Suntem miopi la tot ceea ce nu ne privește direct trecând , de cele mai multe ori, nepăsători pe lângă hidoasa informație ce ne bombardează din toate părțile zilnic.
Vă rog , să observați c- aș fi putut să scriu cu ușurință „ sfera noastră de interes” dacă eram un politician, vai mama lor cum și-au luat masteratele și doctoratele, cu un limbaj ce se vrea prețios .
Dacă, la început, bărbații politicieni erau aceia care, în loc să facă acordul între gen și profesie, ne spuneau „ doamnă director” sau „ doamnă profesor ” , urmați de diverse știriste , cele ce citesc de pe un prompter ce scriu alții, acum fiecare amărât de șef ne jignește auzul și ne rănește orgoliul.
Femeile sunt , pentru ei, menagera ce le pregătește friptura, amanta veșnic amuzată de bancurile proaste, partenera îmbrăcată în haine lucitoare ce se asortează cu mașina „ bengoasă ” pe care o conduc lipsiți de orice urmă de prevedere, statuie de prostie vie.
Ne păcălesc cu tot felul de tertipuri, ca o pânză de păianjen este codul scris de ei, dar cine are curajul să-I înfrunte ?
De la un adevărat profesor aștepți mereu , ca, pe lângă utila informație, pe care ți-o destăinuie cu o calmă prevedere pe cărarea lucitoare a cunoașterii, să te conducă prin multiple tertipuri către reguli de bună creștere.
Codul bunelor maniere, nu-i o carte uitată undeva, prin debaraua plină de nimicuri pe care nu ne lasă inima să le-aruncăm, printre cărți de bucate vechi ce ne-nvață cum se gătește friptura, mersul trenului și diverse almanahuri ( Mă credeți că eram tentată să zic almanahe ?) rătăcită printre pânza de păianjen .
Eram doar de circa două luni profesoară în „ Star City ” când mi s-a întâmplat un fapt ce-a avut darul să mă lase mută și încremenită precum o statuie.
Pentru că un elev trebuia să facă de serviciu în timpul orei mele de matematică , gândind că pierdea mult mai mult lipsind de la curs, mi-am permis să-l chem în clasă.
În timp ce rezolvam exerciții pe tablă am auzit glasul directorului, domnul profesor Roman, cum, nemulțumit fiind, întreba unde este elevul de serviciu.
Am ieșit pe culoar și i-am spus că este vina mea, eu eram cea care-l chemasem pe elev la oră.
M-a privit uimit, aveam doar 24 ani în timp ce el deja reprezenta hidoasa față a puterii absolute, pupilele i s-au mărit , ochii-i păreau miopi, și … a scos limba la mine.
Acum desigur că vă povestesc amuzată …despre cel care fusese chemat, ca profesor de limba română și membru important al PCR –ului, bănuiesc că doar la nivel comunal , să se adreseze tovarășului Ion Lăncrăjan.
Iar eu , o oarecare, aveam o șansă nesperată, aceea de- al vedea în carne și oase pe scriitorul romanului la care tocmai citeam.
Trăiască copy-paste, ce ușor am „furat ” tabelul cu cei care , ca și mine, se bucură de jocul dragei noastre psi : almanahe, Arcon, anacodele,carmen pricop, Dragos, jora, Scorpio, dordefemeie
De ce nu i-am găsit pe : SimonaR și virusverbalis decât la comentarii nu prea pricep eu dar anticipez …
Frumoase amintiri ai! Le citesc cu mare plăcere!
ApreciazăApreciază
Nimicuri cotidiene dar îți mulțumesc pentru cele scrise !
ApreciazăApreciază
Avea limba încărcată, dom’ director de atunci? 🙂 Cred că erau o grămadă de „urări” pe ea, da’ nu le-a stuchit afară, ceea ce – la o privire de ansamblu – ar putea fi considerat fair. 😉
ApreciazăApreciază
O altă viziune asupra aceluiași fapt ! Ai și tu dreptate, putea să fie mai rău.
ApreciazăApreciază
🙂 a scos limba?! asta da reactie 😀
ApreciazăApreciază
M-a lăsat perplexă pe moment. 😆
ApreciazăApreciază
în fiecare dintre noi doarme un copil… încuidat trebuie să mai fi fost dom director de-a recurs la o … copilărie! 😆
ApreciazăApreciază
Nu îndrăznise nimeni să -i încalce „directivele ”, a fost la rându-i surprins de îndrăzneala mea.
ApreciazăApreciază
Iar mi-ai ridicat mingea la fileul amintirilor. Am și eu niscai experiențe cu directorii desprinși din proverbul cu fudulii… Na, avem nevoie de exemple ilustrative să pricepem cum stă treaba cu prostia…! 🙂 Spre deosebire de tine, eu n-am avut putere de reacție…
ApreciazăApreciază
Aștept poveștile și nu mă miră că este vorba tot de directori. 🙄
ApreciazăApreciază
IO! …Io te cred că era să zici almanahe! 😛 Na’ , că mi-am scos şi eu limba…
În ce priveşte „sfera de interes” nici n-ai ce cere omului, vede cât vrea şi cât îi trebe…aşa-i lumea…Că, pe urmă, dacă vede mai mult decât îi trebe, oricum nu îi crezut…şi i se dă şi peste bot…deh! 😦
ApreciazăApreciază
Corect, fii- miu, șmecher, îmi zice să mă adresez lu’ Băse ’!
Eu zic, că-i marinar și că mai bine să mă adresez Academiei . Poate ne lămuresc ei cum este cu , ce mă doare pe mine acu’, „doamnă profesor ”.
Asta-i „ sfera mea de interes ” de azi ! 🙄 😳
ApreciazăApreciază
I s-o fi umflat de nervi :)) .
ApreciazăApreciază
Limba ? 🙂
ApreciazăApreciază
Mai, mai, mai…unde ti-e gandul? Bineinteles ca de limba era vorba :))
ApreciazăApreciază
Mă perturba ex-ul , nu te gândi prea departe ! 😆
ApreciazăApreciază
INTERESANT ARTICOL .
PLIN DE INVATAMINTE .
IMI PARE RAU CE ATI PATIT .
ApreciazăApreciază
Alexandra, draga mea, ce-am pățit ? Sunt alte întâmplări mult mai grave !
ApreciazăApreciază
… Şi va găsi un băiat care să o iubească şi care să ştie s-o facă fericită, să o merite, şi pe care să-l iubească şi ea. Dar mereu vor fi momente în care ea se va gândi la tine. Şi tu, tu vei fi ocupat să-ţi termini ultima ţigare şi să laşi în urmă-ţi o dâră de scrum, aşa cum faci dintotdeauna, pentru că nici măcar o secundă nu ţi-a păsat.
ApreciazăApreciază
Ce-mi place ! Mulțumesc!
E un comentariu plin de poezie !
ApreciazăApreciază