Minunea

Domnul nostru Isus Cristos, cel la care mă închin cu smerenie
Părinţii mei au fost, ca de altfel marea majoritate a poporului român, creştin ortodocşi şi , precum mai toţi, nu erau preocupaţi decât de păstrarea datinelor străbune fără a se întreba sau îndoi despre adevărurile scrise în Sfânta Scriptură. Părinţii mei nici nu-L negau pe Dumnezeu dar nici nu credeau în El cu ardoare.

Ca urmare, nici eu cam de la la vârsta de 7 ani, când tata mi-a vorbit despre Teoria Evoluţionistă a lui Darwin şi mi-a creat o puternică stare de confuzie, nu ştiam cum să împac una cu alta, nu m-am mai gândit profund la această problemă.

În casa noastră nu exista nicio icoană şi de aceea am fost mirată când la socrii mei în casă am văzut nu doar icoane ci şi candelă aprinsă. Doar auziseră şi ei de strămoşul nostru maimuţa.

Eu sunt o persoană absolut obişnuită care spre deosebire de ceilalţi sunt foarte atentă la visele mele premonitorii,  pe care le am de când mă ştiu, şi la viziunile, e drept mai rare, dar care totdeauna îmi arată ceva, ce nu înţeleg în momentul respectiv dar, pe care mai târziu le descifrez.

Mă căsătorisem, eram însărcinată şi într-o noapte după ce m-am întors de la baie, culcată fiind în pat şi cu ochii închişi am avut o astfel de viziune. Am văzut un bărbat îmbrăcat în medic şi cu aceea mască pe gură precum doctorii în operaţie care nu era altcineva decât Necuratul, cu coarnele sale cu tot.

Era noaptea târziu, soţul meu dormea iar eu mă speriasem rău de tot. M-am tot gândit la semnificaţia acestei vedenii şi într-un târziu am adormit.

Dimineaţa i-am povestit soţului teama mea de operaţie şi de moarte.
,, Nu ţi se poate întâmpla nimic. N-am hotărât că tu vei naşt?e normal. Sunt simple vise de noapte şi nu ai de ce să te sperii.,, Nu am insistat. Eram în plin comunism şi, nu cred că se mai recunoştea,  ca fiind posibil altceva decât telepatia.

Au trecut lunile şi am ajuns pe masa de operaţie. Am povestit în ,, Gravidă abandonată de medici, nimic nou sub soare, în România!,,.

Marele meu noroc a fost acela că organismul meu luptă împotriva oricărui corp străin fie virus, bacterie, microb sau chiar făt. Ca urmare imediat după operaţia suferită şi în urma căreia am fost infectată cu stafilococul aureus hemolitic s-a declanşat şi febra. 40-43 era temperatura mea zilnică. După trei zile au vrut să mă trimită acasă numai că eu,  fiind mai curajoasă de felul meu i-am înfruntat şi le-am spus că nu pot pleca în asemenea stare febrilă.
Mă simţeam mult mai rău decât în alte dăţi. Nu puteam să rezolv probleme indiferent de natura lor. Adormeam pur şi simplu. Când i-am spus soţului meu că sunt îngrijorată de faptul că nu pot rezolva probleme, aveam ceva cărţi cu mine în spital, a râs. Eu însă nu mai păţisem aşa ceva şi ca urmare eram foarte îngrijorată în privinţa mea. Nu mă puteam hătărî ce să fac, şi aceasta era o problemă, deoarece adormeam. Dimineaţa o mituiam pe doctoriţa de salon ,pentru a-mi prescrie antibiotice, după care stăteam într-o continuă stare de somnolenţă. O mătuşă de a mea murise din cauza septicemiei, mama scăpase ca prin minune de aceeaşi boală, deci era un gând care mă bântuia în rarele momente de trezire. Două săptămâni am avut 40-43 grade temperatură, două săptămâni în care orice aliment gustam avea un gust neplăcut. De băiat nu-şi mai amintea nimeni. Era uitat prin maternitate. Toţi din familie se gândeau la mine şi îmi dădeau bani pentru a-i băga în buzunarul medicului de salon.

Într-o zi, slăbită fiind şi cu teamă de frigul de afară, eram în aprilie ca acum, mi-am luat câteva acte în buzunar şi am plecat din salon hătărâtă să mă duc la primul post de miliţie sau procuratură şi să le spun că sunt neîngrijită corespunzător de medici şi că voi muri din cauza nepriceperii lor.

Pe unul din holuri m-am întâlnit cu o asistentă. ,,Pe dumneavoastră vă căutam.Vă mutăm la reanimare pentru că sunteţi grav bolnavă.,, Era şi cazul! Nu i-am mai spus că, dacă mai întârzia câteva clipe, nu mă mai găsea în spital.

