Dacă am plecat Ardealule

Au fost, sunt și vor fi cântece patriotice care mă vor emoționa mereu.
Nu pot să nu vărs o lacrimă la auzul lor. Nu sunt naționalistă cu accente xenofobe ci doar știu că îmi iubesc Patria . Cu necazurile ei, cu tot . Cu eroii și antieroii săi.

În familia mea se cântau toate imnurile interzise de către comuniști. Dacă în plină dictatură am putut să le ascult nu știu de ce nu aș avea curajul să recunosc emoția pe care o simt de câte ori le aud.

Publicat în Fără categorie

11 gânduri despre „Dacă am plecat Ardealule

  1. @ Carmen,
    Felicitări pentru postarea videoclipurilor !
    Pe multe dintre imnuri si marsuri le-am cântat incă de pe băncile Liceului Militar „ Stefan cel Mare ” din Câmpulung Moldovenesc, 1966-1969 , clasele X,XI,XII ) atât cu corul liceului cât si cu clasa , la aniversări sau pur si simplu pe stadioanele frumoasei BUCOVINE când dădeam adevărate spectacole si elevele de liceu, „ mureau după noi ” , „ NĂSTURASII ” , poreclă dată de elevii liceelor din zonă, invidiosi dar si gelosi pe noi că le „ furam ” colegele . Ce vremuri frumoase erau atunci si ce urâte sunt acum …… ( din punct de vedere al spiritului patriotic ) ! Cântând acele frumoase si inăltătoare cântece patriotice, prin fata ochilor se perindau EROII NEAMULUI căzuti la datorie pentru reântregirea neamului acum, uitati sau si mai rău batjocoriti chiar si de căutătorii de fier vechi care le fură până si lanturile de la morminte, crucile si plăcile pe care sunt trecuti EI, EROII NOSTRI !
    „ Dacă am plecat ARDEALULE ” ……, titlul spune mult mai multe decât vor unii să ne linistească ………………………………………………………………………
    Weekend plăcut !
    Cu respect, Aliosa.

    Apreciază

    1. Am momente în care mă simt vinovată de faptul că , prinsă cu munca , lupta asta zilnică pentru supraviețuire , am uitat să insist cu educația patriotică a fiilor mei. Mă simt vinovată pentru că, realizez că simt astăzi astfel deoarece alții au avut grijă să-mi inoculeze un sentiment de iubire pentru țară.

      Așa am fost eu crescută. În familia mea se cântau astfel de cântece.

      Mă emoționez în anumite situații, cum erau acelea în care Nadia Comăneci lua nota 10 la o probă a Olimpiadei, când se intonează imnul României.

      Astăzi, nu știu de ce , am simțit nevoia să ascult mai multe zeci de minute cântece patriotice.
      Cu multă stimă,

      Carmen

      Apreciază

  2. nu vreau polemica, ci doar atrag atentia:
    http://sareinochi.wordpress.com/2011/06/23/eu-ce-sa-mai-pricep-de-aici-victor-ponta-e-simbolul-pietii-universitatii-ion-iliescu-este-monarhist-dan-voiculescu-plange-in-batista-trist-cetupeu-e-taranist/
    „IMGB face ordine”, „Nu vrem Kent, nu vrem valuta, Petre Roman (sa) ne saluta:)” si „Iliescu-apare, Soarele rasare” urla din toti bojocii (cu sange de student picurand de pe bate: „Majestate te iubim, ca ca tine nu gasim”.

    Apreciază

    1. Nu vreau nici eu vreo polemică pe această temă pentru că nu vreau să ne învrăjbim și noi cei care, vreau să sper eu, nu am colaborat în niciun fel cu securitatea comunistă .
      Am citit :
      ://sareinochi.wordpress.com/2011/06/23/eu-ce-sa-mai-pricep-de-aici-victor-ponta-e-simbolul-pietii-universitatii-ion-iliescu-este-monarhist-dan-voiculescu-plange-in-batista-trist-cetupeu-e-taranist/
      și găsesc că este mare bun simț.

      Am răspuns și eu pe blogul meu cu :
      https://dictaturajustitiei.wordpress.com/2011/06/24/il-iubesc-pe-maresalul-antonescu-il-respect-pe-majestatea-sa-regele-mihai-si-il-sustin-in-continuare-pe-presedintele-traian-basescu/

      Apreciază

    1. E un adevăr istoric pe care nu avem cum să-l contestăm. Poate doar să-i găsim circumstanțe atenuante.

      În Craiova , de unde sunt eu, trăiau mulți evrei. Bunica mea a avut prietene evreice care, în timpul comunismului, ne-au vizitat atunci când au revenit pentru câteva zile în țară. Am scris asta ca să mă înțelegi că am fost crescută să respect orice neam.

      Apreciază

  3. DRaga Felix Gabriel Lefter, fara suparre dar esti „lefter” in cunostintele de istorie…Din cei 600 mii evrei ucisi intre 1940-1944 in Romania Mare / Regartul Romaniei, 578.000 au fost luati si asasinati in lagarele naziste din TERITOIUL OCUPAT DE LIFTELE HORTHYST-HUNGAROYDE, din Ardealul de NOrd-Vest, ocupat in urma Pactului Ribentrop-Molotov. Deci NIMENI din Romania Mare NU ESTE VINOVAT doar HORTHY si criminalii lor…..Ceilalti…DA…este o CRIMA TRISTA….Dar citeste dragul meu ISTORIE ADEVARTA….SINE IRA ET STUDIO! IN rest, multa santte si intelepciune!

    Apreciază

    1. @Alexandru , îți mulțumesc pentru comentariu. Uitasem de această postare și cu ocazia aceasta am reascultat cântecele.
      Nu știu care este adevărul, îmi amintesc totuși că în familia mea se povestea cum românii au atacat magazinele evreilor din Craiova în acele momente de restriște, dar dacă ne-am asuma greșelile, acolo unde ele există, nu am repeta istoria.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s