Dragi prieteni,
Instituţii financiare importante au manipulat rata dobânzii pentru creditele şi împrumuturile noastre! Comisarul UE Barnier a propus noi reglementări care vor pune bancherii după gratii pentru astfel de fraude, dar are nevoie de suport public pentru a face faţă puternicului lobby al băncilor şi a reuşi să impună o schimbare la nivel global – haideţi să adunăm 1 milion de susţinători pentru Barnier în următoarele 3 zile:
Câteva dintre cele mai mari bănci din lume au comis fraude fiscale de proporţii, prin manipularea ratelor dobânzilor interbancare, fraude pentru care milioane de oameni au plătit şi continuă să plătească prin ipotecile, creditele şi împrumuturile lor! Oricare dintre noi ar ajunge la puşcărie pentru astfel de fapte, dar banca Barclays a primit doar o amendă a cărei valoare reprezintă o mică parte din profitul său! Lumea este din ce în ce mai indignată de această situaţie de neacceptat – haideţi să profităm de acestă şansă de a ne elibera democraţiile de sub dominaţia băncilor!
Comisarul european pentru reforme financiare, Michel Barnier, ripostează la puternicul lobby al băncilor cu planuri clare pentru noi reglementări care ar pune bancherii după gratii pentru astfel de fraude. Dacă Uniunea Europeană va adopta aceste măsuri, ele se vor răspândi apoi rapid pe tot cuprinsul globului. Băncile desfăşoară un lobby intens pentru a opri aceste reforme, dar o acţiune masivă de sprijin din partea noastră le poate transforma în realitate.
Dacă reuşim, în următoarele 3 zile, să adunăm 1 milion de susţinători pentru Barnier, această mişcare îi va da forţa de a învinge lobby-ul băncilor şi de a impune guvernelor reformele necesare. Dă click mai jos pentru a semna petiţia urgentă! În paralel cu petiţia online vom desfăşura o acţiune în faţa Parlamentului European, unde figurine reprezentându-i pe bancheri vor fi băgate la puşcărie.
http://www.avaaz.org/ro/bankers_behind_bars_f/?bvgJOcb&v=16076
Implicaţiile scandalului nu sunt cunoscute încă în totalitate, dar ceea ce ştim deja este uluitor: „câteva” dintre cele mai mari bănci din lume, ale căror nume nu a fost încă divulgate, sunt implicate în manipularea dobânzii LIBOR, dobândă utilizată ca indicator de referinţă pentru calcularea dobânzilor pe tot cuprinsul globului. Manipularea ratei dobânzii LIBOR a influenţat direct investiţii în valoare de sute de mii de miliarde de dolari. Barclays a recunoscut deja că a comis această fraudă de câteva „sute” de ori.
De prea mult timp, guvernele noastre sunt ţinute în şah de bănci, sub ameninţarea că îşi vor muta afacerile în altă parte dacă întâmpină greutăţi. De prea mult timp, băncile ne manipulează economiile de piaţă, înclinând balanţa în favoarea lor şi asumându-şi riscuri enorme sub siguranţa faptului că în cazul unei nereuşite pot forţa guvernele să le sprijine pe banii contribuabililor.
Manipularea sistemului e o crimă şi a sosit timpul să îi trimitem pe criminali după gratii. Semnează acum:
http://www.avaaz.org/ro/bankers_behind_bars_f/?bvgJOcb&v=16076
Pe tot parcusul istoriei moderne băncile s-au bucurat de o putere excesivă, de care au abuzat cu regularitate. Dar democraţia este acum pe val – şi am văzut deja cum acest val a răsturnat tirani din toate colţurile lumii. Împreună, insuflând forţă acestei mişcări, vom putea opri în sfârşit şi dominaţia abuzivă băncilor!
Cu speranţă,
Ricken, Iain, Alex, Antonia, Giulia, Luis şi întreaga echipă Avaaz
Mai multe informaţii:
UE vrea să interzică manipularea dobânzii Libor (Capital)
http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/168925.html
Scandalul Libor se extinde în cadrul sistemului bancar global (Adevărul)
http://www.adevarul.ro/financiar/business_extern/Scandalul_Libor_se_extinde_in_cadrul_sistemului_bancar_global_0_731327 012.html
Adair Turner (FSA) despre cultura bancară de „aroganţă cinică” (Bloomberg, în engleză)
http://www.bloomberg.com/news/2012-07-03/fsa-s-turner-says-banks-have-culture-of-cynical-entitlement-1-.html
Scandalul Barclays Libor: putem schimba cultura bancară? (The Guardian, în engleză)
http://www.guardian.co.uk/business/2012/jul/02/barclays-libor-scandal-change-banking-culture
Barclays este doar vârful iceberg-ului (The Guardian, în engleză)
http://www.guardian.co.uk/business/2012/jul/08/banking-scandals-barclays?intcmp=239
Inima putrezită a finanţelor: scandalul Libor se extinde la nivel global (Economist, în engleză)
http://www.economist.com/node/21558281