N-am chef, deloc, de Eminescu astăzi !

De ce nu vreți să recunoașteți că am fost crescuți sub semnul lui Mihail Eminescu ?

”Pe banci de lemn, în scunda taverna mohorâta,
Unde patrunde ziua printre feresti murdare,
Pe lânga mese lunge, statea posomorâta,
Cu fete-ntunecoase, o ceata pribegita,
Copii saraci si sceptici ai plebei proletare. ”

Când Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat si proclamat Declaratia universala a drepturilor omului în 10 decembrie 1948 poetul nostru național era mort de ani buni.

Citim versurile de o neasemuită frumusețe și suntem tentați să lăcrimăm pentru cei săraci.

E frumos ! E înălțător !
Nu vă condamn.
Îmi pare rău că vă dezamăgesc în acest moment dar, în urma minimei experiențe pe care-am avut-o de-a lungul vieții mele, mă gândesc bine înainte de a lăcrima de milă.

Prin 2002 o tânără, care stătea cu chirie în casa rămasă moștenire de la mama , mi-a trimis o scrisoare prin care mă ruga disperată ca să-i dau voie să rămână cu toate că soțul ei o părăsise , fugise cu o amantă la mare, iar ea n-avea niciun venit.

” Dacă mă arunci în stradă n-am altă soluție decât să mă sinucid. ”
Mi-a fost milă, doar n-o să-mi fac păcate cu ea. Am gândit.
Ne-având niciun venit, iarna nu-I ca vara, cărțile adunate cu mare grijă și eforturi materiale de familia mea , dicționare valoroase, timp de zeci de ani, au ajuns pe foc drept combustibil.

Când am văzut dezastrul am rugat-o să plece. N-aveam cum să recuperez pierderile.

Care a fost rezultatul ?
A spart cu ușa și a reintrat cu forța. Se considera ca o stăpână.
Ca să pot să-i ecacuez, între timp soțul fără bani și spășit se reîntorsese la ea, am fost nevoită să apelez la procuratură.
Mă amenințau că-mi vor da foc la casă.
Astfel mi se răspundea la purtarea mea umană.

” Spuneti-mi ce-i dreptatea? – Cei tari se îngradira
Cu-averea si marirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furara, în veci vezi cum conspira
Contra celor ce dânsii la lucru-i osândira
Si le subjuga munca vietii lor întregi. ”

Veți spune că e doar o întâmplare.

Aiurea !

Din anul 1990, nu observ decât cum acest popor este educat să primească fără muncă.
La început au fost zeci de întreprinderi , ale statului, care își plăteau muncitorii pentru muncă neefectuată, șomaj tehnic.

Două vecine de-ale mele discutau, fiecare pe balconul ei, într-o dimineață :
” Ne cheamă la serviciu. Nu-i normal , dacă tot nu facem nimic, de ce să plecăm de-acasă ? ”

Primeau, ca indemnizație pentru șomaj tehnic ,75% din veniturile lor. Reprezenta cu mult mai mult decât primeam eu ducându-mă la serviciu.

Au fost pensionați toți cei care voiau și aveau doar 50 ani. Fără vechime în muncă, stagiu întreg efectuat .
Aceștia, acum au în jur de 72 ani sau mai mulți.
Toate partidele care s-au perindat la putere până în acest moment n-au făcut decât să le ofere votanților tot felul de beneficii nemeritate.

”Virtutea pentru dânsii ea nu exista. Însa
V-o predica, caci trebui sa fie brate tari,
A statelor greoaie care trebuie-mpinse
Si trebuiesc luptate razboaiele aprinse,
Caci voi murind în sânge, ei pot sa fie mari.”

Elevii de liceu primesc o indemnizație lunară de 180 lei, numiți bani de liceu. Nu li se cere nimic în schimb . Nici măcar să învețe !

Sper dragii mei să înțelegeți că dincolo de versurile minunate ale poetului Mihai Eminescu , pe care l-aș iubi și aprecia mai mult dacă nu mi-ar fi impus , indiferent de către orice autoritate este vorba , că a venit vremea , suntem doar în secolul al XXI lea, să privim din alte perspective raporturile noastre de muncă.

Cu drag celor ce-l iubesc pe poetul nostru național  : psi flavius . anaveronica blueriver oana Agatha

24 de gânduri despre „N-am chef, deloc, de Eminescu astăzi !

