DUZINA DE CUVINTE Cu duioșie despre Mircea Geoană ! partea a II a

Cum FILOZOF nu cred că voi ajunge vreodată, mă mărginesc doar a vă povesti cum văd eu LUMEA aceasta în care trăim. Vă aduc argumente care mie –mi par SOLIDE dar, nu exclud deloc, posibilitatea ca eu să fiu aceea ce greșesc.

Dar, cu o întârziere de 2 zile , de vină fiind calculatorul virusat de un mesaj [No Subject], să revenim la domnul Mircea Geoană.


Sindicatele amenințau cu greva. Nu era nicio FĂRÂMĂ de risc ca aceasta să înceapă, știut fiind că, într-ascuns liderii sindicali colaborau și susțineau puternic guvernul pesedist, pedeserist, fesenist sau cum s-o mai fi numit, făceau asta pentru a mai obține vreo afacere pentru ei personal .
Ca să nu mă contraziceți vă reamintesc că marile greve care au zguduit țara au fost întotdeauna atunci când susținătorii domnului Ion Iliescu s-au găsit în opoziție. Dosarele din justiție ale liderilor sindicali care au dobândit averi nemăsurate sunt dovezi ale celor ce afirm.
Tănărul și diplomatul Mircea Geoană crezând , pe bună dreptate, că nici FANTOME de dascăli de țară nu se găsesc în amfiteatrul UPG-ului darămite vreo directoare de școală rătăcită , vorbind fără ROST, fiind anesteziat de atâta vorbărie goală și DULCE a celor care-i aduceau osanale, s-a trezind spunând că profesorimea de la țară nu muncește și, din acest motiv, ar face bine dacă n-ar mai amenința cu greva generală în cazul în care nu obține revendicările cerute.

Eu stăteam cumințică în banca mea, hotărâtă să tac orice s-ar vorbi, și mă distram văzându-i pe mai marii județului cum se întreceau în a-l lăuda pe ministrul de externe până-n momentul în care, auzindu-l cum ne critica pe noi , corpul profesoral din mediul rural , am simțit cum furia mă cuprinde instantaneu.
Poate, dacă în loc de SÂNGE aș fi avut apă, și aceea ar fi început să clocotească precum într-un vas aflat sub presiune.
Ca nu cumva să le creez probleme jurnalistelor cu care venisem m-am ridicat în picioare și m-am îndepărtat de ele. În mod inutil mi-au spus mai târziu acestea.


Între timp o doamnă a încercat să se plângă de ceva. Nu-mi amintesc despre ce anume era vorba, eu eram atentă la discursul pe care mi-l pregăteam în minte ca să-l spun, dar știu c-au sărit precum vulturii asupra ei, figurativ bineînțeles , și-au făcut-o praf lăsând asistența să creadă că respectiva era o nebună.
” Ce periculoși sunt !” mi-am zis în sinea mea.
Blândul și diplomatul Mircea Geoană a intrat în jocul acela murdar fără nicio urmă de regret pe chipu-i frumușel la vreamea aceea.
” Gata ! . Mai răspund doar la o singură întrebare . ” Ne-a anunțat invitatul de onoare.
Ca un elev cuminte eram cu mâna ridicată și cu cele două degete unite.
” Domnule ministru , vă rog, dați-mi voie să vă pun eu această întrebare ! ” Zâmbeam șăgalnic pentru că dacă-ar fi bănuit ce am de spus nu mi-ar fi permis.
” Vă rog ! ”
” Domnule ministru ați afirmat în alocuțiunea dumneavoastră că profesorii din mediul rural nu-și fac datoria și cer în mod nejustificativ mărirea salariilor.
Îmi permit să vă întreb, ați fost vreodată într-o școală și aceea să nu fie de protocol ?
Ați văzut în ce condiții muncim noi ? În săli neincălzite în care tremurăm de frig și unde pereții sunt plini de igrasie. Ați văzut grupurile sanitare care se reduc doar la niște wc-uri țărănești ?
Știți că elevii noștri n-au toți manuale, că nu există material didactic, că n-avem bibloteci școlare iar de medic școlar nu se pune în niciun caz problema.
De ce nu vreți să veniți în școala unde muncesc pentru că, atunci, sunt convinsă de faptul că n-ați mai face astfel de declarații ?
Memulțumirea mea era AUTENTICĂ și toți cei de față au realizat că aveam dreptate. N-a încercat nimeni să mă contrazică. Auditoriul era mut. Mircea Geoană și-a revenit primul din uimire, probabilitatea de a fi cineva acolo din afara mediului universitar era mică, și mi-a propus, luînd ca martori niște studenți, că o să vină în vizită la Școala cu clasele I-VIII Poiana Copăceni.
LEGĂTURA dintre noi aveam s-o ținem prin unul dintre consilierii săi sau șeful său de cabinet. Aveam pe undeva cartea sa de vizită.
PIESELE de teatru, pe care le vedem, sunt copii palide ale unor realități mult mai crude decât putem noi să ne imaginăm și care colcăie de minciuni sfruntate.
Vă întrebați cumva dacă domnul Mircea Geoană s-a gândit măcar o clipă să-și țină cuvântul dat în fața a sute de persoane ?
Adevărul este VINDECĂTOR doar în Biblie, cel puțin, astfel gândesc cei care nu mai știu ” câți mai ” sunt.

