DUZINA DE CUVINTE Țara lu’ Căcărău

Am intrat râzând în sala de ședințe a primăriei cu-n surâs blând pe buze, îmi amintesc toate de parcă s-ar fi întâmplat ieri.
Să intru eu undeva în liniște, ar fi fost ca și cum uraganele și tornadele s-ar fi pocăit plecându-se în fața noastră , a muritorilor de rând, iar marea învolburată s-ar fi făcut căuș pentru marinarii rătăcitori.
Aceste jocuri nevinovate , de sâmbăta, le consider ca o fereastră spre trecut , încercare timidă de restabilire a unui adevăr unic, cel al percepției mele.

Nu o să mă credeți, ce-i tineri și care n-ați apucat să trăiți acele vremuri, dar comuniștii aveau mare grijă ca ședințele lor să pară că sunt democratice și că tu, ca umil individ , aveai dreptul la propria-ți opinie și , de aceea , cu toate că sunt anticomunistă convinsă, câteodată mă gândesc la ele cu nostolgie și dor.
Că mulți, ca și acum , nu abuzau de acest drept este însă altceva.
Cum la mine singurul lucru statornic este firea-mi rebelă vă voi povesti, o mică digresiune ca o pauză de o țigare e bună chiar pentru nefumători, cum i-am fentat eu odată pe distinșii comuniști.
Am să sar vreo câteva luni, sau poate chiar ani, înainte sau în urmă și am să vă descriu ședința în care noi, cetățeni ai României comuniste, am devenit proprietari ai unor instituții.
La prezidiu se găseau directorul școlii, secretarul de partid, responsabilul cu educația politică pe școală și, cred eu, pentru că atunci nu exista un consiliu de administrație, lidera de sindicat.
Președintele nostru iubit, soare al Carpaților, se gândise, în marea-i genialitate , cum să ne mai ia niște bani din salariul amărât, și atunci ca și acum,  pe care-l primeam și pentru asta inventase o formă de acționerat a noastră la fabricile și uzinele patriei.

 

Decret, Hotărâre de Guvern, Lege, nu știu cum se numea pe-atunci o Ordonanță de Urgență dar, vă asigur, erau pentru noi precum frunza ce cade din pom uscată.
Directorul ne-a citit materialul cu pricina noi urmând să luăm cuvântul și să ne spunem părerea.
Membrii de partid, n-aveau alternativă precum liberalii astăzi în fața lui Mugur de Crin, și-au arătat deplina lor adeziune.

 

Colegii mei, cu toții, se așteptau ca eu să am un discurs contrar. Să mă revolt. Ei, aș, eram nebună !
„ Vreau să vă spun că apreciez ca fiind normală și bine venită această inițiativă. Atâta timp cât nu suntem proprietari ai bunurilor pe care le folosim, le întrebuințăm zilnic, nu avem grijă de ele. Nu ne doare sufletul și nu  le păstrăm. ”
Dacă știam să scriu poezii le-aș fi zis eu și-un vers dar cum sunt incapabilă de astfel de realizări m-am rezumat la proză.
Un coleg, profesorul de fugă PM, mult mai târziu , ehe, acu’ după „Revoluție ”, am aflat cum ne turna cu acte-n regulă la secu’ , Doamne, parcă-l văd cum mă privea cu ură nemulțumit de ce auzea iar eu, în sinea mea, mă distram văzându-l în penumbra sălii.
„ Vă dați seama ? Fiecare muncitor din fabrică, banii noștri urmau să meargă la Fabrica de Mătase din Vălenii de Munte, noi ca dascăli aveam atâta legătură cu fabrica câtă este între … și ștampila primăriei, va fi tot timpul conștient că , fiind proprietar, trebuie să fie grijuliu, atent, cu mașinile și alte obiecte din dotare. Ați consemnat în procesul verbal ? ” am avut eu grijă să întreb.
„ Da.” Mi s-a răspuns și vedeam pe chipul lor că se așteptau să scot eu cartoful fierbinte. ”

„ Vă rog , atunci să mai adăugați și următoarele ! Cu toate că sunt de acord cu inițiativa tovarășului Nicolae Ceaușescu, și o găsesc bună, pentru că avem dreptul să hotărâm singuri ce să alegem, eu neavând un salariul prea mare, prefer să nu devin proprietară.”
Am rămas cu banii în buzunar, nimeni nu putea să treacă peste voința mea, nu mai eram prin anii ’50 ci ajunsesem în deceniul ‘ 80 când totul avea o pojghiță subțire de democrație, dar mă ștergeam pe bot, pentru a n a oară, de o eventuală ascensiune pe scara socială .
 Dar , să revin la întâlnirea de la primărie. 

