În căutarea unui candidat pe care să-l votez II Aveți o altă părere ?

Mă distrez copios, în anii în care au loc campanii electorale, văzându-I pe candidații noștri cum încearcă să ne îmbrobodească ca să le dăm votul după ce timp de 4 ani au uitat să ne răspundă până și la salutul nostru banal.
Se distrează fiecare cum poate .
După alegeri devenim insignifianți și mărunți, ca niște umile furnici ce sunt nevoite să meargă la muncă, parlamentarii n-au această grijă majoră, sau ca praful de pe ulițele nepietruite încă ale satelor sau cartierelor mărginașe.


Mi-am amintit astăzi cum un liberal, fost candidat la primăria orașului nostru, îi căra soției, în aceea lună de campanie electorală pentru locale, sacoșele în piață.
După ce s-a terminat campania electorală nu l-am mai văzut nici pe el într-o postură atât de degradantă, la piață.
Un altul, candidat la primărie din partea PD-ului, a oprit mașina în drum, lângă mine, și mi-a propus să mă ducă circa 500m cu ea până în fața blocului în care locuiesc.
Voia să-l sprijin în turul doi.

După aceea niciodată nu mi-a mai oferit ajutorul său.
Să revenim însă la anul de grație 2012.

 Culmea, la acest subprefect am mers în audiență și ne-a sprijinit în lupta noastră cu Sanepidul

 Oamenii își doresc să acceadă la putere nu pentru că-i mână din urmă cine știe ce dorințe ascunse de a face bine celor din comunitatea pe care vor s-o conducă ci pentru a putea să controleze resursele statului cât mai eficient în favoarea lor.
Mai simplu, mai pe înțelesul tuturor, ca să fure.
Nu ca niște hoți ordinari, găinari de ultimă speță, o, nu, ci frumus și elegant cu acte în regulă.
Dacă aveți altă părere, vă rog mult, să mă contraziceți.

PS   Fraierii pică în plasa DNA –ului în timp ce ceilalți, mai de sus și mai importanți și pe care această instituție îi face scăpați , rămân nepedepsiți.

http://model-de.ro/IONI%C5%A2%C4%82+MIRCEA,+fost+subprefect+al+Institu%C5%A3iei+Prefectului+Jude%C5%A3ul+Prahova-p4-1486-1-1.htm   

Pentru că acest subprefect nu este singurul  despre care presa din județul Prahova a scris că  ar fi fost amestecat în povești dubioase mă tot întreb, retoric , cu ceilalți ce s-a întâmplat de au scăpat atât de ușor  ? Primind în schimb  funcții frumoase și bănoase. 

 În schimbul a ce ?

http://www.observatorulph.ro/observatorulph/exclusiv/nicolae-alexandri-noul-director-general-al-parcului-industrial-brazi-exclusiv

NB Nicolae Alexandri este un om apropiat fostului senator Teodor Meleșcanu.

În căutarea unui candidat pe care să-l votez I Iluminarea

Am prostul obicei de a vorbi, de a-mi spune punctual de vedere. E o mare greșeală pe care, cei care vor să acceadă într-o anumită funcție sau cei care nu vor să lovească în apropiații lor n-o fac aproape niciodată, eu însă mă încăpățânez s-o repet la nesfârșit.
La noi în oraș nu sunt probleme între USL-iști așa cum aud că se întâmplă în alte locuri.
Nici n-ar avea cum.
Foștii membrii ai PDSR-ului, deveniți între timp PSD-iști, care nu au avut un loc eligibil pe listele partidului mamă și tată, s-au mutat cu arme și bagaje la liberali și pedeliști, peciști și peremiști, de uneperiști nici nu mai vorbesc, înlăturându-i pe foștii combatanți și ocupându-le locurile.

Un prefect bine crescut

Vor candida la locale, pentru primăria Vălenii de Munte, domnul Florin Constantin  din partea partidului PSD, sper să nu-i fi greșit numele pentru  că e ultracunoscut după porecla Bebe Moacă  și nu după numele său,  domnul Ioniță din partea PDL –ului și domnul Costovici din partea partidului UNPR.
După cum ați binevoit să înțelegeți din cele scrise mai sus, toți au fost colegi de partid.
În PSD.

