Coșmarul

N-am să aduc vorba despre coșmarul fiecărei zile, acela de a drămui fiecare bănuț și fiecare fărâmitură de pâine pentru a nu fi nevoită să- mi amanetez cele câteva obiecte de aur rămase, celelalte le-am pierdut pentru că n-am avut bani să le pot răscumpăra, pentru că erau moștenire de familie. Mulțumesc Domnului că le-am avut și-mi propun ca, după ce va trece criza asta, care s-a lungit de la 6 luni la aproape 18 și care pare că n-are de gând să ne părăsească, să cumpăr aur ori de câte ori îmi va rămâne vreo centimă de leu necheltuită.

Mă gândesc că alții sunt mai amărâți și, atunci , îmi zic cât de bogată sunt.

N-am să aduc astăzi vorba despre coșmarul meu și doar al meu , alergia asta care mă urmărește peste tot și tot timpul, pentru că știu oameni mult mai bolnavi decât mine și care se luptă fără să crâcnească. Îi compătimesc dar îi și admir pentru curajul lor. Știți câți dintre cei de lângă noi suferă în tăcere ducând povara unei boli incurabile ?

Vă dați seama că n-am să aduc vorba, astăzi, despre coșmarul fiecărei femei, acela de-a vedea pe propriul chip ridurile ce-I apar.

Mă număr printre persoanele fericite care n-au coșmaruri. Pentru mine somnul este o bucurie , un răsfăț, un prilej de reîntâlnire cu persoanele dragi și care nu mai locuiesc pe acest Pământ ci în Ceruri.
Ori de câte ori pot s-o fac, închid ochii și adorm imediat .

După mine, o femeie curajoasă și deschizătoare de drumuri

Și totuși, a existat o vreme când somnul meu era bântuit de coșmaruri.

Am să încerc , oare de ce e atât de greu, să vă povestesc despre acele vremuri. Mă gândesc că poate cineva, vreodată , se va gândi la ceea ce voi scrie și îi va folosi.

Mă gândesc că, dacă Oprah a avut curajul de a dezvălui întâmplări mai grave din viața ei , pot să -mi permit această mică indiscreție și eu.

Eram destul de mică, mă gândesc acum , pentru că nu mergeam la școală. Părinții mei se certau iar eu, pasivă mă jucam în continuare cu păpușile pe jos. Alteori stăteam pe patul meu și , pentru că-mi plăcea enorm să desenez, făceam crochiuri cu ei certându-se. Nu plângeam , ca alți copii, cum văd că se întâmplă prin filme, trăgând de unul sau de altul. Nu. Categoric nu. Păream că nici nu mă interesează.
În schimb, noaptea mă trezeam udă de transpirație și speriată de moarte. O vrăjitoare urâtă și fioroasă mă urmărea, aproape de fiecare dată reușea să se apropie de mine, să mă prindă și să mă ucidă. Câteodată îmi era teamă să mă mai culc. Nimeni nu înțelegea de ce mi se întâmpla asta și se se punea totul pe seama poveștilor nevinovate.

Într-o dimineață mama m-a luat de mână și am plecat la bunici, la Craiova. Părinții mei se despărțeau. N-am realizat imediat, e posibil să fi trecut ani buni până mi-am dat seama.

Din acea clipă, vrăjitoarele, care ani buni mă urmăriseră noapte de noapte, m-au părăsit ducându-se la alți copii ai căror părinți nu se înțelegeau prea bine.
Din acea clipă, somnul meu a fost liniștit iar cu timpul a devenit o binecuvântare.

Provocarea a venit de la Diriga Psi. O săptămână a trebuit să mă gândesc despre ce coșmaruri aș putea scrie. Am făcut-o și de data aceasta.

( Să nu mă pârâți , am copiat de la Linkping ! Nu vreau să iau nota 1)

Despre coşmaruri au mai scris: psi, redsky, abisuri

Promit să citesc atunci când mă întorc acasă pentru că se îngroașă gluma. Au mai scris : Cătătorii, virusverbalis