Asistăm la o lovitură de stat pentru apărarea infractorilor de drept comun ?


Cei care acum sunt la putere și – au ales un moment favorabil lor. Românii sunt în marea lor majoritate în concediu la munte și la mare cu tradiționala berică și obișnuitul cartonaș cu mititei în față.
Își merită concediul anual pentru că, în timp ce vechea opoziție stătea doar în fotoliile televiziunilor povestindu-ne, cu mare umor, despre cum ei își cedează săracilor români banii nemunciți, aceia luați în timpul grevei parlamentare, pe un ger cumplit ei munceau.

  Infractorul de drept comun Adrian Năstase se găsește în spatele acestui scenariu ? Sau cel care a făcut scenariul sinuciderei ?

 Munceam fiecare acolo unde puteam după care ne reîntorceam în locuințele noastre înghețate și,  obosiți , asistam la circul politicienilor  mestecând o bucată de pâine uscată.

Nerușinarea din timpul iernii se perpetuează și acum.

Vom asista, din nou la televizor, la o lovitură de stat dată statului de drept ?

A se vedea   unde apar detaliile.

Publicat în Fără categorie

26 de gânduri despre „Asistăm la o lovitură de stat pentru apărarea infractorilor de drept comun ?

    1. Asistăm Tibi la o luptă ” pe viaţă şi pe moarte ” dintre infractorii de drept comun al cărui exponent de frunte este Năstase Adrian , al tuturor plagiatorilor din elita intelectualilor români, și a noastră a celor care n-avem pete de noroi nici pe CV dar nici în modul în care ne-am obținut averile.

      Apreciază

  1. Servus, Carmen!
    Apelul este textul pe care l-ai citit si pe care l-am postat, pur si simplu, pe unde am putut (l-am trimis si la presedintie si pe e-mailul lui MRU, pe bloguri, in presa si la Nasul). Pe FB nu l-am pus ca nu am cont.
    Poti sa-l preiei si tu, sau il postez eu (o si fac)

    Apel catre reprezentantii legitimi ai Statului de Drept
    Apel catre Presedintele Romaniei
    Apel catre Institutiile Statului Roman
    Apel catre clasa politica RESPONSABILA
    Apel catre Societatea Civila Romaneasca
    Apel catre presa neaservita puterii USL
    Apel catre cetatenii onesti ai Romaniei

    Sunt CETATEAN al Romaniei si va vorbesc cu dreptul meu de a-mi exprima opinia si ingrijorarea extrema fata de evenimentele de maxima gravitate care se petrec in aceste zile in tara noastra. Va vorbesc cu dreptul oricarui cetatean de a cere sa i se respecte drepturile constitutionale.
    Actiunile antidemocratice ale actualei puteri USL sunt deja de notorietate. Atentatul USL la Ordinea Statului de Drept nu este o supozitie ci o realitate in desfasurare.
    Toti reprezentantii, beneficiarii si lacheii Sistemului Corupt instaurat prin FURTUL si DETURNAREA Miscarii Populare Spontane din Decembrie 1989, a Revolutiei Poporului Roman impotriva Totalitarismului Ceausist si a COMUNISMULUI, s-au unit intr-o lupta abjecta si fara scrupule impotriva Tarii si impotriva INTERESELOR MAJORE ale acesteia si ale Poporului Roman.
    Nazuintele noastre de Libertate, Demnitate si Prosperitate sunt astazi calcate in picioare mai mult ca oricand in ultimele doua decenii.
    In urma cu mai bine de douazeci de ani, reprezentantii comunistilor din esaloanele secunde ale PCR si oamenii Securitatii ne-au confiscat viitorul, calcand pe cadavre si patandu-si mainile cu sangele romanilor.
    Ei si urmasii lor, fac astazi dovada ca sunt capabili de orice marsavie si orice crima (fie ea “doar” simbolica, pana in prezent) pentru a zadarnicii aceste nazuinte, pentru a stopa drumul spre o Democratie autentica, Procesul de Reforme si pentru a restaura puterea Sistemului lor ticalosit, mafiot, profund corupt si anti-democratic.
    Atacurile indreptate spre acele institutii care au inceput sa functioneze corect si spre cetatenii care isi fac onest datoria, sunt in curs. Nu va mai dura mult si tot ce s-a obtinut in ultimii ani, cu efortul si sacrificiile romanilor, precum si sansa de a deveni o tara capabila sa renasca pe temelii democratice si demna de respect, se va spulbera sub tavalugul minciunii, urii, imposturii, incompetentei si setei nelimitate de putere a USL.
    Am dreptul, ca cetatean al acestei tari, sa cer sa fiu aparat. Am dreptul sa ma apar. Si o fac, spunand NU puterii USL si tuturor actelor sale samavolnice!
    Daca si altii imi impartasesc gandurile, sa o spuna!
    Sansa si forta noastra stau in UNITATE. Cu cat mai multi, cu cat mai uniti, cu atat vom avea sanse mai mari sa stopam drumul spre TRECUT, spre TOTALITARISMUL ROSU!
    SA IMPIEDICAM LOVITURA DE STAT PORNITA DE USL!!!