Ce nu v-am dezvăluit încă este faptul că domnii Bebe Moacă și Ioniță sunt afaceriști de frunte ai orașului nostru, adică aproape toate contractele cu statul…. , în timp ce domnul Cozorici este bugetar cred.
Domnul Costovici a mai candidat la această funcție și în anul 2008, după ce l-a înjurat bine și pe toate coclaurile pe președintele Traian Băsescu , din partea PDL-ului.
Atunci a pierdut.
Domnul deputat Mihai Apostolache a fost ales în colegiul nostru din partea PSD-ului. Orașul nostru , dacă nu știați, încă din anul 1990 e roșu. Cu toate că, la un moment dat, culoarea lor , a nostalgicilor comuniști, a fost albastru ei ai fost și rămas  înflăcărați ca în vremurile bune când le mergea bine.

Cum strigam odinioară, prin primăvara anului 1990 pe la mitingurile din București,

” Cine-a stat 5 ani la ruși,
Nu gândește precum Bush ! ”

la fel cred și astăzi.
Și mai cred că pe mine una nu are cine să mă reprezinte.

În mod curios, am fost invitată sâmbăta trecută la o întâlnire lărgită cu prefectul județului Prahova , domnul Adrian Dobre , și ceilalți reprezentanți ai deconcentratelor.

Gripată fiind, îmi propusesem să tac.
Tăcerea e de aur !

Eram aproape sigură că n-am să reușesc dar gânduri bune am avut la început.
Păcatul meu să fie iertat !

Se pare că audiența din teritoriu despre care vreau să vă povestesc, ca multe altele, l-au supărat pe domnul Mircea Cosma.

 http://www.observatorulph.ro/politic/articole-politic/prefectul-dobre-il-atac-pe-mircea-cosma

DUZINA DE CUVINTE Amor violet, cădere -n tăcere, lacrimă de dimineață


Se recomandă ca,  atunci când ai o CADERE în NEGURA plină de UITARE, să lași LACRIMA să cadă VIOLET peste aceea TĂCERE fără de MIROS și, abia DIMINEAȚA , cu-n ZUMZET plin de AMOR, SENZAȚIE ce-ți ZBURDĂ prin mintea odihnită, să deschizi calculatorul și să te bucuri de prietenia unor necunoscuți.

Bine v-am regăsit !

Îmi promit ca în această primăvară să văd pomii înflorind

     Ieri , harnici și cuminți, scriau folosind   DUZINA

dimineata, violet, zumzet, amor, miros, senzatie, tacere, negura, lacrima, uitare, zburda, cadere.

 

    propusă de psi  :

 Duzina de cuvinte – Mahmur, anacondele, Carmen Pricop, genovevadans, Vero, scorpio,

virusverbalis, BlueRiver, Balgradul de azi, Duzina de cuvinte – Purple love, duzina de cuvinte-revedere.

Dacă ar fi fost vorba de fiica lui Ion Iliescu


Ce nu pot să înțeleagă unii ? Că atunci când exagerezi într-o privință, oricare ar fi aceea, obții exact efectul contrariu.
Atât m-au deranjat cu criticile la adresa tinerei Elena Băsescu, arătând că sunt măcinați de ură împotriva ei doar pentru că este fiica președintelui Traian Băsescu , încât votul meu a mers spre Eba în anul 2009 și nu spre doamna Monica Macovei cu care-au votat ceilalți membrii ai familiei mele. Adică bărbații.

Publicat în Fără categorie

Aviz bugetarilor USL

Domnul Ponta e surprinzător în ultima vreme. Spune adevărului pe nume.

„Noi, în 2013, că rămâne domnul Băsescu la putere sau că venim noi, practic trebuie să venim să le tăiem salariile înapoi la oameni. E o mare păcăleală. Dacă se majorează acum salariile, şi nu se iau celelalte măsuri care înseamnă mai multe locuri de muncă, venituri suplimentare la buget, în 2013 practic nu ai de unde să le plăteşti. De aceea venim şi spunem ‘să dea Dumnezeu să fie aceşti bani, n-o să se opună Opoziţia la asta'”,  a spus Victor Ponta.

