Trimite bancherii escroci după gratii

Dragi prieteni,

Instituţii financiare importante au manipulat rata dobânzii pentru creditele şi împrumuturile noastre! Comisarul UE Barnier a propus noi reglementări care vor pune bancherii după gratii pentru astfel de fraude, dar are nevoie de suport public pentru a face faţă puternicului lobby al băncilor şi a reuşi să impună o schimbare la nivel global – haideţi să adunăm 1 milion de susţinători pentru Barnier în următoarele 3 zile:

Câteva dintre cele mai mari bănci din lume au comis fraude fiscale de proporţii, prin manipularea ratelor dobânzilor interbancare, fraude pentru care milioane de oameni au plătit şi continuă să plătească prin ipotecile, creditele şi împrumuturile lor! Oricare dintre noi ar ajunge la puşcărie pentru astfel de fapte, dar banca Barclays a primit doar o amendă a cărei valoare reprezintă o mică parte din profitul său! Lumea este din ce în ce mai indignată de această situaţie de neacceptat – haideţi să profităm de acestă şansă de a ne elibera democraţiile de sub dominaţia băncilor!

Comisarul european pentru reforme financiare, Michel Barnier, ripostează la puternicul lobby al băncilor cu planuri clare pentru noi reglementări care ar pune bancherii după gratii pentru astfel de fraude. Dacă Uniunea Europeană va adopta aceste măsuri, ele se vor răspândi apoi rapid pe tot cuprinsul globului. Băncile desfăşoară un lobby intens pentru a opri aceste reforme, dar o acţiune masivă de sprijin din partea noastră le poate transforma în realitate.

Dacă reuşim, în următoarele 3 zile, să adunăm 1 milion de susţinători pentru Barnier, această mişcare îi va da forţa de a învinge lobby-ul băncilor şi de a impune guvernelor reformele necesare. Dă click mai jos pentru a semna petiţia urgentă! În paralel cu petiţia online vom desfăşura o acţiune în faţa Parlamentului European, unde figurine reprezentându-i pe bancheri vor fi băgate la puşcărie.

http://www.avaaz.org/ro/bankers_behind_bars_f/?bvgJOcb&v=16076 

Implicaţiile scandalului nu sunt cunoscute încă în totalitate, dar ceea ce ştim deja este uluitor: „câteva” dintre cele mai mari bănci din lume, ale căror nume nu a fost încă divulgate, sunt implicate în manipularea dobânzii LIBOR, dobândă utilizată ca indicator de referinţă pentru calcularea dobânzilor pe tot cuprinsul globului. Manipularea ratei dobânzii LIBOR a influenţat direct investiţii în valoare de sute de mii de miliarde de dolari. Barclays a recunoscut deja că a comis această fraudă de câteva „sute” de ori.

De prea mult timp, guvernele noastre sunt ţinute în şah de bănci, sub ameninţarea că îşi vor muta afacerile în altă parte dacă întâmpină greutăţi. De prea mult timp, băncile ne manipulează economiile de piaţă, înclinând balanţa în favoarea lor şi asumându-şi riscuri enorme sub siguranţa faptului că în cazul unei nereuşite pot forţa guvernele să le sprijine pe banii contribuabililor.

Manipularea sistemului e o crimă şi a sosit timpul să îi trimitem pe criminali după gratii. Semnează acum:

http://www.avaaz.org/ro/bankers_behind_bars_f/?bvgJOcb&v=16076  

Pe tot parcusul istoriei moderne băncile s-au bucurat de o putere excesivă, de care au abuzat cu regularitate. Dar democraţia este acum pe val – şi am văzut deja cum acest val a răsturnat tirani din toate colţurile lumii. Împreună, insuflând forţă acestei mişcări, vom putea opri în sfârşit şi dominaţia abuzivă băncilor!

Cu speranţă,

Ricken, Iain, Alex, Antonia, Giulia, Luis şi întreaga echipă Avaaz

Mai multe informaţii:

UE vrea să interzică manipularea dobânzii Libor (Capital)
http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/168925.html 

Scandalul Libor se extinde în cadrul sistemului bancar global (Adevărul)
http://www.adevarul.ro/financiar/business_extern/Scandalul_Libor_se_extinde_in_cadrul_sistemului_bancar_global_0_731327  012.html

Adair Turner (FSA) despre cultura bancară de „aroganţă cinică” (Bloomberg, în engleză)
http://www.bloomberg.com/news/2012-07-03/fsa-s-turner-says-banks-have-culture-of-cynical-entitlement-1-.html 

Scandalul Barclays Libor: putem schimba cultura bancară? (The Guardian, în engleză)
http://www.guardian.co.uk/business/2012/jul/02/barclays-libor-scandal-change-banking-culture  

Barclays este doar vârful iceberg-ului (The Guardian, în engleză)
http://www.guardian.co.uk/business/2012/jul/08/banking-scandals-barclays?intcmp=239 

  Inima putrezită a finanţelor: scandalul Libor se extinde la nivel global (Economist, în engleză)
http://www.economist.com/node/21558281

Anunțuri
Publicat în Fără categorie

9 gânduri despre „Trimite bancherii escroci după gratii

      1. Doamnă,
        Mi-au ieşit ochii din orbită ! 1200 lei ❓ Mult ❗
        Sunt fără rate din 2004, de când mi-am pierdut o maşină într-un accident şi la care mai aveam rate de plată 3 ani ! Atunci m-am răsucit 180 grade în relaţia cu băncile !

        Apreciază

  1. Deja opinia publica e nefavorabila bancilor din cauza crizei. Populatia mai multor tari nu vrea sa mai plateasca datoriile bancilor. Sunt de acord cu initiativa comisarului UE, dar nu voi crede ca face asta din idealism, ci doar pentru a transforma antipatia crescanda a populatiei impotriva bancilor intr-un capital politic. Se indreapta incotro bate vantul, iar vantul se pare ca nu mai sufla in panzele bancilor. Asta e parerea mea de necunoscator.
    Repet, sunt de acord cu initiativa, dar nu-mi fac iluzii despre intentiile Comisarului UE. E un politician.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s