Prietenie

M-am hotărât, în fine, să privesc dintr-o altă perspectivă relația de prietenie. Am fost înspirată , poate, nu sunt sigură, de o carte pe care-am citit-o în adolescență. ” N-a dansat decât o vara ” e o poveste de dragoste plină de sensibilitate. Dar care poveste de iubire nu e ?

Suntem tentați, de fiecare dată când ne despărțim de o prietenă, prieten sau un iubit, să considerăm că totul a fost o minciună, o plăsmuire a minții noastre dornice de înțelegere și iubire. Că am fost păcăliți.
Dar oare e adevărat ?

Pentru că ne-am despărțit de o prietenă, pentru că s-a frânt în două o relație care cândva era frumoasă, e oare necesar să negăm întreg trecutul comun ?


De unde știm că altcineva, mai sensibil și mai slab decât noi, n-are nevoie de o relație nouă în care fosta noastră prietenă să-și pună mai bine în valoare calitățile sale ? În care și ea să se simtă mai împlinită.
Sunt întrebări pe care mi le pun și ale căror răspunsuri cred că pot schimba tristețea ce ne cuprinde atunci când o prietenie se destramă.

 Psi ne-a propus această temă și deja au scris  Psi,Virusverbalis,Cita,anavero,Tiberiu,Gina

22 de gânduri despre „Prietenie

  1. La începutul unei relaţii, idealizăm uneori prea mult persoana respectivă.
    Dacă în decursul vremii derapajele sunt minore, nu-i problemă.
    Dar vine uneori un moment cu rol de turnesol.
    Si atunci vedem uimiţi că da, întreaga relaţie a fost un fals de la început şi pînă în acel moment.
    Dacă avem puterea să ne extragem în acel moment din acea relaţie, este mai bine pentru amîndoi (prieten, iubit, soţ).
    Aşa cred. Eu aşa am procedat cu unii dintre vechii prieteni.
    Cu cei care atunci cînd am avut necazuri m-au părăsit deşi, nu le cerusem ajutorul. M-au părăsit preventiv. Ce să regret?

    Apreciază

  2. ma scuz pt comentariul intarziat.
    Ai dreptate: nu trebuie sa ne aruncam sentimentele traite niciodata! Ele ne-au reprezentat intr-un anumit moment, am fost noi, cu bunele noastre!
    Cunosc pe cineva care a mai fost casatorit insa niciodata nu mi-a vorbit ceva de rau despre casatoria anterioara! (desi nu degeaba s-au racit relatiile pana la despartire!) Imi spune ca a vorbi de rau despre asta insemna a se denigra pe sine! Aste mi se pare o chestie de respect de sine! o zi buna!

    Apreciază

    1. Draga mea Cita, eu sunt aproape ” căpiată ”de atâta muncă și, ca urmare, înțeleg ce înseamnă să nu ai timp. De dragul vostru, al celor pe care vă cunosc doar on-line, de multe ori epuizată stau în fața calculatorului. N-aș vrea să pierdem ” legătura ” și atunci când voi avea timp încât să mă uit pe pereți să fie prea târziu.
      Persoana despre care scrii este cu adevărat un giuvaier.

      Apreciază

  3. @ Carmen,
    „ M-am hotărât , în fine,să privesc dintr-o altă perspectivă, relația de prietenie ” !
    Ușor de zis, greu de făcut !
    Ce bine-ar fi să gândească cât mai mulți așa !!!
    Cu respect,
    Alioșa.

    Apreciază

  4. Nici o prietenie nu e perfecta, si nici nu trebuie sa fie asa. Asta o face poate mai trainica, mai frumoasa… Daca putem sa iertam si sa induram, mergem mai departe, cu prietenia la brat. Daca nu… o rupem cu ea, si plecam fiecare pe drumul lui, zambind amintirilor frumoase! Sau, cel putin, asa ar trebui sa fie!

    Apreciază

  5. Să ştii că cea mai grozavă carte despre prietenie pe care am citit-o eu a fost „Băieţii din strada Pal” scrisă de Molnar Ferenc.
    Am mai citit cărţi de gen, cu siguranţă, dar aceasta are o poveste atât de frumoasă, cu un mesaj atât de puternic, încât mi-a stăruit în minte şi în suflet peste absolut tot ce am citit pe urmă.

    Apreciază

    1. Mă chinuiesc să-mi amintesc despre ce era vorba cu toate că o aveam în casă și cred că am citit-o. Prima carte a unui autor ungur care s-a citit în familia mea a fost ”Omul de aur ” de Jokai Mor.
      Copilărie , dulce copilărie ! Am s-o caut și am s-o citesc.

      Apreciază

    1. Eu sunt aceea care trebuie să vă rog să mă iertați. Încerc să mențin legătura cu voi cu toate că n-am mai muncit niciodată atât de mult ca acum. Ca profesor. Sunt atât de obosită că aproape numai pot să mă concentrez atunci când vin acasă.

      Apreciază

  6. Da… am avea atât de multe de câştigat dacă ne-am îmbrăţiş trecutul cu adevărat.
    Majoritatea lucrurilor din viaţa noastră sunt făcute ca să nu dureze; e o irosire de energie să ne amintim doar finalul lor dureros, care poate durează mult mai puţin decât toate lucrurile frumoase petrecute înainte. E păcat că lăsăm să ne influenţeze viaţa un final dureros, în loc să facem ceva frumos din ceea ce am învăţat în momentele mai plăcute sau mai grele cât a durat.

    Poate e mai uşor de spus şi mai greu de trăit momentul dureros. Dar momentul trece, în final timpul putând să ne aducă obiectivitatea necesară pentru a vedea altfel lucrurile.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s