Chiar dacă se face o mărire de 16%, adaugă liderul PSD, bugetarii nu vor recupera sporurile sau primele pierdute.

„Şi dacă se dau cei 16%, nu se recuperează inflaţia şi nu se recuperează nici sporurile, salariul al treisprezecelea, primele. Fiecare bugetar a pierdut în jur de 40% din veniturile pe care le avea în 2010, dacă îi dăm 15% nu putem să spunem că i-am dat tot înapoi, e păcăleală asta”, a încheiat Ponta.

Citește mai multe : 

http://www.realitatea.net/ponta-daca-majoram-salariile-in-2013-va-trebui-sa-le-taiem-din-nou_921434.html#ixzz1oiOfx39w

De interes național

 ”Stimate Domnule Președinte al Consiliului Național al Audiovizualului,
Vă rog să primiți demisia mea din funcția de membru al CNA, cu începere de astăzi 8 martie a.c. pentru următoarele motive :
Am acceptat să fac parte din CNA numai pentru că aceia care m-au propus mi-au confirmat că reprezint pentru ei o garanție solidă de probitate morală și profesională.
Cred cu tărie că o societate în care legea nu e respectată, e sortită eșecului. Țările civilizate în care tot mai mulți români aleg să trăiască, au ajuns acolo unde sunt în primul rând pentru că oamenii respectă regulile pe care singuri și le impun, pentru că sunt corecți, își respectă cuvântul dat, își fac treaba cu seriozitate.
Legile sunt făcute de noi și dacă vedem că sunt proaste trebuie să cerem să fie schimbate, nu să lucrăm pe dedesubt.
În timpul celor două mandate la CNA am respectat legea deși nu e cea mai bună posibil, drept pentru care am și propus, alături de câțiva colegi, schimbarea ei. Nu ne-a reușit decât în mică parte deocamdată. E loc destul pentru mai bine iar piața audiovizualului confirmă acum că toate propunerile noastre erau corecte.
Am respectat legea fără să țin cont de interesele de partid sau de grup care se ghiceau de multe ori în spatele faptelor pe care trebuia să le cântărim.
Am apărat de multe ori oameni pe care nu i-aș fi salutat niciodată doar pentru că eu cred că orice om are drepturi care trebuie respectate indiferent dacă eu îl simpatizez sau nu, dacă sunt sau nu de acord cu partidul din care face parte sau dacă lucrează la o televiziune la care nu m-aș uita vreodată dacă n-aș fi membru CNA.
În cei 11 ani de mandat am fost prea de multe ori denigrat și calomniat inimaginabil în seriale întregi TV, am fost amenințat eu și familia mea, mi s-au înscenat scandaluri în speranța că voi căpăta pedepse penale care să mă oblige la demisia din Consiliu, am fost târât în procese nedrepte fără vreo bază reală, am fost acuzat de fapte abominabile, sunt urmărit și hăituit pentru că îmi fac datoria cu conștiinciozitate și pentru că nu răspund nici unui fel de presiune.
Ce se întâmplă pe unele posturi TV este pur și simplu terorism. Terorism mediatic.
În numele libertății și democrației, în numele slujirii opoziției, se calcă în picioare legi, se încalcă drepturi câștigate cu sânge în decembrie ’89.
Limbajul agramat și stâlcirea limbii române, înjurăturile cele mai josnice, aluziile sexuale nerușinate, comportamentul sub-uman, incitarea la violență, șantajul, calomnia și amenințarea, terfelirea valorilor culturale, senzaționalismul ieftin, dezinformarea, panica indusă, sunt doar câteva din instrumentele de manipulare folosite de unele posturi TV și care ne îndepărtează cu viteza luminii de lumea civilizată.
Ceea ce fac eu în acest Consiliu al Audiovizualului a fost și este atacat permanent cu arme măsluite, de către aceleași televiziuni, în încercarea de a-mi distruge credibilitatea.
Acuzația că aș fi trădat idealurile monarhiste și pe Rege și că l-aș susține pe Băsescu am demontat-o cu vehemență de multă vreme dar acum directorul unei televiziuni m-a lovit din nou sub centură prefăcându-se (sau chiar fiind ?!) neinformat iar actualul președinte PNL, în legătură cu aceeași enormitate, m-a acuzat de lipsă de onoare. O afirmație venită din partea unui oficial, pe care eu nu o pot lăsa nesancționată. Și mi s-a mai reproșat voalat că nu sunt omul celor care ”m-au trimis în CNA”. E adevărat : n-am fost, nu sunt și nu voi fi niciodată “omul cuiva” deși în România se cam obișnuiește.
Asta a fost doar picătura care a umplut paharul :
Demisionez din Consiliul Audiovizualului pentru că nu pot funcționa într-o instituție care e obligată să lucreze într-un climat de presiune permanentă, de lipsă de respect față de reguli, de fățărnicie și de măsluire sistematică a celor mai elementare principii, de monumentală rea-credință și de poluare gravă a spațiului public;
• pentru că vocea mea este acoperită de puhoaie de batjocură și amenințări;
• pentru că nu mai vreau să suport un stres care nu produce nici cel mai mic bine social după ce decenii întregi am trăit stresul nobil al scenelor de concert și al întâlnirilor cu publicul de pretutindeni;
• pentru că prevăd o campanie electorală de o ferocitate fără precedent în care respectarea legii riscă să pară chiar infracțiune în ochii celor prea mulți care cred că ”scopul scuză mijloacele”. Iar eu văd cu oroare cum fărădelegea ne duce în haos.
Dan Grigore, 8 martie 2012

