N-am chef, deloc, de Eminescu astăzi !

De ce nu vreți să recunoașteți că am fost crescuți sub semnul lui Mihail Eminescu ?

”Pe banci de lemn, în scunda taverna mohorâta,
Unde patrunde ziua printre feresti murdare,
Pe lânga mese lunge, statea posomorâta,
Cu fete-ntunecoase, o ceata pribegita,
Copii saraci si sceptici ai plebei proletare. ”

Când Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat si proclamat Declaratia universala a drepturilor omului în 10 decembrie 1948 poetul nostru național era mort de ani buni.

Citim versurile de o neasemuită frumusețe și suntem tentați să lăcrimăm pentru cei săraci.

E frumos ! E înălțător !
Nu vă condamn.
Îmi pare rău că vă dezamăgesc în acest moment dar, în urma minimei experiențe pe care-am avut-o de-a lungul vieții mele, mă gândesc bine înainte de a lăcrima de milă.

Prin 2002 o tânără, care stătea cu chirie în casa rămasă moștenire de la mama , mi-a trimis o scrisoare prin care mă ruga disperată ca să-i dau voie să rămână cu toate că soțul ei o părăsise , fugise cu o amantă la mare, iar ea n-avea niciun venit.

” Dacă mă arunci în stradă n-am altă soluție decât să mă sinucid. ”
Mi-a fost milă, doar n-o să-mi fac păcate cu ea. Am gândit.
Ne-având niciun venit, iarna nu-I ca vara, cărțile adunate cu mare grijă și eforturi materiale de familia mea , dicționare valoroase, timp de zeci de ani, au ajuns pe foc drept combustibil.

Când am văzut dezastrul am rugat-o să plece. N-aveam cum să recuperez pierderile.

Care a fost rezultatul ?
A spart cu ușa și a reintrat cu forța. Se considera ca o stăpână.
Ca să pot să-i ecacuez, între timp soțul fără bani și spășit se reîntorsese la ea, am fost nevoită să apelez la procuratură.
Mă amenințau că-mi vor da foc la casă.
Astfel mi se răspundea la purtarea mea umană.

” Spuneti-mi ce-i dreptatea? – Cei tari se îngradira
Cu-averea si marirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furara, în veci vezi cum conspira
Contra celor ce dânsii la lucru-i osândira
Si le subjuga munca vietii lor întregi. ”

Veți spune că e doar o întâmplare.

Aiurea !

Din anul 1990, nu observ decât cum acest popor este educat să primească fără muncă.
La început au fost zeci de întreprinderi , ale statului, care își plăteau muncitorii pentru muncă neefectuată, șomaj tehnic.

Două vecine de-ale mele discutau, fiecare pe balconul ei, într-o dimineață :
” Ne cheamă la serviciu. Nu-i normal , dacă tot nu facem nimic, de ce să plecăm de-acasă ? ”

Primeau, ca indemnizație pentru șomaj tehnic ,75% din veniturile lor. Reprezenta cu mult mai mult decât primeam eu ducându-mă la serviciu.

Au fost pensionați toți cei care voiau și aveau doar 50 ani. Fără vechime în muncă, stagiu întreg efectuat .
Aceștia, acum au în jur de 72 ani sau mai mulți.
Toate partidele care s-au perindat la putere până în acest moment n-au făcut decât să le ofere votanților tot felul de beneficii nemeritate.

”Virtutea pentru dânsii ea nu exista. Însa
V-o predica, caci trebui sa fie brate tari,
A statelor greoaie care trebuie-mpinse
Si trebuiesc luptate razboaiele aprinse,
Caci voi murind în sânge, ei pot sa fie mari.”

Elevii de liceu primesc o indemnizație lunară de 180 lei, numiți bani de liceu. Nu li se cere nimic în schimb . Nici măcar să învețe !

Sper dragii mei să înțelegeți că dincolo de versurile minunate ale poetului Mihai Eminescu , pe care l-aș iubi și aprecia mai mult dacă nu mi-ar fi impus , indiferent de către orice autoritate este vorba , că a venit vremea , suntem doar în secolul al XXI lea, să privim din alte perspective raporturile noastre de muncă.

Cu drag celor ce-l iubesc pe poetul nostru național  : psi flavius . anaveronica blueriver oana Agatha