PĂPUȘA


Mi-ar fi mult mai ușor și mai lesne să vă impresionez spunându-vă că în copilărie am fost marcată de o piesă ” NORA, ” ( „O casă de păpuși” ) a lui Henrik Ibsen , un dramaturg norvegian.

Nu neg niciodată faptul că această piesă de teatru m-a impresionat profund, atât cât puteam înțelege eu la vremea copilăriei, atunci când am văzut-o la televiziunea publică, de stat și unică în țara noastră , în timpul regimului comunist.
Mama avea obiceiul să discute cu mine despre piesele radiofonice pe care le asculta în fiecare zi de luni, atunci când călca rufele iar eu mă jucam pe jos cu singura păpușă pe care-o aveam, sau despre piesele pe care, de data aceasta le urmăream și eu , le vedeam împreună seara înainte de culcare. Vorbea cu mine pentru că tata, invariabil obosit, la aceea oră sforăia deja.
Dacă stau să mă gândesc , o fac destul de des în ultima vreme, fiecare gest al mamei a însemnat o modalitate de a mă forma și educa.
Aveam doar vreo doi ani când, îmi amintesc atât de bine asta, veneam bătută măr de către prietenii mei de joacă.

Mătușa Chiva, sper ca singura ei nepoată, cea care n-a avut bucuria s-o apuce, să citească rândurile acestea, și mama erau foarte bune prietene. Se spunea în familie că ea, Paraschiva, a fost cea mai bună dintre frați și că nu supărase pe nimeni niciodată.
Într-o seară , cele două surori stăteau în casă de vorbă,v-am spus deja că erau amice, când eu apărusem din nou bătută de către prietenii mei Mihăiță și Jean, amândouă m-au certat și amenințat:
” Dacă mai vii bătută de către ceilalți copii o să te bătem și noi. Apără-te singură !Acum du-te la joacă ! ”
Poate vi se pare ciudat dar ei îmi idolizam mama și nu voiam s-o supăr. De aceea îi ziceam câteodată, alintând-o, ” tanti mami”.
Cred că mi-am luat revanșa chiar în acea clipă. Nu știu sigur asta dar cert este că din acel moment n-am mai mers acasă să mă plâng că am fost bătută. M-am luptat.

Mai târziu, mama avea grijă să-mi ceară să învăț, tot timpul ca un lait motiv, ca să nu fiu niciodată ” la mâna ” unui bărbat.
” Să fii pe picioarele tale ! ” avea grijă să-mi repete mereu.

Vă amintiți cum erau educate tinerele fete pe vremuri ? Există o descriere foarte amănunțită în romanul „Pe aripile vantului” de Margaret Mitchell.
Cred că aveam vreo 15 ani când am citit cu uimire cum erau fetele învățate să-și tremure genele ca să-i impresioneze pe băieții ce trebuiau cuceriți. Mama mea avea în sânge talentul de a cuceri și cred că din acest motiv nu i-a trecut vreodată prin minte c-ar fi necesar să-mi vorbească despre asta.
Am terminat facultatea și pentru prima oară am început să trăiesc mai mult printre oameni și nu în acea viață paralelă a eroilor din cărți și filme.
Am fost din nou uimită cum la ședințele cu părinții mamele fetelor spuneau : ” Fata mea să termine opt clase, după aceea se poate mărita. E, cu băiatul e altceva. El trebuie să învețe.”
Inutil să vă spun că încercam cu disperare să le schimb această mentalitate învechită pe care , din păcate, o bănuiesc și acum la tinerele domnișoare care-mi sunt eleve de liceu.
Le văd cum sunt preocupate doar să se fardeze, să-și vopsească unghiile cât mai viu colorate, să-și expună cât mai mult din corpul lor tânăr și frumos și să cocheteze cu băieții în ore sau pe culoarele slab luminate ale liceului.
Mă întreb dacă eu n-am greșit cumva, dacă mama n-a exagerat în dorința ei de a mă vedea pe mine liberă și mai ales independentă financiar.
Mi-ar fi fost mai ușor dacă eram doar o păpușă ?

Diriga Psi a ales titlul și bine a făcut.

Mult mai harnici, ca de obicei, au fost :  Psialmanahe,Redsky,virusache, blogvista,

,Vero,Tiberiu,, mitzaabiciclista , cita,  cerroşu,

30 de gânduri despre „PĂPUȘA

  1. am avut nu demult o discutie cu fiica-mea in care din greu am cautat motivele pt care ar trebui sa invete, in ziua de azi, cand facutul banilor e mult mai important. argumentul enuntat de tine mai sus a avut castig de cauza: ca sa poti sa faci si sa alegi ceea ce vrei tu, fara sa depinzi de bunul plac al altuia care te intretine. a mers 😉

    Apreciază

    1. La un moment dat și băiatul meu mi-a reproșat că n-am știut altceva decât să-i cer să învețe.
      Ce-aș fi putut să fac ?
      Să-l învăț să fure ? Să se prostitueze ? Singurul lucru pe care știu să-l fac este să-i educ, mă gândesc și la elevii mei, în spiritul cinstei și corectitudinii.

      Apreciază

  2. nu cred că ţi-ar fi fost mai uşor, dimpotrivă. aşa am fost educată şi eu, mi se spunea mereu că pot, că trebuie, că sunt puternică chiar dacă eram mezina neamului… astăzi îi mulţumesc mamei pentru aceasta. 🙂

    Apreciază

  3. In mod involuntar suntem tentati sa corijam toate nemultumirile noastre prin destinul copiilor.
    Infrangerile noastre speram sa fie rascumparate de copii!
    Incurajarea copiilor este necesara dar orice exagerare poate sa le marcheze in mod nenatural destinul! A masculiniza o fetita doar pentru ca barbatii sunt mai fericiti in viata… poate fi o drama! Dar nici a o transforma in papusa nu este altceva!
    Pe copii trebuie sa-i invatam principii si cu asta vor gasi ei solutii in viata lor.
    Apoi… noi le suntem modele (pozitive ori ba, fiecare dupa posibilitati!)

