ȘOTRON și Părculețe în păduri !


I Mi-am zis, încă de zilele trecute că mulți dintre cei din zilele noastre habar n-au despre jocul acesta, c-ar fi bine să desenez pe asfalt cu creta un șotron.
Apoi mi-am dat seama că oricum nu ar semăna cu șotronul din copilăria noastră, al celor născuți cu jumătate de veac sau mai bine în urmă.

Pot să înțeleagă tinerii de azi, născuți de mamele lor ce vorbesc între timp la telefonul mobil, că în tinerețea noastră foarte puțini aveau un telefon fix ?
Își pot imagina aceștia cum ne jucam noi, de fapt în țărână sau pe pământul bătătorit, când ei stau ore în șir în fața unui calculator ?
Cum scrijeleam pe pământ cu un băț acele pătrate după care ne jucam sărind după o piatră ? Ei, care încă din clasele primare, sunt obezi fiind obișnuiți să nu meargă pe jos distanța dintre două stații de autobuz ?

Da , ne jucam afară , indiferent dacă pământul era ud, uscat sau înghețat , pentru că asfaltul era chiar și în orașe , pe atunci, la fel de rar precum patinoarele doamnei Udrea, și eram sănătoși.

Mă gândesc la mine și colegii mei de joacă și-mi zic, Doamne, ce copii minunați eram !
Ne jucam, nu mințeam , nu turnam și nu eram lingușitori.
Eram naturali și ne purtam normal.


Îmi amintesc că în copilăria mea, când se discuta între persoane adulte, mama îmi spunea :
” Du –te, mamă afară ! Avem de vorbit probleme importante pe care copiii nu trebuie să le audă. ”

Acum părinții bârfesc laolaltă cu copiii lor.


Dar să revin la șotron.
De cele mai multe ori părinții noștri nu aveau bani să ne cumpere jucării.
Ei nu puteau să meargă în piețe și să protesteze, eram săraci aproape toți, pentru că atunci era chiar un regim dictatorial la putere.
Arcuri, prăștii, păpuși confecționate din resturi de materiale, din cârpe, șotronul sau țurca înlocuiau jucăriile pe care nu le aveam.


II În ultimii ani, nu știu din ce bani, poate europeni sau poate din impozitele noastre , primarii au umplut orașe, orășele sau sate cu aceleași topogane colorate din plastic.
Ca să ne ia voturile. Nu ne-a întrebat nimeni dacă chiar ni le dorim dar aceasta este o altă problemă.

De două zile doamnele parlamentare liberale Adriana Săftoiu și Mariana Câmpeanu ne vorbesc despre părculețele construite în pădure. Nu dau numele primarilor respectivi.
Mi-am amintit, de faptul că împreună cu elevii mei din clasa a VIII a , ne-am făcut cruce gâsind în drumul nostru spre mănăstirea Crasna, cea așezată într-o pădure, un părculeț.
Fotografiile pe care le vedeți au fost făcute de mine în anul 2008 și sunt din satul Schiulești, comuna Izvoarele.

Cine credeți că este primar acolo ?

Doamna Margareta Dinulescu, liberală convinsă, mama artistei Maria Dinulescu !

 

  Nu știu la ce anume s-a gândit Diriga Psi când ne-a propus tema aceasta, nu știu ce au  scris :tibi, blueriver, redsky, cita, scorpio, vânt de toamnă, virusache, almanahe, dagatha, , eu astfel am văzut problema.

Aș fi avut mai multe de spus dar, ce să fac, eu muncesc ca să-mi pot lua salariul.

Spre deosebire de alții :

https://dictaturajustitiei.wordpress.com/2012/01/23/parlamentari-dati-inapoi-banii-nemunciti/#comment-6792

28 de gânduri despre „ȘOTRON și Părculețe în păduri !

  1. În fiecare sătuc e câte un părculeţ…mi se pare absolut incredibil, dar e realitatea…una hilară, dar cu un adânc înţeles, plin de amărăciune.
    Şi cum să nu, când de-un copac din curte poţi să-ţi atârni un cauciuc şi să ţi-l faci scrânciob? 🙂

    Apreciază

    1. ei, Tibi! fiecare cu televiziunile şi ziarele lor…seara la o bere, un vin! ştiu destui aici, pe plan local, prieteni la cataramă; chiar şi în aceste zile; locuiesc aproape de Primărie, poate de-asta ştiu; sau poate fiindcă am lucrat într-un radio…dar fireşte, ei nu contează; contează coconii mari, de la Bucureşti. ZIc să ne dea banii înapoi toţi, că nu îi plătim pentru prezenţă.

