însă, construită pe Nistru, la hotar cu ţara noastră, înseamnă că, „aici debitul de apă mediu anual este de 274 metri cubi pe secundă. Şi noi trebuie să-l folosim aşa cum noi ştim – pentru irigaţii, pentru producerea energiei electrice. Dar noi nici nu participăm”, a explicat Petru Pleşca, specialist Agenţia „Apele Moldovei”. Nu facem nimic… Preferăm să cumpărăm de la străini curent electric mai scump decât să-l producem pe-al nostru.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s