OAMENI CARE MERITĂ RESPECTUL NOSTRU
Dan Grigore în ultima sa ședință CNA:
• Contează mai puțin că domnul Antonescu a spus despre mine că nu am onoare. Dar este foarte important că un lider al opoziției democratice din România înțelege să funcționeze acest spațiu în anul de grație 2012 la 22 de ani după ce s-a murit pe străzi pentru demnitate și pentru libertate.
• Mărturisesc public că de când acest post a îmbrățișat cauza monarhiei din România, mă simt mult mai puțin monarhist față de cât am fost.
• În spațiul nostru public, dat fiind anumite perversități ale legii spațiului public mediatic, audiovizual, presa e prinsă să facă senzaționalisme ieftine, să propage atacurile joase, atitudinile insultătoare, violența verbală. Sunt foarte îngrijorat de ce se va întâmpla în această campanie electorală. Se vor strica multe lucruri care au rămas nestricate.
Ioan Onisei, vicepreședinte CNA:
• “Personal, dar nu numai eu, regret foarte mult pe domnul Dan Grigore. A fost nevoit – subliniez a fost nevoit – să demisioneze din Consiliul Național al Audiovizualului. Suntem aici câțiva oameni care vă declaăm că suntem solidari dpdv moral cu gestul maestrului Dan Grigore. De asemenea suntem unii dintre noi convinși că ar trebui să ne adresăm comisiilor pentru Cultură ale Parlamentului României în legătură cu degradarea spațiului audiovizual pentru că după cum bine știți suntem o aut publică ce funcționază sub control parlamentar.
Narcisa Iorga, membru CNA:
• Mă solidarizez cu domnul Dan Grigore. Vreau să vă anunț că mi se pare obligatoriu să solicităm intervenția Parlamentului în sprijinul CNA care din punctul meu de vedere este supus unor presiuni politice fără precedent.
• Presiunile politice la care este supus CNA consider că au fost și cauza pentru care Dan Grigore a demisionat. Eu nu voi demisiona, dar cer sprijinul Parlamentului.

     OAMENI PE CARE NU-I RESPECT

  Răsvan Popescu, președintele CNA, a declarat:
• “Domnul Dan Grigore și-a prezentat demisia în scris în această dimineață. Am luat act de această demisie și o înaintez birourilor permanente ale Parlamentului României, adică forul care l-a ales”.

