Nu plagiez ci doar citez : ” ANALIZĂ EVZ. Puşcăriabilii din politică ”


Penalii din Parlamentul României par a fi, cu toţii, adepţii lui Machiavelli. În sensul că scopul scuză mijloacele. Pentru ei, dosarele în care sunt judecaţi sau deciziile definitive şi irevocabile sunt facultative.

Douăzeci de parlamentari cu serioase probleme penale sau de integritate iniţiază legi, iau cuvântul cu pretenţia de a fi ascultaţi, fac interpelări şi votează la ordin de partid legi care influenţează destinul întregii ţări. Deloc deranjaţi de postura ingrată în care se află, cei 20 politicieni „autişti” se fac că nu observă prăpastia care-i desparte de o atitudine politică civilizată.

Nu pleacă nici morţi

Profitori ai momentului, mulţi dintre ei au făcut din politică o meserie, dând uitării motivele pentru care au fost trimişi de electorat în Parlament. Dacă în alte ţări parlamentarii demisionează la începutul scandalului şi se pun la dispoziţia organelor de anchetă, la noi îşi încheie liniştiţi mandatul, chiar dacă au fost condamnaţi definitiv şi irevocabil.

Psihoza dosarelor politice

La umbra aşa numitului vid legislativ, aceşti politicieni îşi văd liniştiţi de afaceri, sfidează opinia publică cu aberaţii de genul „dosare politice”, chiar dacă ingineriile făcute sunt de cea mai joasă speţă. „Evenimentul zilei” vă prezintă cei 20 de politicieni şi un europarlamentar paraleli cu integritatea, bunul simţ în relaţia cu cetăţenii şi, nu în ultimul rând, paraleli cu legea.

Combinatorul Justiţiei

Primul şi cel mai cunoscut dintre ei este senatorul PSD Cătălin Voicu. A devenit celebru după ce a fost interceptat în timp ce organiza ministere şi coordona guverne dacă ar fi ajuns în timp util la Putere.

Până atunci, s-a ocupat cu „ajutarea” prietenilor milionari contra unor soluţii favorabile în instanţă, soluţii dispuse de amicii săi, foştii judecători Florin Costiniu şi Cristian Jipa de la Înalta Curte. Generalul în rezervă a stat un an şi patru luni în arest preventiv, fiind condamnat, în iunie, la cinci ani de închisoare cu executare. Mai are o cale de atac la completul de 5 judecători.

Un vot din… inimă

În urmă cu o săptămână a votat cu două mâini suspendarea lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte. Din 2010, de când a fost arestat, statutul său de demnitar nu a avut de suferit, în ciuda perioadei în care a fost închis. După ce a fost eliberat a reintrat în drepturi depline, beneficiind de toate drepturile unui ales al poporului.

  ”

http://www.evz.ro/detalii/stiri/analiza-evz-puscariabilii-din-politica-992255.html

Anunțuri

8 gânduri despre „Nu plagiez ci doar citez : ” ANALIZĂ EVZ. Puşcăriabilii din politică ”

      1. Cică a respectat normele în vigoare în 2003 şi mai cică multe doctorate sunt la fel. 😆 Normal: cum să scoată ochii corb la corb? Gaşca de plagiatori se apără în stil mafiot.
        Comisia în care se regăseau şi 7 academicieni a fost desfiinţată exact în timp ce se pronunţa indubitabil :PLAGIAT, ÎN TIMP CE ACTUALA COMISIE A FOST AMENINŢATĂ CU RETRAGEREA DREPTULUI DE A MAI ORGANIZA DOCTORATE.
        Ce naiba nu este limpede? Cît de tîmpit trebuie să fii să nu înţelegi chestii atît de simple?

        Apreciază

  1. Intentionam sa scriu si eu despre noutatea cu „concluzia” Comisiei acestea, dar m-am razgandit. Nu are rost sa ma gandesc la asa ceva, parca ma simt murdarit numai la gandul mizeriilor acestea. Totusi, profit de ocazie ca sa spun ca parca asa stiam eu, ca intr-o ancheta nu se fac publice concluzii partiale, „la o prima vedere”. Si Comisia a analizat doar legalitatea sustinerii tezei de doctorat, structura tezei, dar n-a amintit nimic despre citate care n-au ghilimele. Doar ca lucrarea contine capitolul „bibliografie”. Mi se pare neprofesional sa sustii public ceva ce inca n-ai cercetat, ci doar ti s-a parut, „la o prima vedere”. La o prima vedere totul e in regula, caci are coperta si titlu, nu?
    La urma urmei, Ponta e acuzat de plagiat, nu de faptul ca a scris o lucrare necorespunzatoare. Evident, e praf in ochi pentru cei care nu cunosc. Cred ca se impune ca cei care au facut aceste afirmatii sa fie trasi la raspundere pentru incompetenta si liupsa de profesionalism.
    Eu raman la parerea mea: nici nu si-a facut singur lucrarea. Asta am vazut pe figura lui cand a vorbit despre subiect si nici o comisie din lume nu ma poate convinge ca nu e asa.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s