”Ca să lămurim odată, nu puterea e foarte puternică ci opoziția e slabă ”sau ” Nu că-i Puterea prea deșteaptă ci Opoziția e penibil de proastă ”

Anunțuri

Poveşti ce m-au influenţat profund

Bunicul meu avea părul alb, ochii albaștrii, mustață dar chipul său nu exprima pic de viclenie
Bunicul meu, din partea mamei, era recunoscut pentru cinstea sa. Era un bărbat solid, avea aproape 1, 80 cm şi cred eu, căntărea peste suta de kilograme. În poze era blond dar, eu mi-l amintesc, cu părul alb. Aveam doar patru ani când a murit dar, în mod sigur, din cei patru bunici ai mei a fost cel mai blând şi iubitor.

Bunicii mei, din partea mamei, erau oameni simplii, munteni veniţi din Gorj, de la Padeş. Reuşiseră să îşi facă o mică făbricuţă de dulciuri şi un magazin unde vindeau mărfuri alimentare. Nu ştiu ce îi determinase să devină adventişti. Ştiu însă ce i-a determinat să se supere şi să renunţe la a mai aparţine acestei biserici. Creduli, au vândut pe datorie fraţilor adventişti, era râzboi şi multă sărăcie, aceştia nu şi-au onorat cuvântul dat, şi astfel firmele bunicilor mei au dat faliment. Bunicul meu a fost atât de supărat pe făţărnicia semenilor încât, ani de zile, nu a mai frecventat nicio Biserică. Nu s-a supărat pe Dumnezeu ci pe oamenii bisericii. Bunicul meu nu făcea confuzie între Dumnezeu şi instituţia care se erijează în reprezentantul său pe Pământ, oricare ar fi ea.

Bunicii mei, Domnica şi Grigore, sărăciţi din cauza prea marei lor credulităţi, întâmplarea a făcut ca acei care i-au adus în această situaţie să fie adventişti, puteau foarte bine să fie de orice religie sau chiar declaraţi atei, îşi creşteau cu mare greutate cei opt copii.

Singurul care aducea bani în casă era bunicul, bunica avea grijă de copii şi de gospodărie. Aşa era pe atunci, marea majoritate a femeilor erau casnice.

Într-o zi, băieţii, au mers împreună cu alţi copii, la furat de ştiuleţi de porumb. Nu-mi amintesc ca mama mea să-mi fi povestit de reacţia bunicii mele. Cert este că, bunicul întors mai devreme acasă i-a găsit mâncând porumbul fiert.

,, De unde aveţi voi porumb ?” i-a întrebat acesta.

,, Păi, ştii….” Într-un târziu au recunoscut faptul că îl furaseră.

Bunicul meu nu a mai spus nimic, şi-a scos cureaua de la pantaloni şi a ieşit afară îndreptându-se către o magazie. Bunica şi-a dat seama prima că urma să se întâmple ceva grav.

,, Grigore, ce vrei să faci ?” Cu toate că nu răspunsese încă nimic, copii şi-au dat şi ei seamă că urma să se întâmple ceva ireparabil şi au început să plângă ţinându-se de poala bunicii.

Bunicul nu se oprea din mers şi toţi se ţineau după el.

,, Grigore, ce vrei să faci ?” l-a întrebat bunica a nu ştiu câta oară. Nu era în stare să spună altceva.

,, Ce pot să fac nevastă? Dacă copii mei au ajuns atât de mizerabili încât să fure de la biete văduve de război sau de la invalizi de război, ce mai pot eu să fac ? ”

,, Grigore, ce vrei să faci ?” ,, Ce să fac, îmi pun capăt zilelor. Nu pot să suport ruşinea asta.”

,,Şi pe urmă ce aţi făcut ? ” am întrebat-o eu pe mama. Am plâns toţi, mama şi noi toţi copii, l-am inplorat în genunchi să ne ierte şi nu l-am lămurit până, nu am jurat cu toţii, că nu vom mai fura niciodată nici un capăt de aţă.

,, Mamă, nu cumva bunicul a jucat teatru? Nu cumva doar s-a prefăcut ca să vă sperie?”

,, Doamne, cum poţi să crezi aşa ceva? Tatăl meu era atât de corect, aşa de cinstit, aproape că nu ştia să mintă. Era sincer când voia să se sinucidă. Dacă ar fi încercat alcineva nu ne speriam aşa de rău. Tatăl meu a fost cel mai cinstit om pe care l-am întâlnit vreodată. Toţi îl respectam şi eram tare mândrii de el. Chiar dacă sărăcisem, cu toate că am fost cea mai mică dintre copii, am apucat şi eu şi vremurile bune, când aveam de toate, niciunul nu îi reproşam nimic. Cred şi acum că este persoana pe care am respectat-o cel mai mult. Chiar mai mult decât pe mama. Pe ea am iubit-o mult.”

Mi se pare incredibil ce îmi povesteşte mama dar, recunosc, îmi place să cred că este adevărată povestea ei. O voi ţine minte şi o voi păstra ca pe o bijuterie scumpă, rămasă moştenire de familie.

La Psi am găsit un joc nou, frumos. Tiberiu a venit cu ideea repostării unor texte mai vechi, așa că a șaptea zi din săptămână a devenit duminica amintirilor.

Recurg pentru prima dată la o amintire scrisă deja pentru că am fost un pic mai leneșă precum motanul Tomi.

Au mai scris :  psipsina  anaveronica  carmen sima  lotusull tiberiu,   blueriver,  valentina  D\’AGATHA