  1. pot eu să spun că nu ai dreptate, carmen? ai! am văzut la rându-mi tinerii pensionari, nemulţumiţi astăzi că unii au pensiile mai mari decât avem noi salariile, am văzut la rându-mi cum binele se preface în scrum.
    totuşi, eu nu aş insista atât de mult pe poetul eminescu, cât pe publicistul ale cărui texte sunt şi astăzi extrem de… actuale.

    Apreciază

  2. Această poezie EMINESCU nu a publicat-o şi are zeci de încercări, schiţe, pcr-işti au bătut monedă pe ea după ce ,în ani 50 i-au ars cărţile şi lau numit REACŢIONAR şi FASCIST,ANTISEMIT,NEBUN . O RUŞINE pentru poporul român.

    Apreciază

  3. Vericule, pe aia cdespre care se spune că a scris-o când era âncat de sifilis ai auzit?

    …………
    Mă uit la lună, luna-i sus,
    Mă uit în curte, boi nu-s,
    Mă uit la pungă, punga-i goală
    Mă uit la p**a, nu se scoală.

    Apreciază

  4. GLOSSA

    Vreme trece, vreme vine,
    Toate-s vechi si noua toate;
    Ce e rau si ce e bine
    Tu te-ntreaba si socoate;
    Nu spera si nu ai teama,
    Ce e val ca valul trece;
    De te-ndeamna, de te cheama,
    Tu ramâi la toate rece.

    Multe trec pe dinainte,
    In auz ne suna multe,
    Cine tine toate minte
    Si ar sta sa le asculte?…
    Tu asaza-te deoparte,
    Regasindu-te pe tine,
    Când cu zgomote desarte
    Vreme trece, vreme vine.

    Nici încline a ei limba
    Recea cumpana-a gândirii
    Inspre clipa ce se schimba
    Purtând masca fericirii,
    Ce din moartea ei se naste
    Si o clipa tine poate;
    Pentru cine o cunoaste
    Toate-s vechi si noua toate.

    Privitor ca la teatru
    Tu în lume sa te-nchipui:
    Joace unul si pe patru,
    Totusi tu ghici-vei chipu-i,
    Si de plânge, de se cearta,
    Tu în colt petreci în tine
    Si-ntelegi din a lor arta
    Ce e rau si ce e bine.

    Viitorul si trecutul
    Sunt a filei doua fete,
    Vede-n capat începutul
    Cine stie sa le-nvete;
    Tot ce-a fost ori o sa fie
    In prezent le-avem pe toate,
    Dar de-a lor zadarnicie
    Te întreaba si socoate.
    Caci acelorasi mijloace
    Se supun câte exista,
    Si de mii de ani încoace
    Lumea-i vesela si trista;
    Alte masti, aceeasi piesa,
    Alte guri, aceeasi gama,
    Amagit atât de-adese
    Nu spera si nu ai teama.

    Nu spera când vezi miseii
    La izbânda facând punte,
    Te-or întrece nataraii,
    De ai fi cu stea în frunte;
    Teama n-ai, cata-vor iarasi
    Intre dânsii sa se plece,
    Nu te prinde lor tovaras:
    Ce e val, ca valul trece.

    Cu un cântec de sirena,
    Lumea-ntinde lucii mreje;
    Ca sa schimbe-actorii-n scena,
    Te momeste în vârteje;
    Tu pe-alaturi te strecoara,
    Nu baga nici chiar de seama,
    Din cararea ta afara
    De te-ndeamna, de te cheama.

    De te-ating, sa feri în laturi,
    De hulesc, sa taci din gura;
    Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
    Daca stii a lor masura;
    Zica toti ce vor sa zica,
    Treaca-n lume cine-o trece;
    Ca sa nu-ndragesti nimica,
    Tu ramâi la toate rece.

    Tu ramâi la toate rece,
    De te-ndeamna, de te cheama:
    Ce e val, ca valul trece,
    Nu spera si nu ai teama;
    Te întreaba si socoate
    Ce e rau si ce e bine;
    Toate-s vechi si noua toate:
    Vreme trece, vreme vine.