    Apreciază

      1. Carmen, daca e de folos, trimite-l unde crezi ca mai poti! 🙂
        Nu e un mesaj personal. Asa am simtit si gandit, asa am scris, dar cred ca multi gandim la fel.

        Apreciază

      1. nici eu, carmen, nici eu. mă uit şi nu-mi vine să cred. şi tocmai am citit că banii pe care trebuia să-i primi de la comunitatea europeană… nu mai vin, ba chiar vor veni să verifice dacă cei pe care i-am primit deja au respectat acordurile şi destinaţiile. eu sunt deja în aşteptarea declaraţiilor lui mugur isărescu care cu siguranţă că va fi furibund: moneda noastră iarăşi o să dea cu fundul de asfalt. ne aşteaptă vremuri de foamete, ca şi cum nu eram deja săraci… dar se pare că acolo sus acestea nu contează.
        încotro ne ducem, Doamne, încotro ne duc?

        Apreciază

  2. Adrian nastase a facut pna pentru infractorul Basescu, dar s-a intors impotriva lui. 😆
    Au loc perchezii la Sarkozy….e vorba de campania din 2007. L-ar fi sponsorizat libianul ala ucis in lovitura de stat din Libia.

    Apreciază

    1. Despre sponsorizarea lui Sarkozy de către președintele Libiei se știe chiar de când le-a făcut publice libianul. Nu sunt înscenări ale politicienilor actuali.
      Cât despre PNA, da, le-a făcut AN crezând că el va fi președintele țării dar asta nu îl face curat ca lacrima. Tot infractor de drept comun rămâne Adrian Năstase.

      Apreciază

  3. Asa Blaga putea sa nu se prezinte la sedinta. Atubci sedinta de suspendare nu mai avea loc? Asa si cu Roberta….a tras de timp cat a putut de timp.
    Asa a vrut Parlamentul. Pana la urma e republica parlamentara, nu e republica prezidentiala sau constitutionala.
    Si aia din ccr in majoritate sun pdl-isti. Au fost si membri pdl-isti judecatorii aia.Asa ca Parlamentul face ce vrea.

    Apreciază

      1. Te miri Carmen? Mă mir că te mai miri. Scuze, pentru.
        Din 15 sesizări la CCR ale usl în timpul guvernării pdl din acest an, CCR a respins 11. Cine nu vrea să vadă acest lucru…

        Apreciază

      2. Nu cred,teoretic 3 sunt ai presedintelui si 3 cu pdl,in total 6.Dar scorul este mereu 5 la 4 in favoarea pdl.Cred ca se vor schimba multe dupa lovitura asta si vor urma altele.USL raspunde cu aceeasi moneda si are majoritate.

        Apreciază

      3. De obicei sunteți obiectiv. Băsescu la începutul primului mandat nu a vrut să-și desemneze om în CCR și nici la serviciile secrete.
        Era un lucru deosebit pentru democrația noastră originală atâta timp cât atât Iliescu cât și Constantinescu procedaseră astfel.
        După ce l-au suspendat în 2007 și-a dat seama că pentru a restructura statul are nevoie de pârghii.
        CCR a avut o astfel de atitudine pentru că USL-ul, în prostia lor, s-au desconpirat prin acea HU care-i viza.
        Îmi pare rău că spun dar sunt tare proști Ponta și Antonescu.