Christian Mititelu, membru CNA:
• Nu mă regătesc în acest scenariu al presiunilor politice. Acționez conform conștiinței mele. Degradarea din audiovizual este parte dintr o degradare mai generală. Noi încercăm să facem ce putem în domeniul nostru. Mi se pare paradoxal să ne plângem de presiuni politice și să cerem ajutorul politicienilor ”

Găsiți mai pe larg în  http://www.paginademedia.ro/2012/03/dan-grigore-demisioneaza-din-cna-prevad-o-campanie-electorala-de-o-ferocitate-fara-precedent/

DUZINA DE CUVINTE Amalgam

 I.  Mărgele divers colorate, sunt visele noastre. Ne stau în minte strânse ca niște sâmburi într-un pumn.

Lacrima s-a uscat de mult și nu se mai vede în oglinda vieții pentru că , multe dintre ele , prin distilare la o temperatură mare, au ajuns ca o simplă foiță de  staniol .
S-ar fi scris cu ele multe pagini dacă n-am aștepta cuminți să dispară orice urmă de plasturi, puși unii peste alții de-a valma, ca mai apoi fiecare dintre noi, să apărem strălucitori ca un cocon de boier și nu simple slugi ale unor impostori proști și hoți. 

II.

”Deşi se află în grevă ”, parlamentarii USL care  nu -s simple slugi, ”  şi-au încasat integral salariile pe luna februarie.”

”Conform unui răspuns primit de EVZ de la Direcţia pentru Relaţii Publice a Camerei Deputaţilor, în baza legii 544/ 2001, „pentru absenţele din luna februarie tăierile (anunţate de conducerea Camerei – n.r.) vor fi operate în luna aprilie, deoarece pentru luna februarie prezenţa ”, oglinda muncii lor,”  la lucrări este trimisă în luna martie de secretarul Birorului Permanent către liderii de grup, pentru a motiva sau nu absenţele, apoi listele de prezenţă se întorc la secretar”.

”În traducere, fiecare dintre  parlamentarii PSD şi PNL”, ca un adevărat cocon boieresc,” a luat salariul integral, deşi a lipsit la fel de integral de la activităţi.

”Conform unor calcule ale EVZ prezentate în pagina alăturată, un parlamentar încasează pentru ora de muncă de zece ori mai mult decât un român plătit cu salariul mediu pe economie. ”  

Câte pagini vor mai fi scrise ca parlamentarii să  simtă  lacrima de pe obrazul poporului  măcinat de necazuri ca bolnavul de temperatură ?

”Întrucât însă nu s-au prezentat la program, se poate spune că aleşii USL au fost plătiţi de 10 ori mai bine pe ora de chiul decât un român care se duce la serviciu zi de zi.”

Își vor pune  plasturi peste false răni date de un pumn politic imaginar, iar ca să ne deruteze bine vor strecura printre sâmburi de minciună crâmpeie de adevăr, bucățele minuscule din mărgele valoroase, și , pentru că românului

singura distilare care-i place e cea a țuicii, gândirea logică se întâlnește din ce în ce mai rar, vor fi crezuți și considerați drept victime ale puterii.

Și uite așa , în viitorul apropiat vom vedea că ne conduce o mână de oameni ce nu valorează nici cât o foiță de staniol.

Citiţi mai mult: Grevă parlamentară de lux: 100 de lei pe ora de chiul – Parlament > EVZ.rohttp://www.evz.ro/detalii/stiri/greva-parlamentara-de-lux-100-de-lei-pe-ora-de-chiul-970781.html#ixzz1ohSGehoq
EVZ.ro

Fotografia am găsit-o http://www.revista22.ro/patru-membrii-cna-acuza-presiuni-politice-asupra-consiliului-si-cer-interventia-parlamentului-13733.html 

Cuvintele sunt alese cu multă dragoste și grijă de 

Diriga Psi și au fost  culese de anacondele, scorpio, altcersenin, virusverbalis, Vantdetoamna, Carmen Pricop, Vero si  

Sindromul ”Secția 14 de Poliție ” I

Au trecut aproape 40 de ani de când o soră de-a mamei a mituit funcționari superiori din Ministerul Justiției și astfel a reușit să-l elibereze din închisoare pe soțul ei. Unchiul omorâse o fetiță . Un accident la care nimeni nu s-ar fi așteptat din partea sa pentru că era un bun șofer care de zeci de ani avea permis de conducere .
Pedeapsa și-a primit-o de la propria-i conștiință. Unchiul măcinat de regrete a paralizat și până când a murit nu s-a mai ridicat din scaunul său cu rotile.

