Peron și nu numai


”Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren… ”
Octavian Paler în Viaţa pe un peron

    Am auzit, nu știu de la cine, că undeva departe în județul Gorj ar fi un preot plin de har.

      El ar fi putut, cred că datorită postului îndelungat și rugăciunilor nesfârșite, să afle , doar la prima vedere, toate necazurile și bolile care te macină dar și cauza spirituală a lor.
  Ne-am pus în gând să ajungem acolo, mama și cu mine, după ce eu divorțasem și eram pe deasupra tare supărată de faptul că băiatul meu mai mic era bolnav.

Greu, teribil de greu, se obișnuiește o mamă cu ideea că are un copil bolnav care nu se poate vindeca.

Îmi amintesc și azi ziua frumoasă în care ne programasem să facem acel drum lung. Ne-am cumpărat bilete la trenul personal, aveam de mers pe o rută muncitorească, ne-am luat niște covrigi sau biscuiți pentru ronțăit, înghețate pentru amândoi băieții mei dar și pentru noi două, după care ne-am așezat pe o bancă, nici la soare nici la umbră, pe peron. Și-am început să sporovăim de una și de alta.
Cu mama nu mă mai săturam niciodată să vorbesc.
Am stat noi vreo oră –două după care , neliniștite ne-am dus din nou la biroul de informații să întrebăm de ce nu mai vine trenul spre Gorj.
” A plecat de mult ! ” Ne-a spus cu glas amabil doamna de la informații.
” Cum ? De unde ? ”
”De pe peronul 7”
”Păi, acolo am fost și noi.”
”Și nu l-ați văzut ? ”
Nu-l văzusem venind, nu-l văzusem plecând . Atât fusesem amândouă de absorbite de propria noastră discuție.

Pare a fi din Gara de Sud Ploiești
  Nu era decât unul singur care făcea acel drum lung așa că ne-am întors acasă și a două zi, mult mai atente, am reușit să ne urcăm în trenul care ne ducea la o destinație necunoscută.

  Dacă i s-ar fi întâmplat soțului meu, ex-ului, așa ceva și-ar fi smuls și ultimile fire de păr din cap de supărare. Mama însă și cu mine ne-am distrat mult pe tema respectivă gândindu-ne la eventualele comentarii ale altora.
”Uite-le și pe zăpăcitele astea, nu-s în stare să se urce într-un tren ! ”

Ați observat pantalonii portocalii ?
    Altă dată, cu vreo 10 ani în urmă față de întâmplarea povestită mai sus , cine mai știe exact anul căci eu rețin de felul meu idei,
mă refer la iarna anului 1982 sau poate 1983 pentru că și acum, ca și atunci, trenurile aveau mari întârzieri sau rămâneau înzăpezite pe șine , am prins un tren pe care nu-l speram.

    Plecasem spre București , pe la ora opt seara , din Gara de Sud Ploiești în ideea că voi ajunge să –mi continui drumul spre Craiova cu acceleratul de Timișoara de pe la ora 22.
Am stat ,în schimb , toată noaptea blocați la Buftea, în frig, pentru că trenul fiind oprit nu se încălzeau caloriferele.
După 12 ore am reușit să mă urc în fuga mare într-un tren accelerat , cam pe la ora 10-11 dimineața, care circula spre vestul țării. După ce-am plecat eu din Gara de Nord București restul trenurilor au fost suspendate.


Stau sub plapumă, în casa mea e răcoare, privind la televizor.

În viață nu se întâmplă totdeauna ceea ce vrem, ceea ce ne propunem aș spune eu sec.
Ne dorim o viață întregă să ajungem undeva, mă refer de data aceasta la scara ierarhică a societății , și din cauza unei mici neatenții , unui amănunt minor și pueril, pierdem trenul, ocazia favorabilă, iar altă dată, culmea nici măcar nu visăm la o astfel de realizare, ne trezim catapultați undeva sus.

Important, mi se pare mie,  este să acceptăm .

Când s-au dat jos din tren sau când au urcat, iarăși nu știu, dar în mod sigur au dormit pe PERON : lolita,tibi, cioburi de chihlimbar,  redsky, cita, scorpio, virusverbalis, almanahe

pentru că ”Un astfel de PERON, este chiar clubul psi ” spune tibi și zice bine.

