Doamnă Caty, doamnă Caty, stricași maică tot învățământul ! Ce mai vrei ?

Sunt foarte supărată, neagră de supărare.
Un elev dintr-o clasă de- a VII a m-a înjurat tot anul anului. Încet, bolborosit din ultima sa bancă. Nu l-am auzit , din momentul în care doctorii disperați mi-au făcut zeci de flacoane de kalamicină ca să mă salveze de la moarte nu mai am un auz foarte bun, dar ceilalți elevi din clasă îmi tot spuneau:
„ Doamnă, Damian vă înjură. ”
„ Eu nu l-am auzit, nu-I frumos să pârâți ! ”


Disperat că nu mă enervez , făcea tot felul de prostii în timpul orei și niciodată într-un an școlar nu și-a învățat vreo lecție, într-o bună zi , după ce primise a nu știu câta notă de trei , m-a înjurat atunci când și-a primit carnetul de note de la mine.
L -am rugat pe directorul școlii să cheme poliția.
S-a făcut anchetă. Lacrimi multe din partea mamei dar puține regrete din partea lui Damian.
Băiatul era coregent la vreo 5 materii. Avea numai note de trei și patru în tot timpul școlar.
Cu două săptămâni înainte de sfârșitul anului școlar mama băiatului era aproape în fiecare zi la școală . O vedeam vorbind cu mai toți profesorii.

Când a încercat să vorbească și cu mine i-am spus că nu este nevoie. Băiatul trebuie să învețe.

La toate materiile școlare, lângă toate acele note de trei și patru au apărut note de 10.
Elevul Damian a rămas coregent la doar două materii. La mine,adică la matematică, și la fizică.
I-am spus dirigintei că trebuie să-I scadă nota la purtare.
Văzând-o nemulțumită i-am relatat directorului adjunct punctual meu de vedere.
Aceasta, o persoană responsabilă , a ridicat în consiliul de administrație al școlii problema elevului Damian și s-a hotărât , în mod regulamentar , scăderea notei la purtare la 4.
S-a consemnat în procesul verbal al ședinței , s-a trecut în catalog, s-au dat situații la sfârșitul anului școlar 2011-2012 la inspectoratul școlar Prahova în care elevul Damian a fost declarat repetent.

Astăzi , când am mers să fac pregătire suplimentară cu elevii mei corigenți la matematică , culmea –culmilor, îl găsesc pe Damian în clasă cu mama lui.
„Doamnă, băiatul dvs. este repetent nu corigent la matematică . ”

„L-a trecut domnul director, nu este repetent. ”

Puteți să citiți   într-un alt stil, mai sofisticat, despre aceeași doamnă Caty.

Îngrijorările doamnei Cati

Aștept cu nerăbdare comentariile dvs.

Anunțuri

51 de gânduri despre „Doamnă Caty, doamnă Caty, stricași maică tot învățământul ! Ce mai vrei ?

    1. În 31 ani de când sunt profesoară nu mi s-a întâmplat așa ceva. Am fost și eu directoare de școală și nu mi-a trecut prin cap să fac vreodată ceva asemănător.
      Culmea,vezi că-ți dau dreptate implicit, directorul mi-a spus că a mai făcut așa ceva.

      Apreciază

    1. Corect cu responsabilitatea . N-ați fi procedat astfel dacă profesorii ar fi fost exigenți și corecți.
      Dacă s-a aflat totuși, ați fost iertați pentru că primii vinovați și primii responsabili sunt profesorii în astfel de situații.

      Apreciază

      1. Pai nu a incalcat legea.Directorul a considerat ca trebuie sa il treaca.Are voie.
        La noi,in generala,5 au ramas repetenti.3 nu au mai venit la scoala.Directiva era data de directoare.Au luat media 2 la toate materiile.Le puneau note din burta,desi erau absenti.Profesorii puneau acele note la ordinul directoarei.
        Ceilalti doi erau lichele.Nu invatau nimic.Erau corigenti la 6-7 materii.Doar la sport nu erau corigenti.

        Apreciază

      2. Bună !
        Am înțeles , cu greu , că mă contraziceți în privința politicii dar în ceea ce privește educația n-o puteți face.
        Directorul , conform legilor în vigoare, nu poate s-o facă.
        Dacă o va face este pe răspunderea sa iar eu , precum evreii cu naziștii, i-o voi aminti mereu.

