Putregaiul din fiecare spital românesc I

Scrisă în mai 2011 în perioada când eram internată în spital

Simt cum temperatura corpului mi se ridică . Am frisoane și mă simt foarte amețită. Nu știu ce să fac . Asistentele au uitat să vină cu termometrul la contravizita de seară.

O tânără asistentă vine să-i aducă tratamentul vecinei mele de salon și de suferință.Tanti Lizabeta, cu toate că are doar 48 kg, sau poate pentru că este atât de mică și slabă , e plină toată e energie.

– Cum vă m-ai simțiți ? Mă întreabă asistenta privind în punga cu medicamente a Lizabetei.
– Mă întrebați din politețe sau chiar vreți să știți ?
– Vreau să știu.
– Mă simt foarte rău. Aș avea mare nevoie de un termometru.
– Vi-l aduc eu imediat.
– Vă mulțumesc !
Când vine cu termometrul promis mă uit pe cadranul telefonului meu mobil.
E ora 18 : 03.

Stau ghemuită ca un făt în burta mamei. Am trei pături, așezate una peste alta, puse pe mine de către tanti Lizabeta.
Mă uit să văd cât timp a trecut .
E ora 18 : 14.


Scot de subsuoară termometrul și văd că a ajuns temperatura la
40 Celsius. Ehei, de când n-am mai avut așa o mare temperatură ! Sunt ani buni. Aștept liniștită să vină asistenta ca să-mi ia termometru inapoi.Mă întreb, în sinea mea , ce se întâmplă ,cu mine. În mod normal , fiind sub tratament cu antibiotice , temperatura corporală n-ar trebui să fie mai mare decât cea avută anterior. Ori , la internare nu am avut decât 39 .
Ce măsuri vor lua ?
Sunt întrebări care mă bântuie automat.
E ora 18 : 33.


Cred că m-a uitat. Mă ridic și bat în ușa asistentei. Cea indicată de domnul doctor Dănilă atunci când m-a condus în salon. Dânsul mi-a dat asigurarea că va fi cineva la care pot să apelez în caz de nevoie.
Bat din nou în ușă dar nimeni nu-mi răspunde.
E clar. Nu-i nimeni. Posibil să fie la masă. La ora 18 se servește masa. O să mai aștept. Îmi vorbesc singură în gând.

E ora 18 : 45.


Incerc să mă ridic, o fac singură, și merg s-o caut pe infirmieră.
Bat în prima ușă dar nu-mi răspunde nimeni.
Bat și în ușa următoare unde ar trebui să fie totuși cineva dar nici aici nu-mi răspunde nimeni.

Mă întorc în pat. Mă întreb ce s-a întâmplat cu ei. Unde au dispărut cu toții.
Este vineri 29 aprilie 2011. La Londra are loc nunta secolului și acest eveniment este transmis pe întreg mapamondul. În mod sigur au terminat de mâncat și acum se uită la televizor .Îi înțeleg. Sunt sănătoși , nu au febră și sunt curioși să vadă un cuplu princiar.
Pe mine nu mă interesează în acest moment decât cum să-mi scadă temperatura asta nesuferită.

E ora 18 : 55.


Precis au uitat de mine și de termometru. Mă ridic pentru a treia oară și bat în ușa asistentelor. Nu-mi răspunde nimeni.
Acum se face schimbul de ture . Unii se îmbracă și pleacă, alții urmează să vină.

Tot fâțâindu-mă de colo- colo, pe culoarul lung și bântuit de un curent rece , cred că febra mi-a mai scăzut cu câteva linii. Nu înseamnă însă nimic. Va crește din nou.

 

E ora 19 : 05.


   Și totuși ce- a fost ? Febra nu mă lasă în pace dar nici gândurile mele destul de deșănțate.
Mă gândesc la Iov , Dan m-ar certa mirându-se de ce mă gândesc într-o astfel de situație la celebrul profet, și la toate încercările  la care a fost supus pentru a i se verifica credința.

