Semn de promovare

Domnule, e semn de promovare !
Pentru că a fost primul care mi-a apreciat modul în care scriu , sunt abonată în continuare la e-mail-urile de la colegul de bloggereală Octavian Pelin. Avem păreri absolut contrare el fiind liberal iar eu, în continuare , o susținătoare a președintelui Traian Băsescu. Mențin această legătură cu Tavi din sentimentalism și gândindu-mă că, nu se știe când, vom fi din nou de aceeași parte a baricadei. În ziua în care Victor Ciorbea demisiona eu plângeam urându-l din tot sufletul pe ministrul de la transporturi iar, azi , după multe experiențe politice , mai mult neplăcute, îl susțin pe cel care nici măcar în vis nu aș fi crezut vreodată să o fac.

Am văzut titlul

http://octavpelin.wordpress.com/2011/06/19/la-conferinta-de-la-clujdespre-schimbarea-constitutieiemil-boc-l-o-adormit-pe-prefectul-folrin-stamatin/

și m-a pufnit râsul.
Un tip care deținea pe vremea liberalilor funcția de adjunt acum este șeful cel mare din partea partidului generalui Oprea. Dormea în plină zi în timpul ședințor lungi și grele , nu spun care , numai că el era chiar în prezidiu.

Și, ca să fie fericit și Octavian Pelin, mărturisesc că și eu, acasă , adorm de fiecare dată când vorbește premierul Boc.
Are o voce atât de caldă și molcomă, ca de moldovean.

Cum am scăpat eu nebătută și nearestată în ziua de 14 iunie 1990. Minerii II

Voi trăi ziua în care vinovații să fie condamnați ?

,, Nu muncește, nu are serviciu. Arestați-o !

  Nu muncește, nu are serviciu. Arestați-o !

  Nu muncește, nu are serviciu. Arestați-o ! “

 

Cele trei femei urlau isterizate. Mă uitam la minerii care, poate pentru că rămăseseră cu respect pentru foștii lor dascăli , calmi le ascultau pe cotoroanțele dezlănțuite. Eram cu mult mai tânără decât ele și, cu toate că eram îmbrăcată cât mai prost posibil, chipul meu , deși creol, era mult mai luminos și privirile mele mai blânde . Ele erau negre de indignare.

 

Nu le-au luat în seamă și m-au condus către una dintre intrările în incinta Universității București. Au vorbit cu un alt miner ce străjuia ușa , i-au explicat ei că  eu  sunt profesoară și am fost lăsată să intru.

 

Nu trecuseră decât șase luni de la evenimentele sângeroase din decembrie 1989 și încă eram sensibilizată  de ceea ce văzusem și trăisem.

Cum am intrat Cum am scăpat eu nebătută  și nearestată în ziua de 14 iunie 1990. Minerii II

, am văzut pe jos cioburile geamurilor sparte, sângele uscat în dâre și smocuri de păr smuls. Mi-au dat lacrimile întrebându-mă cine fusese victima sau victimele și cine agresorii.

 

Umblând pe mai multe coridoare, întrebând pe unii și pe alții ca să nu mă rătăcesc am reușit să ajung în aripa unde se găsește Facultatea de Matematică. Doar îmi căutam diploma rătăcită. Am ajuns la decanul facultății care, stătea în biroul său împreună cu un alt profesor universitar cu care discuta despre cele întâmplate.

 

M-au întrebat cum am reușit să intru în clădire. Nefiind lămurită cine devastase sediile și cine agresase persoanele al cărui păr și sânge îl văzusem pe pereți și pe scări, le-am spus că minerii mă lăsaseră să intru. I-am văzut cum se albesc de spaimă și încep să tremure nervos.

 

–         Nu sunt teroristă. A fost singurul termen care mi-a venit în minte. Sunt profesoară de matematică, vreau să mă transfer și nu-mi găsesc diploma de absolvire. Ce trebuie să fac ?

I-am văzut că se mai liniștesc și cum paloarea le dispare de pe față.

– Vă duceți la Monitorul Oficial și o declarați nulă. Abia apoi puteți cere o copie după ea.

 

–         Vă mulțumesc !

Am ieșit tulburată. Cum, profesorii de matematică se tem de mineri ? Mie îmi păruseră pașnici și rezonabili cei cu care vorbisem. Ce s-a întâmplat de fapt aici ?

 

După ce  am ieșit din clădirea Universității mi-am mai pierdut timpul în Piață . Grăbită , grăbită, dar avusesem grijjă să iau cu mine un ziar în care scria despre Procurorul General al Republicii România . Cel numit de către președintele , din 20 iunie 1990 , Ion Iliescu. Cum avusesm  prilejul să-l cunosc personal ,  în 25 decembrie 1989, pe domnul Nicolae Bracaciu . îi reținusem numele și, când  găsisem un articol scris  despre el , mă lămurisem pe deplin ce hram purta președintele țării.

 

De ce un președinte democratic, ales democratic, numise un procuror care anchetase minerii implicați în greva din anul  1977 de la Petroșani ?

 

De ce un președinte democratic, ales democratic, numise un procuror care anchetase evenimentele din noiembrie 1987 din Brașov ?

 

Îmi luasem ziarul respectiv cu mine hotărâtă să-l arăt minerilor, ceea ce și făcusem

 

Minerii erau de fapt de vreo trei categorii. Minerii adevărați , cei bătrâni care făcuseră greva din anul 1977, stăteau liniștiți pe jos, în mijlocul străzii, priveau și discutau între ei.

 

Minerii adevărați, cei tineri, lupii tineri ce voiau să-și descarce energia avută  în surplus și să se evidențieze în ochii șefilor. Aceștia erau cei care se agitau în Piață.

 

Minerii, cred că erau securiștii infiltrați , îmbrăcați în uniforme noi, tunși regulamentar și, ceea ce m-a șocat pe mine, cu niște mâini foarte albe și frumoase ca de domnișoare ce se pregătesc de măritiș.

 

Nu aveam cum să vorbesc cu ultimii, încă mi-era teamă de securiști.

 

Le-am arătat ziarul, cu articolul despre procurorul Nicolae Bracaciu, unor mineri mai în vârstă pe care i-am întrebat înainte dacă erau mineri în vremea grevei din anul 1977. Când mi-au răspuns afirmativ i-am întrebat dacă știu cine i-a anchetat atunci și dacă , culmea, cunosc cine era procurorul general numit de Ion Iliescu. Nu știau. Le-am explicat în mare ce scria în articol. Minerii mă priveau mirați, stupefiați.

 

–         Ne lăsați nouă ziarul ? Vrem să-l arătăm și celorlalți.

–         Da.

 

Dezinformarea era mare. O să li se spună că ziariștii respectivi au primit dolari, în acei ani nu știu dacă apăruse euroii, că sunt vânduți celor care vor să destabilizeze țara.  

Marea majoritate a poporului , cea care îl votase pe Ion Iliescu ca președinte, era oarbă la orice altă informație venită din partea opziției sau jurnaliștilor. În fiecare zi, nu doar în Dumineca Orbului.