PARFUMul UITAT, DE VERDE CRUD al prazului

”Am greșit atunci când am invitat pe oricine să scrie.” Zise Mirela.

”Tipa asta își bate joc de noi. ” continuă ea.

”Uită-te ce frumos  ați scris voi ! ”

 

http://incertitudini2008.blogspot.com/2011/08/parfum-uitat-de-verde-crud.html

http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2011/08/parfum-uitat-de-verde-crud-poveste.html 

http://g1b2i3.wordpress.com/2011/08/25/poveste-parfumata-parfum-uitat-de-mar-verde-crud/

http://daurel.wordpress.com/2011/08/25/pe-cand-eram-mai-verde-la-minte/

”Te înșeli Mirela . Nu-i fată rea. Eu am mai fost pe blogul ei.” Ii luă apărarea Gina. De data aceasta avea certitudini.

” Să nu-i facem proces de intenție . Cu toate că ea e procesomană. ” scrise și Carmen pe blogul Mirelei.

” Eu n-am niciun chef .” se exprimă  Daurel

” Să citim ce scrie ! ” fu Gabi cea care îi îndemnă să citească.

PARFUMul UITAT, DE VERDE CRUD  al prazului

 

Pentru că bunica mea era bolnavă și de mult timp nu mai plecase de acasă băieții, mă refer la copiii ei  , propuseră  să mergem și noi două la pescuit. Unchii mei urmau să prindă pește iar noi două am fi stat la taclale pe îndelete. Așa ne-au ademenit ei. S-a plecat cu două sau trei mașini. Nu-mi mai amintesc nici eu prea bine. Îmi iubeam bunica dar nu aveam niciun chef să stau ore în șir și să tac ca să nu se sperie peștii. Știam că ne păcăliseră. Ajunși acolo , în mod sigur, ne vor cere să tăcem.

  În plus aveam să dormim o noapte pe malul apei.

 ”Cine știe câți țânțari vor fi !” mă gândeam eu pe drum bosumflată. Bunica avea obiceiul de a-mi  spune întâmplări pline de învățăminte dar lipsite de orice farmec. Așa consideram eu pe atunci.

Am mers pe niște șosele pline de hârtoape și gropi, acum peste 40 de ani când nu se accesau banii UE ca acum, cred că erau drumurile   din vremea  romanilor , praful ne intrase în gură , în nări iar hainele se albiseră ca în deșert.

În sfârșit am ajuns. Nu ne-am oprit lângă liziera de pruni, nu ne-am oprit lângă vreo pădurice sau măcar vreun arbore oarecare. Nu o să mă credeți, nici eu nu aș fi făcut-o, dar unchii mei au ridicat cortul lângă un lan de … praz ! Imaginați-vă scena dacă puteți.

Am râs cu bunica în hohote după ce unchii mei au plecat să pescuiască undeva mai departe de noi. Nu, nu știu care era parfumul prazului verde. Nu îmi mai amintesc dacă am simțit vreun miros anume, în schimb, îmi amintesc că bunica mea a fost ca niciodată plină de sentimentalism.

Știam că era de la Padeș. Fiind curajoasă ca orice muntean,  plecase de foarte tânără de acasă pentru că ducea , bănuiesc eu , o viață grea având mamă vitregă . Nu povestea despre copilăria sau tinerețea sa  niciodată. De fapt , realizez acum, nu  ne destăinuia nimic despre viața ei.

În acea seară de vară, când stăteam pe malul unei ape , bunica și-a amintit de parfumul uitat de verde crud al ierbii din Padeș.

” Am fost peste tot în țara asta. Am fost plecată și în alte țări. Nicăieri , să ții minte fata mea, nu miroase atât de parfumat iarba verde ca la mine la Padeș. ”

Cerul înstelat , aerul curat, povestea bunicii , totul mi-a plăcut.

Când, mult mai târziu, ca studentă am ajuns la Padeș bunica nu mai era printre noi. Dorul de ea sau vocea sângelui, nu știu sigur ce a fost, dar știu că mirosul ierbii de pe munte , de la Padeș, mi s-a părut a fi ceva Dumnezeiesc .

23 de gânduri despre „PARFUMul UITAT, DE VERDE CRUD al prazului

  1. Amintirile copilariei petrecute linga poala bunicii sunt nefiresc de adevarate ,pline de frumos de realitate. Am avut si eu o bunica munteanca un om deosebit care mi-a calauzit pasii in copilarie invatinduma sa fiiu un om cinstit corect cu bun simt onest si iubitor de frumos. Frumoasa povestirea aromata cu parfumul bunicii de verde crud.

    Apreciază

  2. @ Carmen,
    Bună ziua !
    Din păcate, eram prea mic când ultima bunică s-a stins din viată asa că, nu am prea multe a povesti despre bunici. Știu insă de la părinti că am avut niste bunici cu inimă mare si suflet de aur , DUMNEZEU să-i odihnească in pace !
    Weekend plăcut !
    Cu respect,
    Alioșa.

    Apreciază

    1. @Alioșa, mă bucur că te-ai întors. Ți se simțea lipsa.

