2012 Anul Revoluției anti- capitalism și anti-muncă

Înainte de a trece la analizarea propriu-zisă a diferențelor și asemănărilor dintre cele așa zisele revoluții aș dori să vă amintesc, că în cei 50 ani de comunism , când statul se făcea că ne plătește iar noi ne făceam că muncim, ne-am învățat cu o DULCE lene.
Sigur, veți sări ca arși de atâta furie ce clocotește în pieptul vostru, de atâta revoltă din SÂNGE.
Îmi pare rău dar voi sunteți cei care plângeți după FANTOME. În cazul de față cea a comunismului.
La fel ca voi aș fi gândit și eu, poate, acum ceva ani când aș fi fost de părere că toate instuțiile mici își au și ele un ROST.
Între timp, experiența mi-a arătat că mă înșelam imens.
După ce mi-am pierdut funcția de director de școală, mică din mediul rural, și-am revenit la catedră, timp de 3 ani, m-am simțit ca într-o continuuă vacanță. Atunci am început să gândesc, nu mințeau sărmanii muncitori ce scandau ” noi muncim, nu gândim ”, mai profund ca un mic FILOSOF.
Aveam în clasă cel mult 20 elevi și, cu toate că predau matematica, munca mea era lejeră. Singurul lucru care mă deranja era lipsa oricărei bucurii. Nicio FĂRÂMĂ. Oricât m-aș fi chinuit eu , aș fi repetat la nesfârșit teoria și aș fi făcut sute de exerciții, rezultatele erau mediocre pentru că , din păcate, IQ-ul atât le permitea.

Din păcate, n-am auzit c-ar exista vreun VINDECĂTOR pentru prostie.

Abia acum, când lucrez într-o școală foarte mare, cu elevi numeroși în fiecare clasă, vin de la serviciu obosită.
Vă rog să faceți o socoteală sumară pentru că ceea ce vă povestesc eu nu-i o excepție. Dacă într-un județ sunt peste 400 școli micuțe , cum sunt 40 județe , în toată țara sunt în jur de 16 000 de astfel de școli. 

   Dacă veți face un calcul asemănător și în ceea ce privește spitalele țării, veți observa că nu este același volum de muncă într-un spital județean de urgență ca într-unul din cele orășenești, mă refer strict la cele precum Slănicul din Prahova, atunci veți înțelege că a fost nevoie de reorganizarea din sănătate.
Nu discut despre modul în care s-a făcut. Nu se putea ca PDL-iștii să dea dovadă de mai multă integritate decât PSD-iștii sau PNL-iștii. Doar suntem în țara în care au fost morți dar niciun terorist prins, e corupție generalizată dar nu avem corupți !
LUMEA se face că uită.

În justiție am senzația că nici măcar n-au avut curajul să înceapă reorganizarea și acest fapt nu mă miră.
Doar scrierea și votarea unor coduri nu înseamnă că e vorba despre începerea unei lupte SOLIDE cu infracțiunile.
Doar trăim într-un regim al dictaturii justiției care se ascunde sub vălul inamovibilității fiecărui element al ei !
LEGĂTURA dintre ei și noi este realizată prin mita pe care unii o dau și alții o primesc.

Președintele Traian Băsescu a dorit , în spiritul aceleași optimizări, o reorganizare teritorială pe care, din nou, toate partidele nu și-au dorit-o. E drept că mie mi s-a părut cel mai vocal UDMR-ul. Poate că mă înșel deși nu cred.
Pensiile recalculate și diversele ajutoare sociale obținute de foarte multe ori în mod ilegal au provocat nemulțumiri uriașe.
Să-i amintesc doar pe pensionarii orbi ce-și conduceau mașinile pe drumurile patriei sau pe falșii revoluționari și consider că-i de ajuns. 

