DUZINA DE CUVINTE „ Repetabila povară ”

Abia împlinisem 12 ani când am aflat
vestea , căzută ca o bombă, că rușii au atacat Cehoslovacia.
Era în august 1968 și ca o batjocoră , mi se părea mie, cerul era de un albastru senin și de un calm nepăsător.
În zilele acelea , pe care n-am să le uit până la moarte , am simțit cum implacabil destinul îmi pune pistolul în tâmplă.
Mă uitam uimită la copiii de pe strada mea fără să regăsesc pe chipul lor disperarea din sufletul meu și atunci , pentru prima oară , m-am simțit singură cu toate că eram încercuită de ființe umane.

Cu doar trei ani în urmă , asistasem , atunci fusesem impasibilă, alături de familia mea și de vecinii veniți la noi în casă ca să poată vedea funeraliile lui Dej.
Îi vedeam plângând, pe toți cei din preajma mea, moartea unui conducător ucis de mâna prelungă a rușilor  ziceau ei.
Acesta era laitmotivul lamentărilor lor.

Întorcându-mă în timp, mă gândesc dacă vreunul dintre ei știa, bănuia măcar atunci când își uda eșarfa cu lacrimi, despre crimele odioase de care se făcea vinovat mortul pentru care erau destinate funeraliile naționale ?   
   Toți maturii de lângă mine plângeau în hohote disperați, Ceaușescu de la început le-a fost antipatic pentru gângăveala cu care vorbea, în timp ce eu desenam rotocoale pe filele de hârtie găsite la îndemână.
Mă simțeam vinovată , în modul meu tăcut, că sunt insensilă la durerea pe care o credeam reală dar cu care nu eram în stare să rezonez.

  Amintiri, la fel de valoroase precum bibelourile din alabastru , rătăcite prin debaralele memoriei.

Mai târziu , eram déjà matură cu proprii mei copii, am realizat această masivă alunecare spre teluric a concetățenilor mei.
Prefer să devin un vânat, luptându-mă pentru opiniile mele, decât să rămân nepăsătoare acum ca mai apoi să fluier a pagubă.

 Duzina  de la clubul PSI a fost scisă de :  psi,  dordefemeie, anacondele, Carmen Pricop, almanahe ,Scorpio, tibi , ch3815h,  pisicaru,  şerpoaicele,  virusache, jora,