– Doamne, Tu știi bine că eu nu-s ca Iov. Știi că sunt plină de păcate și lipsită de smerenie. De ce Doamne îmi dai mereu pedeapsa asta ? Să întâlnesc în spital astfel de oameni ? De ce ? Aș vrea să pot îndura fără să mă plâng. Dar pot ?
Tu Doamne știi că nu sunt în stare să support atâta durere. Acum sunt , nici nu mai știu sigur dacă sunt doar contrariată sau chiar supărată. Încerc să înțeleg natura umană. Încerc dar nu pot să nu mă întreb de ce nu a venit nimeni să-mi ia termometrul.

E ora 19 : 10.

Mă ridic și bat la ambele uși unde ar trebui să fie asistentele. Nu găsesc pe nimeni.

Mă hotărăsc să merg până în capătul culoarului acolo unde se găsește sala de mese.

Va continua.

9 gânduri despre „Putregaiul din fiecare spital românesc I

  1. @ Carmen,
    Bună dimineața !
    Iar la capătul culoarului unde era SALA CU MESE…….
    Va continua…..
    …..ASISTENTELE înfulecau de zor părțile cele mai bune din puii băgați în cazan ca rație de carne pentru bolnavii internați sorbind apoi tacticos la o bârfă, din ceaiul făcut special pentru ele, mult mai bun, puternic și gustos decât porția bolnavului…
    Nu-i așa?
    Dar, lasă-n urmă aceste urâte amintiri și intră pe
    http://aliosapopovici.wordpress.com/
    să-ți reamintești ce-a pățit marele nostru poet MIHAI EMINESCU ……
    pentru că a fost franc, onest și curajos spunând ceea ce gândea despre elita societății românești din acele timpuri..
    O zi bună !
    Alioșa.

    Apreciază

    1. @Alioșa,
      După cum recunoști tabieturile doamnelor asistente se vede treaba că n-ai fost scutit de un astfel de tratament preferențial.
      Oameni lisiți de integritate precum asistenții , doctorii și magistrații ( să nu se simtă uitați, marginalizați ) noștri au avut grijă de marele nostru poet MIHAI EMINESCU
      Mulțumesc pentru urare!
      Carmen

      Apreciază

  2. ola, prietena, aici este vorba si de constinta fiecarui cadru medical in parte, pe mama ne-au dat-o acasa ca moare in citeva zile dar i-am dat dreptul la doctora,si pina acum a fost buna ROMANIA PTR CADRELE MEDICALE ,de si-au luat dreptul de la bietii bolnavi, acum nu mai este buna si-au luat zborul in afara, taree sint curioasa cum se descurca cu limba din tara respectiva, ca una este sa fii ospatar, zidar, limpieza cum sint eu si alta este sa incurci ustensilele.Nu stiu daca la tine am scris de nepotica mea ca am operat-o aici, bine cu planificare ,intilnite cu medicul inainte, cu anestezistul si cu o saptamina inainte de operatie te suna sa-ti aduca aminte ca pe date de trebuie sa operezi fetita,te dusi la spital ai sala de asteptare si in difuzor sint anuntati copii in functie de planificare, nu conteaza daca esti prietena , se respecta planificare, ai vre-o nedumerire te duci la biroul de informatii, nimeni nu intra in fata,dupa operatie li se pun perfuzii si ii intreaba ce vor sa minince,asistentele doar vin sa vada ce face bolnavul, pastile, injectii decit doctorii le fac, te duci dimineata si seara pleci acasa, vine inclusiv medicul si anestezistul sa-si ea la revedere de la pacient,iar in drum spre casa te suna sa vada ce face bolnaviorul, asa ca daca raef arafat nu stiu daca ii scriseoi bine numele, a facut Smurdul, putea sa aduca medicina romaneasca la standarde, , EUROPENE,si facute cursuri de conduita profesionala si de constiinta romaneasca a cadrelor dedicale, scuze scrisei mult. Mii de pupici.

    Apreciază

    1. Ola , prietena mea ! Doar ce ne spuse președintele Traian Băsescu că Smurdul este o instituție a statului român și nu Fundația Smurd a doctorului Raed Arafat și că ambulanța nu se privatizează. În ceea ce privește viața într-un spital în România, aceasta este un coșmar. N-am terminat povestea mea dar am să te rog ca s-o citești atunci când vei avea timp și voi reuși și eu s-o scriu.
      N-am știut de operația nepoțicăi tale, îi doresc multă sănătate, dar mă bucur că ai povestit pe blogul meu ca să citească și să afle cât mai mulți. Te pup.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s