 

Ca întotdeauna psi  mă va înțelege c-am virusat calculatorul și că acesta a fost motivul pentru care am întârziat la întâlnirea pe care-o aștept de fiecare dată cu multă plăcere. Cerând înțelegere pentru faptul că onorez atât de tardiv jocul nostru vă amintesc că alții sunt mult mai harnici decât mine :    abisuri, sara, grig, tibi, scorpio, valentina, cristian, cita

23 de gânduri despre „DUZINA DE CUVINTE Cu duioșie despre Mircea Geoană ! partea a II a

  1. N-am nici-un pic de duioşie pentru prostănac. Îl cunosc personal şi ştiu cît de vag este conţinutul său. Nici măcar familia sa nu îl apreciază şi ştiu foarte bine ce spun. Prostănacul a fost şi încă mai este, numai un pion pe eshichierul politicii. Numai el nu înţelege acest lucru, evident. Prostănacul încă nu vrea să priceapă adevărul că degeaba a ţopăit în noaptea aceea. Nu a fost, nu este şi nici nu va fi altceva, decît fiul unui general de securitate ceauşistă (trasă pe linie moartă), punct.
    A, şi apropo. Nici măcar acum prostănacul nu pricepe că este vîrful de lance prin care kaghe-derbedeii lui ilicescu, îi mazilesc pe tonta şi pe şoava. Mazilire după care va urma în mod firesc, şi el.

    Apreciază

  2. he, he, carmen, şi mie tot de răzvan şi vidra mi-a amintit acel „mihaela, dragostea mea”
    şi subscriu la cele scrise de tibi. acelaşi scenariu îl prevăd şi eu, judecând după antecedentele psd-iste.

    Apreciază

  3. Şi mai am ceva de spus, dragă Carmen : sărut sufletul tău luminos şi curajos !
    Navigăm într-o lume împărţită dihotomic, lume în care fiecare dintre noi se raliază unui adevăr în care crede. Problema este că nu avem exerciţiul alterităţii.
    Mă bucur tare mult că psi şi cita, te susţin şi nu mă mir prea tare că alţi bloggeri nu te mai vizitează sau nu mai lasă vorbe pe blogul tău.

    Apreciază

    1. @Tibi, cred că tu ai sufletul astfel și de aceea mă percepi așa.
      Cât despre ceilalți, sunt convinsă că fiecare s-a întâmplat să aibă o problemă pentru că, eu doar, am povestit o întâmplare în care m-am intersectat cu domnul Geoană. Sincer, văzându-l debusolat , mi-a inspirat compasiune. Avea Cita , nu întâmplător, un articol despre
      http://cita-topa.blogspot.com/2011/11/duzina-de-cuvinte-despre-rita-hayworth.html
      și două comentarii pertinente care se potrivesc și în acest caz ” întotdeauna astfel de ascensiuni au un preţ mare, deseori prea greu de dus. ca şi rita putem da multe alte exemple de oameni care ajunşi celebri au sfârşit rău, greu. ” ( Psi) și ” pentru toate in viata trebuie sa fii pregatit! Nici banii, nici gloria, nici puterea nu le poti gestiona fara sa fii antrenat, obisnuit cu ele! Ascensiunea este rapida si caderea…dureroasa!” ( Cita)

      Poate, de aceea, are o valoare sentimentală mai mare pentru mine faptul că Psi și Cita au comentat.

      Apreciază

  4. Draga mea, dragii mei, nimic nu este intamplator, nici coagularea grupului nostru, nici povestea lui Geoana! Multumesc pt citate si…contati pe mine 🙂
    Gioana e un caz tipic de „potriveala” a destinului cu atributele personale! Primirea si marca unei porecle nu e niciodata intamplatoare! Cand il vad… imi da senzatia unei „greseli”. Nu ca el este Scufita Rosie si ceilalti sunt lupi mereu flamanzi si periculosi ci pt ca e fals si in contratimp! E ca un afon care vrea sa danseze! Si eu ca si Tibi spun: nu am pic de mila (duiosie e prea … tandru termen!)!
    Iluzia puterii l-a imbatat. A fost folosit ca si capital de imagine… acum… il arunca la cosul de gunoi al istoriei! In 5 ani nimeni nu-si va mai aminti numele lui!
    Carmen… foarte bune articolele tale! O zi buna!

    Apreciază

    1. @Alioșa,
      Poate doar e în moarte clinică. Cine știe ?
      Cât se chinuie Petre Roman, Emil Constantinescu, Victor Ciorbea să revină pe eșicherul politic în prima linie și nu reușesc deloc.
      Doar Ion Iliescu ce se dă peste cap și, dintr-un cal amărât și pricăjit, mâncând ură politică cu mânie proletară în loc de tăciuni aprinși, se transformă și arată veșnic tânăr !
      Cu tot respectul,
      Carmen

      Apreciază

      1. @ Carmen,
        Tocmai de aceea am afirmat că, dpdv politic este „ MORT” , gândindu-mă la P.Roman, V.Ciorbea, E.Constantinescu ș.a.
        Partea gravă este că, toți politicienii „ sunt o apă și-un pământ ” !
        Și ,mult mai grav este faptul că ,ROMÂNIA se duce încet dar sigur spre mocirla puturoasă din sud-estul EUROPEI din care, nu știu dacă va mai ieși așa curând.
        Politica este o sabie cu două tăișuri….iar politicienii sunt cu două fețe……
        De aceea nu am intrat în 2001 în politică deși am fost CURTAT de oamenii lui ILIESCU !
        Cu același respect,
        Alioșa.

        Apreciază

  5. OLA,speram ca esti plecata pe la munte in vacanta de nu ai mai scris nimic in ultimele zile,si geonel este egal din toate punctele de vedere cu cel facut de BARICADA felicitari ptr poza???,nu se cunoaste ca a stat si el citiva ani prin America,cind este imbracat in costum parca ar fii tot cu vestea de lina pe el,o saptamina frumoasa.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s