      Cred că un copil care nu are bunici este un copil care are amputată, din copilărie, cea mai tandră legătură. Părinții, mă simt vinovată pentru acest aspect, sunt într-o continuă alergătură. Serviciu, casă, alte îndatoriri. Bunicii știu deja că viața trece precum clipa și vor să se bucure de fiecare secundă alături de cei dragi. De aceea se spune că bunicii îi iubesc mai mult pe nepoți decât pe proprii lor copii. Nu cred. E drept încă nu sunt bunică cred însă că doar exprimarea dragostei la bunici este mai puțin înhibată.
      Dumnezeu să-i odihnească pe toți bunicii in pace !
      Weekend plăcut și vouă !
      Cu aceleași sentimente de respect ,
      Carmen

      Apreciază

  3. In cazul acesta, imi permit sa aduc si linkul meu in atentie, adaugandu-l pe al tau langa ale celorlalti prieteni, pe blogul meu.
    http://mirelapete.dexign.ro/2011/08/poveste-parfumata-parfum-uitat-de-verde-crud/

    Bunica. Nu pot continua asa, fara sa ma opresc putin. Pentru ca bunica mea din partea tatalui, (Dumnezeu sa-i odihneasca pe amandoi), a fost cea mai buna fiinta de pe pamant. Nu are egal, inca nu am gasit pe cineva la fel de cinstit, demn, bland, rabdator, iubitor si inspirat. Atat de OM.
    Cat despre praz, nu prea ii savurez mirosul, dar are o culoare de nota 10! Frumos articol. O zi cu aroma de…ce vrei tu, dar buna sa fie! 🙂

    Apreciază

    1. Mirela,
      Nu știu cum, din blog în blog, am ajuns aseară la tine. Invitația exista și atunci am îndrăznit să mă alătur vouă.
      Îți mulțumesc pentru modul în care m-ai acceptat.
      Nu știu nici eu, sincer nu realizez în această clipă, care e mirosul prazului dar mi-am amintit de faptul că unchii mei nu găsiseră alt loc pentru ridicarea cortului și după atâția ani am râs în sinea mea.

      Cât despre bunica ta mă bucur pentru tine că a fost astfel. Sunt sigură de faptul că , pentru că ai admirat-o , ți-a devenit un model și ești și tu la fel ca dânsa.

      Apreciază

  4. emotionanta poveste! si mie mi-e dor de bunica ma, care de asemenea este printre îngeri de-acum… am citit ultimile rânduri cu lacrimi în ochi!
    PS: nu-mi apartin vorbele ” Să nu-i facem proces de intenție . Cu toate că ea e procesomană ” de aceea mi se pare ciudat ca mi s-au pus în „cârca”…

    Apreciază

  5. @Carmen,

    Draga mea, te rog, nu te supăra !
    Dialogul de la început este pură imaginație. De unde aș fi putut eu afla, dacă prin absurd, ar fi existat ?
    Trebuia să-i dau puțină ” culoare ” personală postării doar mă numesc ”dictatura justiției ”.
    Cât despre bunică, da, erau niște ființe sentimentale, legate de locurile de unde se trăgeau, dornice să păstreze autenticitatea neamului românesc și cu mult bun simț.

    Apreciază

  6. am avut super bunici femei sanatoase de la tara,femei calme, femei calme mereu cu zimbetul pe buze, ce imi aduc si acum aminte cum coceau cuptoare de piine ,se ele imbracate cu camase alba cusuta cu negru, si cu baticul legat peste cap cum se zice la mine la tara, daca la ora actuala eu ma pricep la tot ce tine de lucru de mina se datoreaza bunicii mele dupa tata,si acum mai gatesc cu placere ciorba de fasole verde cu piine calda si salata de gogonele,cum facea bunica mea, si placinta cu brinza de lasatul secului,iar mirosul de iarba verde si de praz este unic ,eu nu l-am regasit pe nicaieri decit in curtea mea de la tara,iar de cerul cu stele cred ca este unicat in ROMANIA, nu stiu care este fenomenul de este asa de frumos cred ca sintem mai aproape de cer de se vede puzderia de stele in toata splendoarea lor la nio in tara, multa sanatate si sa auzim de bine.

    Apreciază

    1. E ? Mirosul de de iarbă, ” iarba verde de acasă ” nu-l găsești nicăieri.
      Bunica nu îndrăznea să-și dea jos bazmaua oricât ar fi fost de cald. Îi era rușine. Era destul de emancipată pentru vremurile acelea, ajunsese până la Constantinopol, și cu toate astea avea atâta bun simț.
      Sănătate multă îți doresc și eu !
      Cu drag,
      Carmen

      Apreciază

  7. @dictaturajustitiei, mi-a placut mult postarea ta pentru ca în centru a fost bunica, blândă, calmă si înţeleaptă aşa cum a fost şi a mea. Amintirile legate de ea sunt sacre pentru că m-a format ca om… Ce frumos a fost astăzi cu atâtea povestiri cu iz de verde crud…
    Toate cele bune! 🙂

    Apreciază

    1. Verdele Lolita aduce mult calm. Nu aveam nicio scăpare. Poate dacă ne gândeam la legionari și cămășile lor verzi numai că acelea nu aveau nuanța de verde crud. Mai glumesc. Te rog ,să nu te superi !
      O dată , din greșeală, zugravul a dat cu var în sufragerie o nuanță foarte puternică de verde. Nu puteam să stau prea mult.Mă lua un somn atât de dulce încât intrasem la bănuieli să nu fiu cumva anemică. Am făcut analizele medicale după care am schimbat culoarea.
      Toate ne-am amintit de bunici și acesta, zic eu, a fost un lucru bun.

      Apreciază

  8. De bunica mea imi aduc aminte cu duiosie.Povestea ta cu parfumul uitat de praz verde e asa de frumoasa si emotionanta, ne-a adus in memorie clipele frumoase cand bunicile noastre erau langa noi, nepotii si nepoatele lor!
    Parca atunci ne bucuram mai mult de copilarie, eram niste copii mai fericiti!
    O duminica frumoasa!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s