În anul 1989 trăiam într-o cruntă dictatură. Atât revolta din anul 1977, mă refer la greva minerilor din Petroșani , cât și cea din anul anul 1987 fusesră rapid dezamorsate iar conducătorii lor dați dispăruți. Poate în închisori sau poate în spitale psihiatrice.
Pentru că aproape nimeni nu mai scrie sau vorbește despre internările foțate în spitalele psihiatrice din timpul regimului totalitar vă aduc aminte de domnul Vasile Paraschiv.
Vă amintesc de asemenea de cazul inginerului Gheorghe Ursu omărât în închisoare pentru că avea un carnet în care-și însemna despre nedreptățile pe care le observa în jurul său.
A veni astăzi și a afirma că trăim într-o dictatură este o mare prostie sau o mare manipulare cu toate că, și în prezent la fel ca în trecut, PIESELE cele mai puțin importante am rămas noi.

Va urma.

Au mai repus în pagină vorbe de-n trecut psi .  tibi, anaveronica . cita .

Eu am folosit doar o duzină veche.

23 de gânduri despre „2012 Anul Revoluției anti- capitalism și anti-muncă

      1. Tu ai dreptate, până la întrebarea finală, în tot ce zici. Numai că, între timp, s-au depopulat satele. Cei care ne-au fost elevi premianți, la țară , au făcut o facultate și și-au stabilit domiciliul la oraș. Alții, buni muncitori sau doar foste casnice în regimul comunist , au plecat să muncească în străinătate. Majoritatea celor rămași, în cazul meu și al colegelor care-mi sunt prietene și mi-au povestit la rândul lor, sunt acum părinții elevilor de astăzi. Au o atitudinea în ceea ce privește învățătura ” loazelor ” care nu se deosebește esențial față de ce făceau ei înșiși când erau elevi.
        Despre atitudinea lor mi-am exprimat părerea în :
        http://2010poianacopaceni.wordpress.com/2011/07/04/despartire/

        Revenind la ceea ce analizez. Oricât aș fi muncit înainte nu se poate compara cu munca de acum.
        Dacă anul trecut aveam cu toții 40 elevi acum am peste 200 elevi , cred că bate spre 240, în clasele unde predau.
        Cât despre examenul de titularizare știu cât este de dificil și de aceea țin să te felicit din tot sufletul.

        Apreciază

  1. p.s. Nu prea te înțeleg când faci diferența între școlile mici și cele mari.

    Mi-am început cariera la țară- a durat 10 ani de navetă- deșteptarea la 5 dimineață( la început)- școală- limba română nu este , întâmplător , prima în catalog, pregătire suplimentară neplătită , săptămânal, de multe ori-,în ziua metodică și chiar duminica, recensământ( pe gratis), muncă agricolă, nu doar aceea cu elevii- aveam și noi partea noastră „aplicativă„, activități culturale- cor, brigadă- primarul zicea” am să tai cu pistiriul„..
    Am muncit frumos, mult, cu mare plăcere- sincer- nu mi-a păsat niciodată de directori- unul era satrap.
    „ Am intrat în oraș „prin concurs- foarte serios- teză cu subiecte grele- câte probleme, până am obținut catedra, pentru că se trăgeau sfori, mamă, mamă… Între timp, mi-am dat toate gradele și mi-am crescut bine copiii.
    Da- clase numeroase, pretenții foarte mari- părinții vor să scoți din toți copiii performeri, ee, nu se prea poate chiar așa.
    Nu mă laud- de 8 ori am avut reprezentanți și câștigători la faza națională!! Nu mi-a păsat niciodată de director. M-am cam luat la harță cu un anume inspector.
    Ce vreau să spun- cine vrea să facă treabă, dacă știe meserie și se respectă, muncește la fel și la „Țuțuitatul- din -Vale„ și în cel mai aglomerat oraș.

    Mulțumesc!

    Apreciază

  2. carmen, eu ce să mai spun? după 20 de ani de şomaj tehnic şi pensii (enorme) anticipate, am senzaţia că bietul comunism era totuşi mai dur: cei care astăzi trebuie să se trezească din dulcea lor lentoare, pentru că nu le mai dă nimeni salarii compensatorii şi alte privilegii necuvenite, trebuiau totuşi să meargă la serviciu. acum, nici asta nu se mai face. dar se plâng că le e greu… tot ei.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s