Când m-am supărat eu pe Dumnezeu

copac-incarcat-de-zapada de Mirela Pete

    N-aveam de gând să postez-repostez nimic ci, doar, să citesc cu nesaț cele scrise de voi. E atâta simțire în tot ce exprimați, mă simt atât de apropiată sufletește de voi, necunoscuți din toate cele patru zări, încât am simțit nevoia să vă răspund cu aceeași dragoste.

  Când mama mea a făcut un AVC, timp de o săptămână, n-am știut să fac altceva decât să mă rog în genunchi la Isus Cristos să facă o minune și să mi-o lase vie chiar dacă exista riscul de a rămâne paralizată.

         După o săptămână, în care n-a ieșit din comă, mama a murit.

Sunt 11 ani de atunci și încă îi mai simt lipsa și dorul.
Rămăsesem cu o durere cumplită de mijloc încât, nici în pat , noaptea, nu mă puteam răsuci.

Mă gândeam că de atâta supărare și, mai ales, durere am să mor.
Până într-o după amiază de duminecă, liniștită precum aceasta, în care m-am încălzit sub plapumă și am adormit.

Am ales lucrările Mirelei Pete pentru ele exprimă multă căldură, dragoste și puritate

Am avut un vis tare ciudat. Eram așezată pe o grămadă de nisip, știam că este mormântul meu, iar la cap aveam o cruce de lemn foarte frumoasă confecționată dintr-un lemn de o esență tare, stejar sau poate ceva mai scump precum abanosul.

Cineva, nu l-am văzut, din înaltul cerului îmi spunea :

” Uită-te, bine ! Nu este trecută pe cruce data morții tale. Nu ți-a venit încă sorocul. ”

Ei, poate că nu mi-a spus ” sorocul ” ci ” vremea ”, dar acest amănunt n-are chiar nicio importanță.
Mi-am văzut trecut numele pe cruce dar , într-adevăr, lipsea data morții mele. Era doar data nașterii.

M-am trezit și după multe săptămâni mijlocul nu mă mai durea.
Am știut că mai am zile de trăit și m-am gândit c-ar fi bine să mă împac cu Dumnezeu.

Mult mai târziu, am înțeles că eu n-aș fi fost în stare să duc povara pe care o ceream atunci cu insistență.

Dumnezeu știe întotdeauna ce este mai bine pentru noi și cât putem noi duce.

Am folosit două fotografii de la Mirela și am scris aceste rânduri în special pentru cei din ” clubul  psi, anaveronica . altcersenin . cita .  tibi. dar și pentru ceilalți.

13 gânduri despre „Când m-am supărat eu pe Dumnezeu

  1. Dumnezeu s-o odihnească pe mama ta…
    Şi eu am pierdut-o pe a mea, ca să spun aşa, în scurt timp. Medicii noştri pricepuţi i-au pus diagnosticul corect (mai întâi au spus că are probleme cu inima din cauză că a făcut diabet, iar apoi, când s-a îngălbenit toată, că a făcut icter mecanic) abia cu o săptămână înainte de moarte: avea cancer la pancreas, intrase deja în metastază. Şi ne-au sfătuit s-o luăm să moară acasă.
    N-am putut să mă rog să nu moară. Nu sunt atât de credincioasă încât să cred că rugăciunile mele ar fi putut s-o salveze. Şi nici nu m-am revoltat. (Bărbatul meu spune că Dumnezeu e mai presus de bine şi de rău, de dreptate şi de nedreptate, că fiecăruia dintre noi îi e pur şi simplu hărăzit să trăiască o anumită experienţă. Şi, ştiu eu? Poate are dreptate.) Am acceptat inevitabilul şi am rămas, până la înmormântare, într-o amorţeală ciudată; am izbucnit într-un plâns necontrolat abia când s-a cântat „veşnica ei pomenire”. Iar înainte de a şti că avea să moară am avut câteva vise stranii, despre care am înţeles abia după aceea că erau prevestiri.

    Apreciază

  2. dumnezeu s-o odihneasca pe mama ta… stiu, e greu sa-ti revii dupa asa o pierdere.. cu 13 ani in urma s-a pierdut si a mea mama… parca se rupsese ceva in mine, am umblat ca o somnambula, absenta mai multe zile de-a randul… mi-e greu sa-mi aduc aminte de acele zile…

    Apreciază

  3. Despartirea prin moarte de cineva drag implica etape de maturizare spirituala!
    Eu am fost crescuta sa inteleg moartea! Bunica ne tot spunea despre asta.
    Am participat la inmormanari, la privegheri, am tinut lumanarea multor persoane, am facut chiar si alte lucruri legate de ritual insa cand mi-a murit sotul… am intrat in mare conflict cu Dumnezeu! Toata lumea mea s-a rasturnat!
    Am scris despre asta intr-unul din primele articole de pe blog! („Cum am trait dupa ce moartea ne-a despartit” ) care este inca in top 5 ca numar de citiri!
    Mi-au trebuit 5 ani si diagnosticul ca am cancer ca sa imi revin, sa accept, sa inteleg!
    Anul acesta mi-a murit mama si … cu toate ca ma simt ca un copil orfan ramas pe strazi, am constientizat ca am urcat o treapta a maturizarii mele spiritule! Durerea e una, intelegerea, acceptarea e altceva!
    Adesea ne rugam pentru diverse lucruri si uitam sa multumim apoi lui Dumnezeu ca nu ne-a luat in serios pentru ca nu tot ceea ce ne dorim ne este si de folos sau cu putinta! Si eu mi-am dorit sa il am pe barbatul meu indiferent in ce stare dar sa fie viu! Omul asta a facut din mine o femeie asa de fericita incat ma simt si azi datoare pentru ceea ce am primit! Azi inteleg insa ca nu era bine! El nu ar fi suportat ca sa devina povara, crucea mea! Si poate tot ce a fost o viata de fericire s-ar fi naruit sub greutatea tracasarilor de zi cu zi! Dumnezeu stie ce putem, cat putem si daca putem!
    Dumnezeu sa-ti odihneasca mama si tie sa-ti implineasca doar dorintele ce-ti sunt de folos! 🙂 Postarea ta m-a tulburat… frumos!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s