Copiatul declanșează un scandal de proporții !

Pentru că sunt constantă cu mine însămi, altfel nu m-aș fi agitat atât  În România există un liceu făcător de minuni – Academia Catavencu, am semnat petiția pentru boicotul conferinței patronate de cel mai celebru plagiator de pe mapamond.

 

 


Mă numesc Cristian Dogaru, sunt cercetător științific la Universitatea din Berna, Institutul de Medicină Socială și Preventivă. Am absolvit Facultatea de Medicină din București și am terminat un doctorat în Științe Sociale (Human Development) la Oregon State University, USA.
Am creat această platformă ca răspuns la evoluțiile recente, sociale și politice, din România.
O problemă critică a societății românești este situația învățământului – mai ales a învățământul superior. Scandalurile recente de plagiat, care au implicat oameni de la cel mai înalt nivel politic, oameni care ar trebui să ne reprezinte, sunt doar un simptom al putreziciunii dinăuntru învățământului românesc.
Sper ca prin scrisorile deschise și petițiile publicate pe această platformă să contribuim la vindecarea societății noastre.
Găsiți mai jos o listă a scrisorilor și petițiilor publicate aici.

english
My name is Cristian Dogaru, I am research fellow at University of Bern, Institute for Social and Preventive Medicine. I graduated Medical School in Bucharest (Romania) and gained a PhD in Social Sciences (Human Development) from Oregon State University, USA.I created this platform as a reaction to the recent social and political developments in Romania.A critical issue of Romanian society is the educational system’s situation, especially the higher education and research sectors. The recent plagiarism scandals, involving top-level politicians, people who supposedly represent us, are just a symptom of the core rot of the Romanian educational system.I hope that these petitions and open letters will contribute to the efforts aimed at normalizing and healing of our society.Below you can find a list of letters and petitions published here.

Cristian Dogaru, MD, PhD
Research Fellow
Institute for Social and Preventive Medicine
University of Bern
Switzerland
Pediatric Respiratory Epidemiology ”

Găsiți adresa unde puteți să semnați în cazul că nu aveți obiceiul de a copia:

http://civitas.dogaru.net/boicotarea-conferintei-diaspora-in-cercetarea-stiintifica/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s