        Apreciază

      3. Respect pe toata lumea….beau cu un cersetor,beau cu un carutas,vb cu un judecator,cu un politician.Ma inteleg cu toata lumea.Stiu sa comunic.Sunt educat….ma adaptez strazii…vb cu dezacorduri,beau,ma distrez,vb ca un academician cu un intelectual si nu ma poate da la intors cu „ce ai citit”.Am citit mai mult ca el.hahahahaha

        Apreciază

      4. PS: Nu il corectez cand vb cu dezacorduri.Il las asa,ma simt bine.Un amarat cara peturi.Are 6 copii acasa.Unul din ei are cancer.Il hraneste cu paiul,bea supe.Are doar 17 ani fiul sau.O sa moara.Intr-o seara nu aveam ce face si beam cu un prieten care a fost plecat in legiune straina(a cam luat-o razna,internat la Voila,dar foarte destept si citit,vborbeste si 6 limbi fulent).A venit si unul care ducea peturi.Am baut si cu el.Si asa am intrat in alta filiera ce duce in lumea interlopa.Face parte dintr-un clan.Ma interesa clanul ala.Am intrat si in el.

        Apreciază

  1. te cred că eşti supărată, carmen. eu aş fi neagră-vânătă. nedreptăţile de genul acesta mă intoxică, mă otrăvesc pur şi simplu şi în ciuda toleranţei mele, reacţionez dur, violent, dincolo de logică.
    dar întrebarea este: ce poţi face? tu acţionezi corect, iar cineva superior ţie şi altcineva şi mai superior (declarată incompatibilă cu fotoliul pe care îl ocupă) şterg cu buretele nepăsării ori al interesului ceea ce ar trebui să fie lege într-o şcoală.
    mirarea mea că viitorul nostru, aceşti copii, vor fi o masă de manevră asemeni oilor, mai periculoasă decât manevrabilii de acum nu este de ieri sau de azi. cândva, a gândi, nu a şti să scrii şi să socoteşti pe degete, ci a gândi pur şi simplu, a face corelaţii simple de idei, va deveni ceva utopic, se pare. şi e deja certitudine că nu ne pasă.

    Apreciază

    1. Draga mea Psi, doar nu i-am spus direct că a luat mită. I-am argumentat că este ilegal iar el mi-a replicat că a mai făcut astfel de fapte. N-am putut să dorm azi noapte de nervi.
      Așa cum spui, el ca și ceilalți asemănători lui vor fi masă de manvră mai târziu.

      Apreciază

  2. Carmen, eu te înţeleg perfect. Ce a făcut acest director este fals în acte publice şi uz de fals. Problema este că atîta vreme cît ministrul de interne este pus de primul ministru să fure, iar justiţia este condusă fie şi ca interimar de un hoţ-plagiator dovedit, nu văd unde poţi să te mai plîngi. În definitiv, toată această tevatură din România s-a declanşat în urma arestării unor infractori: Năstase, Mureşan, Vîntu şi aşteaptă Patriciu, Borbely, Voiculescu şi atîţia alţii. Cine mai are timp de un director care vorba ta „pentru o găleată de cireşe” trece clasa o lichea?

    Apreciază

    1. Asta-i țara în care trăim ! Dacă n-ar fi acum la conducerea Inspectoratului Școlar Prahova oameni cu care m-am judecat pentru încălcarea legilor , infracțiuni care în mod normal ar fi fost pedepsite după codul penal , m-am fi adresat lor. Așa….

      Apreciază

  3. Si cu cine am ramas foarte bun prieten?Cu repetentii.hihihi
    si bine am facut.
    Ghita de la box e prieten foarte bun cu Edi Eremia,de la lokal Kombat.El e unul din repetenti.

    Apreciază

  4. Buna dimineata, Carmen.

    Nu lucrez/nu am lucrat direct in domeniu. Desi am avut o oferta. Una proasta, dar oferta totusi.
    Nici nu am urmarit tsunami-ul legislativ in domeniu decat superficial, prin efect colateral asupra aspectelor sociale imediate.
    Prin urmare e ceva ce-mi scapa.