      Apreciază

      1. Mă bucur că ești de acord să ne dea banii înapoi. Ei toți au adus țara în stadiul în care este.
        În 1989 ne plătisem datoriile, numai noi știm cât frig am îndurat și câtă fasole și cartofi am mâncat ca să supraviețuim, iar acum am luat-o de la cap.

        TOATĂ CLASA POLITICĂ.

        Apreciază

  2. carmen, nu pot să cred! părculeţ în pădure? 😯 pentru cee?
    şi la ni s-a umplut oraşul de parcuri colorate, dar copiii sunt parcă prea puţini pentru ele şi oricum, vara, locul unde se adună copilăria râmăne parcul central, cel de pe vremea copilăriei bunicilor mei. 🙂

    Apreciază

    1. Psi, pentru jocurile noastre de bloggeri , mi-a cumpărat în decembrie fiul meu cablu de date, ca să pot trece din telefon fotografiile pe calculator. Ce am postat sunt din primăvara-vara anului 2008.
      Multe nereguli s-au făcut și lumea a tăcut.
      Bănuiesc că și azi tăcea dacă televiziunile n-o împingeau de la spate.
      Cât despre copii, după ce că sunt puțini, stau mai mult prin casă la televizor sau calculator.
      Socializează la școală.

      Apreciază

  3. Draga Carmen, esti admirabila! Ai dreptate in tot ce zici.
    La vremea copilariei noastre toti eram saraci.
    cei saraci… saraci au ramas
    cei bogati saracisera căci li se luase tot.
    Se vede treaba insa ca nu a ajuns ceea ce li s-a luat bogatilor pentru ca cei saraci sa nu mai fie. .. saraci 🙂
    Fara noroc, adica!

    Apreciază

    1. Cita, sunt doar corectă în sensul că sunt sinceră și nu mint.
      Mă uit la protestatarii care urlă că e dictatură și că mor de foame și mă gândesc că nu știu ce spun.
      Mă gândesc la copilăria noastră plină de lipsuri dar curată.Noi copiii ne jucam șotron sau țurca sau ”„Țara, țară vrem ostași ! nu ne pregăteam, ca fete , să devenim Sexi-brăileanca sau Monica Columbeanu și băieții nu doreau să fie cocalari de Dorobanți !
      Nu mă regăsesc printre cei de azi. Deloc.

      Apreciază

  4. @ Carmen,
    Bună dimineața !
    Acum, PĂRINȚII consumă DROGURI împreună cu COPIII lor, fac SEX în același timp dar în camere separate și cu ușile deschise din cauza stării de euforie produsă de alcool, droguri și tutun , merg împreună la furat ținând de „ șase ”, cerșit,tâlhărit, escrocat, se plimbă pe linia de centură înnoptând prin cabinele șoferilor de tir de toate națiile și religiile, mint împreună de bagă OMUL NEVINOVAT în pușcărie, pun la cale cele mai neînchipuite orgii sexuale ,omoruri, tâlhării, escrocherii și , nu numai…….
    Înainte sloganul era : „ sărac,curat și cu carte ” iar acum este : „fudul, puțină carte și mulți bani ” !!!
    De Ziua Unirii Principatelor Române,
    LA MULȚI ANI ROMÂNIA !!!
    Cu respect,
    Alioșa.

    Apreciază

  5. Din pacate, sotronul a murit… asa cum au murit multe alte jocuri, o data cu generatiile care le-au inventat. Ma intreb daca joaca pe computer va fi mai longeviva. Ce frumos ar fi ca sotronul sa fie reinventat, nu-i asa? As fi curioasa sa vad daca i s-ar recunoaste meritele pe care, cu siguranta, le are! 🙂

    Apreciază

    1. Dragă Gabriela,
      După ce ne-am îmbolnăvit noi, cei mari de morbul internetului, nu-i mai văd pe copii sau tineri sărind într-un picior după o piatră. Șotronul a avut farmecul său , nu-mi vine în minte acum o altă comparație, precum cititul la lumina unei lumânări când Ceaușescu ne stingea lumina.
      Acum, când știm ce înseamnă libertatea de exprimare, am protesta în Piața Universității . 😆

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s