44 de gânduri despre „Peron și nu numai

  1. stii eu merg pe alt principiu: daca am pierdut trenul ala, se cheama ca nu in directia aia trebuia sa merg. ti s-a intamplat sa incerci o cale si sa nu-ti mearga bine nicicum? unele treburi nu-s sortite sa se indeplineasca, ne e mai bine fara ele. bine ar fi daca ne-am da seama la timp si nu ne-am irosi energia si viata batand la porti inchise…

    Apreciază

  2. Aşa e, Carmen, acceptăm şi revenim. Uneori revenim degeaba, dar important e ca să ne facem aşteptarea activă, precum a fost a ta.
    Acceptarea e tot un tren, care circulă cu viteză şi nu prea opreşte. Trebuie să urci din mers…

    Apreciază

  3. mama mea era extrem de vesela si din orice tristete scotea o poanta care descretea fruntile! Si ea s-a dus pe un peron… gresit si in loc sa plece spre Sibiu… a ajuns la Slobozia! Ani de zile ne-am amuzat caci ea asuma orice gresala!
    cred ca aici e clenciul: sa asumi greselile, rateurile si sa o iei de la capat!
    Multumesc ca m-ai facut sa rad cu gandul la mama caci de la o vreme am uitat ca ei nu-i placea sa ma vada trista! 🙂

    Apreciază

    1. Cita, mă bucur că ai râs pentru că și eu iau lucrurile astfel. M-am urcat odată într-un tren din Ploiești Sud, în fugă am greșit peronul, plecând spre Craiova via București. Am realizat încurcătura făcută pe la Valea Călugărească. A fost prima oară când am ajuns, volens-nolens , la Buzău.
      Când i-am povestit, peste ani , soțului meu acesta mi-a spus că n-ar fi suportat să facă o astfel de greșeală.

      Apreciază

    1. Domnule Popateapă, de obicei rezonăm cu cei care exprimă ceea ce noi deja gândim dar nu avem curajul să exprimăm.
      Pentru că de ani de zile, de când am deținut funcția de director de școală, sunt convinsă că bugetarilor nu le place munca, nu generalizez deoarece am avut și am colegi care-și fac meseria cu multă dăruire, îl susțin pe premierul Mihai Răzvan Ungureanu cu tot sufletul meu.
      Voi veni cu tot dragul pe blogul dvs. în vizită.

      Apreciază

  4. Interesanta intamplarea !
    Pentru ca nu am posibilitatea , sa va postez melodia cu Gabriel Dorobantu pe Blogul personal .
    Va dedic videoclipul postat chiar de Dumneavoastra cu Artistul inegalabil Gabriel Dorobantu : Hai vino iar in gara noastra mica !
    CU MULT DRAG !

    Apreciază

  5. ola, prietena , trenul vine in viață dacî ne dorim cu adevarat toti romanii acelasi traseu. Aoleu, să-ți spun ca eu aveam un doberman , pe vremea aia nu aveam masina (am avut mai tirziu o coaja de OLCIT asa ii ziceam dar am invatat pe ea sa conduc, iar acum am uitat pentru că de cind sunt pe aici nu am condus deloc masina , cred că de nebună pentru că astia sint oamenii foarte pasnici la condus), ei si imagineazăți bietul ciine cum se chinuia să urce treptele la tren ,care oricum erau inalte iar el era destul de mare, luam trenul cind mă duceam la sfirsit de saptamina la tara, cred ca daca nu aveam tara inebuneam de mult,cel mai bun stil de a te vindeca de stres ,oboseala si haosul de la oras, ce dor imi este si de vremurile alea asa grele cum erau ele pentru mine, asa fac eu deviez tot tipmul de la subiect pupici,si ai vazut ca rareori mai pun punct la o propozitie,daca m-ar vede d-nul profesor de romana din generala m-ar certa, era cel mai bun profesor pe toata raza de la mine de la tara la CRAIOVA.

    P.S imi plac melodiile la nebunie dar nu am nu stiu ce descarcat sa le ascult, macar pe FUEGO. I-am ascultat toate colindele în timpul sarbatorile de iarna.

    Apreciază

    1. Ola!
      După cum scrii, tu îmi amintești de modul grăbit al nostru, al oltenilor, de a vorbi. Stai liniștită, și eu gândesc mai repede decât reușesc să scriu. De aceea, fac câteodată greșeli pe care nu înțeleg nici eu cum de mi-au ieșit astfel.
      De fapt, abia acum, de când sunt blogger, citesc cuvintele literă cu literă. Peste jumătate de secol n-am făcut-o. Citeam primele litere după care restul le deduceam. Nu înțelegeam de ce soțului meu , un tip foarte inteligent, îi lua mult timp ca să citească câteva pagini în timp ce eu terminam toată cartea.
      E drept că el se mai oprea să reflecteze asupra fiecărui înțeles, le copia pe foi ideile mai deștepte.
      Eu făceam totul în fuga calului.
      Pupici ! Mii de pupici !

      Apreciază

  6. Frumoase amintiri a starnit peronul tau… E adevarat ca nu prindem mereu trenul porivit sau cel putin asa credem pana sa realizam ca acela era cel mai potrivit pentru noi… Si da, acceptarea este o calitate, o virtute!
    Calatorie frumoasa! 🙂

    Apreciază

  7. Viata in sine este un tren cu multe stationari in gari celebre s-au in gari necunoscute, cu mers de personal,uneori cu mers de rapid, avind destinatia finala gara terminus in care cu siguranta coboara toata lumea de la imparat la cersetor. In gara finala suntem dirijati sa coborim pe unul din cele doua peroane,unul se numeste; rai, cellalt ;iad.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s