Unui vecin de-al nostru, Dumnezeu să-l ierte, i s-au furat din casă diverse. Miliția venită să cerceteze n-a fost în stare să descopere niciodată cine a fost hoțul.

Îmi amintesc o altă spargere dată unui alt vecin. Era vremea când buteliile de aragaz erau la fel de importante ca o bujuterie de aur. Poate chiar mai valorose.
Milițienii veniți la locul faptei ne-au certat pe mama și pe mine că am plecat cu câinele la veterinar , avea pneomonie bietul animal și ne era teamă că moare, în loc să fim vigilente cu ce se întâmplă în curțile vecinilor.

Dan Nica: ”Crima de la Perla aduce o lumină negativă, nemeritată asupra Poliţiei ” Oare ?

Acum când mă gândesc la trecutul glorios al miliției de ieri, poliția de azi, mă și mir că respectivii s-au deplasat în urma plângerii făcute de vecini. Nu se știe dacă au fost totuși vreodată oficial înregistrate.

De ce îndrăznesc să scriu astfel ? Pentru că știu cum se procedează.
Mi s-a furat în București, era prin anul 1985 , portofelul cu chenzina tocmai primită.
Un domn de bună credință m-a sfătuit să merg să înregistrez o plângere la poliția capitalei.
Polițiștii care erau de serviciu, vreo doi, în modul cel mai politicos, drăgălaș chiar, m-au îngrozit cu urmările înregistrării petiției mele.
De câte ori ar fi fost prins vreun hoț eu ar fi trebuit să vin din Vălenii de Munte la București ca să-l recunosc. Cum aș fi putut dacă nu-l văzusem pe cel care-mi substituise portofelul ?

Domnul Dan Nica, cel din fotografie, fost ministru de interne se pare c-ar fi afirmat  :

” Crima de la Perla aduce o lumină negativă, nemeritată asupra Poliţiei ” Oare ?

http://ziarero.antena3.ro/article/view/id/17284

Trebuia să moară două ființe ca să afle oficial opinia publică că n-au fost înregistrate plângerile sau , dacă da , n-au fost luate în seamă ?

  ”Aceste aspecte au ieşit la iveală în timpul anchetei declanşate de fostul şef al Poliţiei Capitalei, chestorul Vasile Viorel, care a dispus cercetarea a patru ofiţeri de la Secţia 14. După demiterea lui Viorel, şefii MAI au început cercetarea împotriva acestuia şi a altor şase ofiţeri din Poliţia Capitalei. „Este o anchetă internă. Sancţiunile disciplinare pot conduce la schimbări din funcţie sau la demiteri, în funcţie de gravitatea faptelor”, a explicat un oficial al MAI. ”

Citiţi mai mult: EXCLUSIV: Cine a declanşat masacrul de la coafor – Bucureşti > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/cine-a-declansat-masacrul-de-la-coafor-970377.html#ixzz1obYKyDVA

CUM NE MINTE ROMTELECONUL ! S-AU MĂ ÎNȘEL EU ?

M-am trezit în grila de programe de la DOLCE, în locul unora cum ar fi Comedy Star, cu 6-7 programe de desene animate.

Nu mă mai uit la desene animate de ani de zile dată fiind vârsta mea. Băieții mi-au crescut, umblă după fete, iar nepoți încă n-am.

Telefonez și mă plâng.
Mi se spune cum că CNA-ul ar fi de vină !

”Antena 1” nu se închide după ce și-au permis să dea filmulețul cu fostul premier într-o ipostază compromițătoare, pe ecranele televiziunilor apar tot felul de persoane dubioase ca să nu mă exprim necuvincios, în schimb este scos din grila de programe un post, de fapt trei, pentru că …?
Doamne, în ce țară trăim!