Țara lu’ Căcărău

Suntem miopi la tot ceea ce nu ne privește direct trecând , de cele mai multe ori, nepăsători pe lângă hidoasa informație ce ne bombardează din toate părțile zilnic.
Vă rog , să observați c- aș fi putut să scriu cu ușurință „ sfera noastră de interes” dacă eram un politician, vai mama lor cum și-au luat masteratele și doctoratele, cu un limbaj ce se vrea prețios .
Dacă, la început, bărbații politicieni erau aceia care, în loc să facă acordul între gen și profesie, ne spuneau „ doamnă director” sau „ doamnă profesor ” , urmați de diverse știriste , cele ce citesc de pe un prompter ce scriu alții, acum fiecare amărât de șef ne jignește auzul și ne rănește orgoliul.

Femeile sunt , pentru ei, menagera ce le pregătește friptura, amanta veșnic amuzată de bancurile proaste, partenera îmbrăcată în haine lucitoare ce se asortează cu mașina „ bengoasă ” pe care o conduc lipsiți de orice urmă de prevedere, statuie de prostie vie.
Ne păcălesc cu tot felul de tertipuri, ca o pânză de păianjen este codul scris de ei, dar cine are curajul să-I înfrunte ?

De la un adevărat profesor aștepți mereu , ca, pe lângă utila informație, pe care ți-o destăinuie cu o calmă prevedere pe cărarea lucitoare a cunoașterii, să te conducă prin multiple tertipuri către reguli de bună creștere.
Codul bunelor maniere, nu-i o carte uitată undeva, prin debaraua plină de nimicuri pe care nu ne lasă inima să le-aruncăm, printre cărți de bucate vechi ce ne-nvață cum se gătește friptura, mersul trenului și diverse almanahuri ( Mă credeți că eram tentată să zic almanahe ?) rătăcită printre pânza de păianjen .

Eram doar de circa două luni profesoară în „ Star City ” când mi s-a întâmplat un fapt ce-a avut darul să mă lase mută și încremenită precum o statuie.
Pentru că un elev trebuia să facă de serviciu în timpul orei mele de matematică , gândind că pierdea mult mai mult lipsind de la curs, mi-am permis să-l chem în clasă.
În timp ce rezolvam exerciții pe tablă am auzit glasul directorului, domnul profesor Roman, cum, nemulțumit fiind, întreba unde este elevul de serviciu.
Am ieșit pe culoar și i-am spus că este vina mea, eu eram cea care-l chemasem pe elev la oră.

M-a privit uimit, aveam doar 24 ani în timp ce el deja reprezenta hidoasa față a puterii absolute, pupilele i s-au mărit , ochii-i păreau miopi, și … a scos limba la mine.
Acum desigur că vă povestesc amuzată …despre cel care fusese chemat, ca profesor de limba română și membru important al PCR –ului, bănuiesc că doar la nivel comunal , să se adreseze tovarășului Ion Lăncrăjan.
Iar eu , o oarecare, aveam o șansă nesperată, aceea de- al vedea în carne și oase pe scriitorul romanului la care tocmai citeam.

Trăiască copy-paste, ce ușor am „furat ” tabelul cu cei care , ca și mine, se bucură de jocul dragei noastre psi :  almanahe, Arcon, anacodele,carmen pricop, Dragos, jora, Scorpio, dordefemeie

De ce nu i-am găsit pe : SimonaR  și virusverbalis decât la comentarii nu prea pricep eu dar anticipez …