Multe paranteze ar trebui puse în locul digresiunilor ce apar inevitabil atunci când vrem să povestim ceva anume și dorim cu ardoare să fim pe deplin înțeleși.
Dar oare reușim să ne exprimăm coerent și simplu de fiecare dată ?
De câte ori Diriga Psi ne dă cele douăsprezece cuvinte apare , în mintea mea , o întrebare legitimă .
Să povestesc ceva absolut ireal sau un fapt petrecut cu adevărat ?
Să mă las dusă de invizibila imaginație, poate spune cineva c-a văzut-o cumva materializată altfel decât ca o realizare pentru care ți se cere sau nu un autograf, în rostogoliri ciudate și de cele mai multe ori lipsite de un conținut prețios sau să descriu un fapt banal, câteodată murdar, încercând să evidențiez aceea parte educativă a sa ?
Găleți de povești stau aliniate , undeva pe o masă imaginară, așteptând cuminți ca nisipul din clepsidre să curgă lin . Abia după aceea le va veni, în sfârșit, și lor rândul să fie scrise.
V-am spus vreodată că n-am reușit să devin o jucătoare de șah și să știu care va fi mișcarea următoare a adeversarului ?
Poate pentru că nu sunt în stare niciodată s-o bănuiesc nici măcar pe a mea .
Alții și-au răspuns deja la întrebări :
BlueRiver, Carmen Pricop, Simona, Scorpio,virusverbalis, almanahe, ZhaO, Vanessa, Blind Love,genovevadans, anacondele, … și bineînțeles psi