    Daca un profesor ce preda o disciplina evalueaza un anumit elev ca situat la un anumit nivel, directorul scolii poate schimba aceasta evaluare ?
    Inteleg ca un patron al unei firme private sa intervina, sa schimbe, sa intareasca sau sa dea afara un angajat. Dar e firma LUI si daca vrea poate sa o si fumeze sau sa faca omleta din ea.
    Nu poate fi vorba de asa ceva aici !

    Un director in invatamantul de stat credeam ca este un manager ce are IN PLUS fata de atributiile curente de profesor/diriginte, gestionarea trebilor institutiei in compartimentele logistice cu precadere si, desigur, macroorganizarea, trebi pentru care primeste bani in plus.
    Dar sa se substituie profesorilor in evaluarea scolara mi se pare un abuz.

    Inteleg sa aiba in fisa postului si aspecte ce tin de evaluarea performantelor profesionale concrete ale celor ce predau, dar nu schimbarea notelor, mediilor samd.
    Esti cadru didactic – raspunzi pentru toate cele ce-ti revin, inclusiv evaluarile elevilor.
    Daca raspunzi pentru ele, tu le si faci. Nu directorul.

    Ce vreau sa spun e ca nu doar aspectul moral are impact aici ci si cel legal/profesional.

    Am sentimentul ca invatamantul romanesc (SI invatamantul romanesc…) e o rana deschisa.

    Apreciază

    1. Viq, directorul este șiret. Vrea ca eu să-l examinex și să-l trec clasa tocmai pentru faptul că mi-a fost elev la clasă. Un elev care și-a permis să mă înjure în clasă după un an întreg în care nu a învățat nimic, nu și-a făcut niciodată vreo temă dar,în schimb, a deranjat toate orele fiind indisciplinat.

      Apreciază

  5. Bunica era un fel de „isoscel”….avea in clasa un „Căluț”.Era rrom.Nu statea niciodata la matematica.Ora se tinea intr-un laborator.Căluț a incuiat usa pe dinafara.Nu existau telefoane.Era seara.Au facut galagie,au tipat,au bocanit la usa.Intr-un taziu portarul a auzit.A mai durat inca o ora sa le deschida usa.Trebuia sa vina cineva cu cheia.
    Imi povestea cu mult haz….chiar si pe ultima suta de metri(inainte sa moara).Nu il mai ura pe Căluț.

    Apreciază

      1. Si eu am injurat anumite profesoare.Un coleg a lovit o profesoara cu catalogul in cap.E loc de mai rau.hahaha
        Ii pusese 3 si i-a dat profesoarei 3 cataloage in cap.

        Apreciază

  6. Pana la urma tot o sa-l treceti…va mai si chinuiti cu el.Mai stiu pe una asa…ii plang de mila.Are 36 de ani.Are si doi copii acasa si trebuie sa se duca dupa corigenti.

    Apreciază

  7. Eram la liceu,la informatica…acolo s-a dat cu catalogul in cap.
    @Florin Bach a comis-o din nou….a fost prins circuland in localitate cu 94 km/h,cu permisul suspendat si cunumerele de inmatriculare expirate.
    Mie Florin Bach imi zice: „sa traiti!”
    Un camatar a recuperat de la Bach 3 masini….si ala e prieten cu mine.
    PS: Florin Bach e fiul fostului sef de politie pe Prahova(Iulian Bach)

    Apreciază

    1. Cum s-ar zice copilul polițistului era cel care comitea astfel de fapte ? Îmi sună cunoscut.
      În toate județele se întâmplă astfel de minuni și …. ați sărit ca ars împotriva fiului doamnei Sorina Plăcintă când era membra PDL-ului. Acum, de când este în USL îi plângeți de milă derbedeului.

      Apreciază

      1. Nu e adevarat.Am cerut sa fie eliberat.Si a fost eliberat.Marturie e blogul meu.Am scris si pe blog la Elena Udrea.
        Pe vremea aia Sorina Placinta era pdl.

        Apreciază

  8. Nu mi se pare corecta sentinta….A primit cu suspendare,apoi i-au dat 6 ani cu executare.E justitie bananiera.Urmeaza inalta curte de casatie si justitie,care e plina de nenorociti.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s