Aveam o șansă nesperată, aceea de- al vedea în carne și oase pe scriitorul romanului la care tocmai citeam.

psi, almanahe, anaconde, virusverbalis, dragos ne revedem după ce vin de la biserică.

carmen pricop, Irealia, altcersenin, Some Words, dordefemeie, Lolita.

Anunțuri

27 de gânduri despre „DUZINA DE CUVINTE Țara lu’ Căcărău

  1. Intradevar oamenii o duceau greu in timpul regimului ceausist .
    Daca nu erai membru de partid nu puteai promova in functie .
    Din pacate cam asta se intampla si in vremurile de azi .
    Nu s-a schimbat mai nimic .
    Mai ales cu Victor Ponta si Crin Antonescu la guvernare .

    Apreciază

  2. te citisem mai de dimineaţă, drept e, dar te ştiam plecată la biserică şi mi-am zis că revin… şi s-a făcut seară.
    pentru că ştiu ce au însemnat acele vremuri în care nu se sufla în front, pentru că toţi eram cu nasul în tezele din aprilie şi directivele congresului pe care le studiam asiduu între două campanii agricole şi trei omagii conducătorului iubit, nu pot decât să mai adaug decât un zâmbet la preţuirea mea… eşti de-o verticalitate cum rar am întâlnit! 🙂

    Apreciază

    1. Nu știu ce să spun Psi, mă măgulești !
      Adevărul este că nu mă pot abține, e ca o boală.
      N-ai apucat să citești
      https://dictaturajustitiei.wordpress.com/2012/09/05/liceul-teoretic-agromontan-romeo-constantinescu-locul-in-care-geniile-se-pierd-necunoscute/
      Cu lacrimi în ochi i-am rugat pe cei din conducere să nu mă calce în picioare iar ei, sunt convinsă, s-au gândit că sunt îngenuncheată.
      De fapt, ca să-i apăr pe ei de reacțiile mele ulterioare am vrut să-i atenționez.
      Acum, bineînțeles , „ clocesc ” planuri de luptă.

      Apreciază

      1. ba te-am citit şi am amuţit! chiar dacă nu las totdeauna comentarii, eu vin în iecare zi pe la voi toţi. şi pur şi simplu nu ştiu ce să spun… 😦 încerc să înţeleg numai cum îţi este ţie. ştiu chiar şi că ai scris la contributors.

        Apreciază

  3. partidului iubit i se-nălţa o odă
    poporului, o alta mai cu spor,
    a treia se-nchina către conducător…
    şi-aşa am învăţat ce-i aia o triodă.

    Acum râd, dar atunci, elevă fiind, făceam triode pe la serbări, pe la Cântarea României… de mi se acrise. Am văzut prima poză şi m-a strâns în spate. Mi-am amintit cum nu-i mai suportam cuvântările… Şi acum îmi provoacă neplăcere să-i aud glasul la radio sau la tv.

    Apreciază

    1. N-aveam televizor și nici radio , acolo la țară unde munceam , pentru că nu suportam să-i aud. Mă durea capul automat.
      Pe 18 sau 19 decembrie 1989 am cumpărat un radio ca să ascultăm , soțul meu și cu mine, Europa Liberă și Vocea Americii pentru că aflasem, de la socrii mei, că la Timișoara se trăsese în manifestanți.
      Pentru ce au murit atâția oameni, ca să le facă loc hoților să spolieze țara ?

      Apreciază

  4. Doamne, cercetatu-m-ai şi m-ai cunoscut.Tu ai cunoscut şederea mea şi scularea mea; Tu ai priceput gândurile mele de departe.Cărarea mea şi firul vieţii mele Tu le-ai cercetat şi toate căile mele mai dinainte le-ai văzut.Că încă nu este cuvânt pe limba meaŞi iată, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate şi pe cele din urmă şi pe cele de demult; Tu m-ai zidit şi ai pus peste mine mâna Ta.Minunată este ştiinţa Ta, mai presus de mine; este înaltă şi n-o pot ajunge.Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi?De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti.De voi lua aripile mele de dimineaţă şi de mă voi aşeza la marginile măriiŞi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta.Şi am zis: „Poate întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu”.Dar întunericul nu este întuneric la Tine şi noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei, aşa este şi lumina ei.Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele.Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte.Nu sunt ascunse de Tine oasele mele, pe care le-ai făcut întru ascuns, nici fiinţa mea pe care ai urzit-o ca în cele mai de jos ale pământului.Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tăi şi în cartea Ta toate se vor scrie; zi de zi se vor săvârşi şi nici una din ele nu va fi nescrisă.Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor.Şi-i voi număra pe ei, şi mai mult decât nisipul se vor înmulţi. M-am sculat şi încă sunt cu Tine.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s