    (1883, decembrie)

    Apreciază

    1. @Alioșa,
      Titlul a fost o capcană.
      Starea de lucruri din țară mă ține în priză și n-am chef de ” vorbe dulci ”.
      Dar va trece criza, vremurile bune vor reveni și atunci vom vorbi cu mult drag desore poetul nepereche.
      Cu același respect,
      Carmen

      Apreciază

  5. Draga mea, iar am un regret ca nu am fost capabila sa scriu eu un asa articol! 🙂
    chestia cu saracii si bogatii imi repugna desi eu nu sunt bogata!
    bunicii imi povesteau cum, dupa primul razboi mondial, reforma agrara a adus o nivelare : toti au primit o bucatica de pamant! in nici 5 ani, cine fusese sarac isi vanduse pamantul, bause banii si iar se plangeau!
    cred ca exista o predispozitie spre saracie.
    am fost la o nunta odata undeva intr-o zona saraca a Romaniei.
    au avut un porc si am incremenit cand am vazut ce s-a pus pe masa! Nici cea mai mica ideea despre cum sa faca sa gateasca bine si economic ca de restul nu mai vorbesc!
    Totul a fost o” friptura trasa prin gura” cum se zice, Bani cheltuiti si lumea nemancata!Atunci am inteles de ce erau saraci! cate ar fi facut sasul dintr-un porc?
    In ce priveste gestul tau cu chiriasii… asa am patit si eu! mi-au spus ca nu au si ei au plecat in Grecia in concediu…

    Apreciază

    1. Dragă Cita, aveam două fete la meditații. Una săracă, n-aveam eu cu ce s-o ajut mai mult decât să-i dau îndrumări, lecții gratuite, dar nici cealălaltă, care nu era săracă, mai ales că mama ei fusese cea care mă rugase s-o ajut, nu-mi plătea nimic. Ultima nu mi-era elevă la școală și nu-mi plătea nimic, pentru munca mea, motivând că n-are cu ce. La un moment dat a venit și mi-a povestit că și-a cumpărat mașină automată de spălat rufe pentru că-i era greu să mai le spele rufele de mână.
      În aceea vreme eu încă mă chinuiam să le frec rufele cu mâna pentru că, din meditații gratuite, nu se fac bani.

      Cât privește risipa cu porcul nu m-a mirat. E ceva cotidian printre săraci.

      Apreciază

  6. Rugăciunea unui dac

    Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
    Nici sâmburul luminii de viață dătător,
    Nu era azi, nici mâne, nici ieri, nici totdeuna,
    Căci unul erau toate și totul era una;
    Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
    Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
    Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi
    Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?

    El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
    Și din noian de ape puteri au dat scânteii,
    El zeilor dă suflet și lumii fericire,
    El este-al omenimei isvor de mântuire
    Sus inimile voastre! Cântare aduceți-i,
    El este moartea morții și învierea vieții!

    Și el îmi dete ochii să văd lumina zilei,
    Și inima-mi împlut-au cu farmecele milei,
    În vuietul de vânturi auzit-am a lui mers
    Și-n glas purtat de cântec simții duiosu-i viers,
    Și tot pe lâng-acestea cerșesc înc-un adaos
    Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos!

    Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă,
    Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă,
    S-asculte orice gură, ce-ar vrea ca să mă râdă,
    Puteri să puie-n brațul ce-ar sta să mă ucidă,
    Ș-acela dintre oameni devină cel întâi
    Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătâi.

    Gonit de toată lumea prin anii mei să trec,
    Pân’ ce-oi simți că ochiu-mi de lacrime e sec,
    Că-n orice om din lume un dușman mi se naște,
    C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaște,
    Că chinul și durerea simțirea-mi a-mpietrit-o,
    Că pot să-mi blestem mama, pe care am iubit-o –
    Când ura cea mai crudă mi s-a părea amor…
    Poate-oi uita durerea-mi și voi putea sa mor.

    Străin și făr’ de lege de voi muri – atunce
    Nevrednicu-mi cadavru în uliță l-arunce,
    Ș-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,
    Ce-o să amuțe cânii, ca inima-mi s-o rumpă,
    Iar celui ce cu pietre mă va izbi în față,
    Îndură-te, stăpâne, și dă-i pe veci viață!

    Astfel numai, Părinte, eu pot să-ți mulțumesc
    Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.
    Să cer a tale daruri, genunchi și frunte nu plec,
    Spre ură și blestemuri aș vrea să te înduplec,
    Să simt că de suflarea-ți suflarea mea se curmă
    Și-n stingerea eternă dispar fără de urmă!

    Mihail Eminescu

    Poezie primită de prin e-mail de la o prietenă

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s