Suspendarea Președintelui , pentru cei care nu știu, crește semnificativ ratingul !

Ieri aveam o stare bună, puțin romantico-sentimentală , am războiul meu personal de dus cu incultura și obrăznicia , îmi permisesem o mică pauză, un armistițiu , când văd și aud că se pornește iar la procedura de suspendare a președintelui țării.
Contextul internațional este după unii favorabil, egiptenii se luptă în stradă ca să impună un regim civil, ai noștri bravi politicieni sunt speriați și ei de o eventuală cercetare a DNA-ului și se tem de puterea crescută a acestuia.
Eu eram tare sceptică în legătură cu trăinicia dosarelor instrumentate de către aceștia , procurorii DNA-ului, dar, văzând precipitarea clasei politice românești,

(Ce i se reproșează președintelui de fapt ? Că n-are mamă, n-are tată, când este vorba de corupție ! Foarte grav într-o țară în care au fost morți în decembrie cel însângerat  dar nu s-au găsit și condamnat teroriștii, este corupție dar corupții sunt în Parlament și ne conduc destinele! )

mi- am dat seama că de data aceasta e ” pe bune ” .

M-am enervat când am auzit că motivele de suspendare sunt de pe vremea pașoptiștilor, am crezut că n-aud eu bine, și m-am hotărât că, musai, trebuie să-mi spun părerea.
Ce văd astăzi ?
Traficul a crescut brusc.
Mă gândesc că și , onor conducerea USL-ul speriată de faptul că se discută prea puțin despre ea, s-a gândit cum să-și crească traficul și a găsit ca fiind cea mai eficientă metodă aruncarea în haos a țării.

PS Ca orice oltean, sunt lăudăroasă , trebuie să vă destăinui bucuria mea. Am avut dreptate, cu toate că  la mine totul era pur rațional și intuitiv, când am scrise cele de mai sus. Abia acum am descoperit următoarele :

In interiorul PSD si PNL, anuntul facut de liderii USL Victor Ponta si Crin Antonescu, privind declansarea procedurii de suspendare a presedintelui Traian Basescu este privit cu scepticism de pesedisti si liberali. Surse din cele doua partide au declarat pentru Hotnews.ro ca liderii USL au fost nevoiti sa-si mentina pozitia publica facuta saptamana trecuta privind declansarea procedurii de suspendare pentru a evita un eventual esec de imagine. Aceleasi surse sustin ca demersul va fi taraganat la nivel parlamentar. ”
Sursa :http://www.hotnews.ro/stiri-10753506-surse-procedura-suspendare-presedintelui-traian-basescu-exercitiu-imagine-pentru-usl.htm?cfnl=

Întrebare legitimă :    De când este actorul Mircea Diaconu jurist ? !!!

9 gânduri despre „Suspendarea Președintelui , pentru cei care nu știu, crește semnificativ ratingul !

  1. „New post] Politica e o curvă! Suspendarea lui Băsescu, planul lui Voiculescu. Ponta şi Antonescu nu ştiu ce articol din Constituţie a încălcat Traian Băsescu. USL continuă planul suspendării lui Traian Băsescu. 17 voturi despart opoziţia de visul demiterii preşedintelui. PSD-istul Alin Teodorescu (IMAS): PDL are 28% iar USL este la 42%. Boagiu promite 900 de kilometri de autostrada, in 2013. Oare va trece la PSD? Dancu: Nu e normal ca Ion Iliescu sa se poarte ca un presedinte executiv al PSD. ANI cere anchetarea senatorului PSD Sorin Lazăr pentru că şi-a angajat propriul fiu. Comisia PSD-PNL pentru suspendarea lui Băsescu are 8 membri, printre care Şova şi Tăriceanu”
    http://bataiosu.wordpress.com/2011/11/22/politica-e-o-curva-suspendarea-lui-basescu-planul-lui-voiculescu-ponta-si-antonescu-nu-stiu-ce-articol-din-constitutie-a-incalcat-traian-basescu-usl-continua-planul-suspendarii-lui-traian-basescu/

    Apreciază

    1. @Alioșa,
      Prefer un dușman inteligent și cu bun simț, decât pe cineva care-mi dă dreptate în toate când dețin puterea, cum s-a întâmplat cu Mircea Geoană când era președintele partidului iar acum e executat, ca mai apoi să mă trădeze !
      Ești prea deștept ca să te temi.
      Cu același respect,
      Carmen

      Apreciază

  2. Suspendarea PreÈ™edintelui , pentru cei care nu È™tiu, creÈ™te semnificativ ratingul ! Dictatura justitiei I was recommended this web site by my cousin. I’m not sure whether this post is written by him as no one else know such detailed about my trouble. You are incredible! Thanks! your article about Suspendarea PreÈ™edintelui , pentru cei care nu È™tiu, creÈ™te semnificativ ratingul ! Dictatura justitiei Best Regards Nick Lawrence

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s