    Apreciază

  4. Nu cred ca ar fi sau este usor pentru nimeni sa fie o simpla papusa si atat. Cine spune asta, nu stie ce vorbeste. Din pacate, pot sa spun ca si pe mine mama a incercat sa ma educe in acest stil: sa-mi gasesc pe cineva cu bani, nu conteaza cine, unde, cum, si totul va fi bine. N-am ascultat-o niciodata si intotdeauna mi s-a parut ceva ingrozitor sa fii sclava banului. De aceea, nu a ajuns nici pana acum sa se impace cu ideea ca partenerul meu nu este tocmai „potent financiar” cum se spune. Dar din fericire stiu ca important este ce simt eu, iar eu sunt f.bine si fericita asa.

    Apreciază

  5. e bine că eşti cine eşti, dictaturo, iar tu ştii cel mai bine ce ai vrut să fii şi cine ai ajuns; nu cred că-şi doreşte nimeni să devină o păpuşă; unele ajung datorită conjuncturii, apoi ajunse acolo profită de „statut”; ele pot; altele nu! 🙂
    cu învineţeli de ochi şi alte locuri ale corpului predispuse la vineţiu, veneam şi eu acasă; mai ales cu băieţii mă încăieram; nu mai zic că jucam fotbal, în loc să mă joc cu păpuşi; o fac însă acum, cu vârf şi îndesat, fiindcă meseria mea e de aşa natură.
    A…şi când eram mică i-am zis mamei că vreau să mă mărit cu un bătrân bogat, nu un tânăr sărac, ca-n poveşti, că e chin. Nu m-am măritat deloc şi-am refuzat toţi bâtrânii bogaţi. 🙂

    Apreciază

    1. Nu pot decât să te felicit că nu ” Te-ai vândut ”. Eu m-am căsătorit pentru că mi-am dorit cu disperare copii cu toate că în copilărie mă jucam mai mult cu băieții, prietenii mei Mihăiță și Jean, Patole și Tită, și mai puțin cu păpușile. Nu eram invidioasă decât pe femeile însărcinate.

      Apreciază

      1. Şi eu tot cu băieţii mă jucam; fetiţele erau un fel de rezervă. :))
        Mi-a povestit de curând mama că atunci când am văzut pentru prima dată o femeie însărcinată, o prietenă de-a mamei, am întrebat-o dacă are caca în burtă. Şi acum mi-e ruşine de chestia asta! De unde concluzia, habar n-am. 😛

        Apreciază

  6. Eu te stiu o „bataioasa”. Acum mi-am adus aminte de o patanie de-a ta. Eram la plimbare amandoua pe langa „Casa alba” si un tip ti-a pus mana pe san. Nu pot uita cum i-ai dat cu poseta in cap .Am fost mandra de tine.
    Ai scris mai sus ca matusa ti-a cerut sa inveti. Faptul ca facea parte dintr-o familie cu venituri mici si multi membrii , au facut ca atat ea cat si ceilalti sa nu reusesca sa termine liceul si sa mearga mai departe . In anii 40 putini erau cei care aveau posibilitatea sa invete .Adu-ti aminte de nasica (Marta), era cea mai desteapta , era o adevarata enciclopedie ,singura care a reusit sa lucreze la un post de radio in anii 60 si care mai tarziu nu a avut o munca prea usoara .Matusa si nasica stiau ca poti mai mult si ca nu trebuia sa te plafonezi , nu trebuia sa ajungi o muncitoare in uzina sau o vanzatoare intr-un magazin . De fapt nu erai facuta decat pt a studia si asta se vede si acum . Pacat ca nu ai reusit sa faci Psihologia asa cum iti doreai .
    Trebuie sa fim mandre ca am avut (eu inca mai am) langa noi niste mame deosebite , chiar daca uneori pareau foarte severe. Ne-au invatat sa nu mintim , sa nu furam , sa nu ravnim la bunul altuia ci sa avem incredere in puterile noastre .
    Poate pare depasita zicala ” ai carte , ai parte” , dar eu tot cred in ea , tot cred ca cei care invata si stiu cu adevarat ce vor in viata reusesc.
    Cu privire la bunica mea, Paraschiva , iti multumesc ca ti-ai adus aminte de ea . Nu am cunoscut-o personal, ci doar din cele povestite de fratii ei si binenteles de mama. Din cele auzite o femeie deosebita, care a ajutat pe toata lumea fara a cere nimic in schimb.V-a iubit pe toti , si pe tine si mama ta in mod deosebit. De fapt cat timp ai stat la Craiova erai prima care stia ca Chiva a primit pensia.

    Apreciază

    1. Uite , asta cu pensia o uitasem. Mă rugau să țin secret, și mama îmi spunea să tac, dar aproape de fiecare dată o desconspiram.N-aveam decât vreo 2-3 ani. A fost o femeie deosebit de bună și să știi că de fiecare dată când mă rog la sfânta Paraschieva simt că și ea pune o vorbă bună pentru mine.
      M-am bucurat că-ai apucat să citești cu toate că realizez ce ocupată ești.

      Apreciază

    1. Eu m-am dus odată cu tatăl meu și cu șeful lui, ofițer superior, la pescuit. Norocul începătorului am prins mai mulți guvizi decât șeful. S-a necăjit din calea afară respectivul mai ales că eu, aveam vreo 7 ani, am făcut mare caz. De atunci nu m-a mai luat tata la pescuit cu el. 😆

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s