        Apreciază

  4. Daca CCR este independenta,de ce scorul este mereu5-4 ? De ce nu e unanimitate? De ce nu voteaza toti cei 9 la fel? Doar meg pe ce spune Constitutia.

    Apreciază

    1. CURTEA CONSTITUTIONALĂ A ROMÂNIEI

      C O M U N I C A T

      Judecătorii Curţii Constituţionale, reuniţi în plen la data de 3 iulie 2012,
      luând act de atacurile virulente pe care Guvernul, alte autorităţi publice, precum şi unele mijloace de informare în masă le-au declanşat la adresa Curţii Constituţionale, culminând cu tot felul de soluţii pentru desfiinţarea acestei instituţii, au decis să facă următoarele precizări pentru toate autorităţile publice prevăzute în Titlul III al Constituţiei – Parlament, Preşedintele României, Guvernul României, Administraţia publică centrală, Administraţia publică locală, Autoritatea judecătorească – precum şi pentru toţi cetăţenii României:

      În conformitate cu prevederile art.142 alineatul (1) din Legea fundamentală, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.

      În cei 20 de ani de la constituire, Curtea Constituţională şi-a exercitat cu toată responsabilitatea atribuţiile stabilite prin Constituţie, activitatea ei fiind apreciată atât de forţele politice şi de instituţiile juridice interne, de cetăţeni, cât şi de instituţiile similare din alte state şi de organizaţiile internaţionale.

      Prin activitatea sa, Curtea Constituţională s-a manifestat ca o adevărată instanţă naţională a apărării drepturilor omului şi a instituţiilor statului, contribuind la consolidarea prestigiului ţării ca stat democratic şi de drept.

      Tinem să subliniem că, prin activitatea lor, judecătorii Curţii Constituţionale, fideli jurământului depus, au asigurat respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor.

      Toate atacurile din ultima perioadă echivalează cu desfiinţarea Curţii Constituţionale în componenţa actuală stabilită pe baza Constituţiei. Această măsură încalcă grav dispoziţiile art.145 din Constituţia României, în care se prevede că pe durata exercitării mandatului judecătorii sunt inamovibili – adică nu pot fi revocaţi.

      Pentru garantarea imparţialităţii, Constituţia prevede reînnoirea Curţii cu o treime din judecătorii ei, din 3 în 3 ani, iar judecătorii să nu fie numiţi de una şi aceeaşi autoritate ci, într-o proporţie egală de câte trei judecători, de către Camera Deputaţilor, Senat şi Preşedintele României.

      Ne adresăm pe această cale atât Parlamentului, cât şi Preşedintelui României să ia poziţie faţă de măsurile ce se preconizează şi prin care se încalcă în mod flagrant Constituţia, normele democratice şi principiile statului de drept, cu consecinţe grave, prin precendentul care se creează şi prin deprecierea imaginii internaţionale a ţării.

      Neaparţinând niciunei puteri în stat (legislativă, executivă sau judecătorească) şi niciunui partid politic, atribuţiile Curţii sunt concretizate în deciziile şi hotărârile adoptate şi care sunt general obligatorii pentru autorităţile publice, celelalte instituţii publice, persoane juridice private şi persoane fizice. De aceea, Curtea Constituţională, în raporturile cu celelalte subiecte de drept, nu se supune decât dispoziţiilor Constituţiei României.

      Având în vedere situaţia deosebit de gravă, atacurile fără precedent la adresa Curţii Contituţionale şi a judecătorilor săi, precum şi ameninţările cu revocarea lor, Curtea Constituţională a sesizat Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), Conferinţa Curţilor Constituţionale din Europa, precum şi celelalte instituţii europene.

      Plenul Curţii Constituţionale a României în următoarea componenţă: Augustin Zegrean, preşedintele Curţii; Aspazia Cojocaru; Acsinte Gaspar; Petre Lăzăroiu; Mircea-Stefan Minea; Iulia Antoanella Motoc; Ion Predescu; Puskas Valentin Zoltan; Tudorel Toader – judecători.

      Compartimentul relaţii externe şi presă al Curţii Constituţionale

      Apreciază

Lasă un comentariu