Calea

Manuscrisele de la Marea Moartă
Mă uit și văd cum mulți aleg o cale despre care afirmă că, în mod sigur, aceea este cea mai bună și că orice alt drum duce într-o fundătură. Nu există nicio îndoială, niciun moment în care respectivul se întreabă dacă nu cumva a ales drumul greșit sau dacă nu s-a rătăcit între timp.
Îmi amintesc cu zâmbetul pe buze de un coleg sectant. Astfel se numeau, pentru cei care nu știu, baptiștii, adventiștii, evangheliștii, iehoviștii și alții în vremea dictaturii comuniste. Profesor de geografie, a fost mutat disciplinar pentru opțiunea sa religioasă la o altă școală. Au fost evenimentele din decembrie 1989 și s-a transferat în oraș ca victimă a unui regim opresiv. A deținut ani de zile funcții și la el în biserică, nu vreau să pară că atac o anumită religie, dar și în școală.
La un moment dat și-a părăsit familia, soție și patru copii, și s-a cuplat cu o altă femeie care deținea un venit considerabil. A părăsit și biserica din care făcuse zeci de ani parte și pentru care suferise cândva privațiuni. Întrebat fiind de ce apucase pe alt drum decât cel al bisericii ortodoxe ripostase surprinzător pentru mine :
” M-a obligat soția. ”
Nu-mi amintesc să-l fi auzit vreo dată că își pune , măcar pentru o clipă, întrebarea firească : acesta e drumul meu ?

Nu știu dacă este adevărat faptul că atunci când alegem să ne întrupăm în ființe omenești ne este deja hotărâtă calea pe care o vom urma. Nu știu deloc care-o fi adevărul. O întrebare la care nu am un răspuns sigur.
Am citit sute de cărți, declarate fățiș sau nu că ar fi propovăduitoare a curentului New Age, în care toate par a fi atât de simple și la îndemâna orișicui.
Se afirmă că s-au găsit noi dovezi , e drept vechi de aproape două mii de ani, despre apostoli, despre Isus, despre ce s-a întâmplat atunci.
N-am să mă refer acum la cărțile pur comerciale, care șochează în mod intenționat cu ipoteze care de care mai năucitoare și care, de asemenea, de multe ori ating blasfemia, cum ar fi Codul lui Da Vinci de Dan Brown , pe care-am apucat s-o citesc, sau o alta de care doar am auzit și în care fecioara Maria n-ar mai avea nici măcar această calitate.
Mi-ar plăcea să cred că totul este atât de simplu, că fiecare dintre noi ne putem alege să ne fie bine sau să ne fie greu.
Din păcate, eu sunt tributară unei educații primite. Cred că , mă contrazic frecvent pe această temă cu băiatul meu care-mi aduce ca argument suprem liberul albitru, există un destin, că sunt hotărâte niște direcții majore și că ceea ce putem noi să alegem este să credem sau nu în Dumnezeu și în dragostea Sa nesfârșită și să încălcăm sau nu cele 10 porunci iar după plată și răsplată.

Iar plata s-o primească , până la al nouălea neam , descendenții noștri !

La provocarea lui psi  au răspuns  deja :

tiberiu, redsky, vero, virusache, scorpio, cita, rokssana.Virusverbalis,Sara

29 de gânduri despre „Calea

  1. Eu am tradus (a fost prima carte pe care-am tradus-o) „Sfântul Sânge şi Sfântul Graal”, care, din câte am înţeles, a fost sursa de inspiraţie pentru „Codul lui DaVinci”. Şi m-am întrebat de multe ori dacă asta se adaugă sau nu la păcatele mele, dacă am ajutat la răspândirea unei blasfemii, sau doar la dezvăluirea răului ascuns (pentru că nu poţi combate ceea ce nu cunoşti şi e bine să ştii de ce trebuie să te aperi).

    Apreciază

    1. Apucasem să scriu un răspuns la comentariu tău care dus a fost… în eter. Am niște minute , timpi morți, și scriu din școală.
      Nu cred că e un păcat să faci o traducere, liberul arbitru ar trebui să fie valabil și în acest caz .

      Rămân destule păcate pe care le facem cu voie sau fără .

      Apreciază

  2. Pingback: calea « psi-words
  3. grele întrebări ne pui astăzi pe suflet. trebuie să mai citesc o dată, să trag aer în piept … cumva ai deschis o uşă ce nu ne este mereu comod să o deschidem. din teamă? din necunoaştere?
    am citit şi eu codul lui da vinci, dar am uitat-o repede.

    Apreciază

  4. eu nu cred in trasee prestabilite, cred in liberul arbitru si in functie de cum alegem, decidem cum ne va fi mai departe. adesea e mai simpla calea larga si lucrurile usoare, sa contesti si sa te indoiesti de toate. mai greu e sa ramai fidel unei idei si unor principii… insa cu timpul vine si rasplata.
    numai decizii bune iti doresc!

    Apreciază

  5. Fiecare doarme cum isi asterne,dar vei gasi mereu un loc unde te poti odihni daca nu ti-e bine.Biserica te primeste neconditionat,indiferent de alegerile facute.
    Codul lui Da Vinci mi s-ar parea plauzibila daca as fi atee sau savanta care crede numai in stiinta.Nu cred ca face rau,e doar o carte fantezista si trebuie luata ca atare.

    Apreciază

  6. ACEST ARTICOL IMI ADUCE AMINTE DE MELODIA ,, MY WAY ” CANTATA DE EXCEPTIONALUL FRANK SINATRA !
    SA CANTAM MELODIA , SA UITAM DE COTIDIAN , SI APOI SA INCERCAM SA NE REGASIM ;
    I DIDN ‘ T MY WAY @ @ @ !
    POATE CA VOM MAI GASI UN RASPUNS .

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s