Doctorul Drăcea a fost cel care mi-a salvat viaţa aplicându-mi un tratament foarte curajos şi foarte scump. Nu cred că am apucat să-i dau ceva.
,, Am să fac septicemie ?,, a fost prima mea întrebare.
,,Ai deja.,,
Toţi s-au minunat de sistemul meu nervos. Ştiam ce gravă boală este septicemia dar cunoşteam şi faptul că 1 din 10000 scapă cu viaţă şi eram hotărâtă să fiu acea unu.

Mai târziu soţul meu mi-a povestit cum , speriat fiind de cât de bolnavă şi slăbită eram, în drumul său spre casă intrase , cu o seară înainte de mutarea mea pe secţia de terapie intensivă, într-o bisericuţă pe care o găsise, era postul Paştelui cred, deschisă. Aprinsese o lumânare şi se rugase din toată inima să mă fac bine.

După această întâmplare el, soţul meu, a crezut în visele şi viziunile mele iar eu am început să cred în puterea rugăciunilor şi în Dumnezeu.

Celui la care mă închin cu smerenie
Publicat în Fără categorie

23 de gânduri despre „Minunea

    1. În aceeaşi perioadă o tânără ingineră din Vălenii de Munte, a cărui soacră era medic ginecolog, a murit de septicemie pentru că a fost externată după trei zile acasă şi, bănuiesc eu, nu a făcut febră.

      Maternitatea Ploieşti a fost mutată dintr-o clădire, cea veche, din cauza microbilor intraspitaliceşti. Au fost atât de isteţi că au mutat în noua maternitate, la acea vreme, paturile şi saltele infectate.

      Apreciază

  1. Carmen, chiar nu ştiu ce să (mai) spun…
    Mă bucur foarte tare că ai depăşit această experienţă dură, cu brio.
    Ştiu cum e. Am trecut şi eu prin experienţe ‘la limită’, de mai multe ori. Trec şi acum prin aşa ceva. Dar, eu nu am puterea pe care o ai tu, de a relata…

    Apreciază

    1. Au fost mai multe dar le iau pe rând. Nu le povestesc ca să obţin compasiunea, cred că îţi dai seama, ci ca o dovadă că se poate şi că Dumnezeu nu ne dă nimic fără un scop precis şi mai mult decât putem duce.

      Am realizat că nu ne dă mai mult decât putem duce atunci cănd mi-a murit mama, dar asta altădată şi în alt context, voi povesti.

      În ceea ce priveşte momentele prin care treci şi de care aminteşti
      nu pot să-ţi spun decât să-I ceri ajutorul şi, chiar dacă nu crezi foarte tare,ţi-l va da. Nu se ştie în ce mod, poate nu te va satisface dar ajutorul îl vei primi. Eu cred orbeşte.

      Acum, să nu îţi închipui că aş încerca să merg pe ape precum Moise.

      Apreciază

      1. Carmen,
        Cu toată stima, trebuie să-ţi destăinuiesc ceva : nu m-am rugat niciodată, şi nici nu am să mă rog vreodată.
        Ştiu precis că dacă El vrea, poate.
        Ştiu că rugăminţile omeneşti nu pot determina planul Lui…

        Apreciază

  2. Oficial nu au vrut să recunoască nici în privinţa mea. Au intrat în mare panică, conducerea Maternităţii din Ploieşti, abia doi ani mai târziu când am avut curajul, cu adevărat nebun, să merg să-l nasc pe fiul meu mai mic. Atunci au făcut o mare şedinţă şi i-au interzis doctorului cu care voiam să nasc să mă opereze.
    Directorul spitalului devenise doctorul Popescu, nepotul lui Dumitru Popescu zis şi Dumnezeu, scriitorul, şi care pe baza relaţiilor de partid fusese mutat, detaşat poate, de la Vălenii de Munte la Ploieşti!

    Apreciază

    1. Nora, mulţumesc!
      După cum îţi scriam de atâtea ori îţi admir sincer întorsăturile de limbaj, metaforele şi tot sufletul pe care îl pui tu în textele tale.

      În schimb eu, după trezeci de ani în care am folosit mai mult limbajul matematic, simt că aproape am uitat anumite cuvinte. Le redescopăr şi redescopăr plăcerea de a le folosi.

      Apreciază

  3. Spre deosebire de dvstra , eu pana la vârsta școlii, adică 7 ani, eram dus de mama la biserica, la împărtășanie, sau alte slujbe. Mama m-a învățat „Tatăl nostru” și”Înger, îngerașul meu”!De fapt la asta s-a redus toata educația religioasa pe care am primit-o! Ulterior am citit Biblia , ca pe o carte de istorie, dar și Coranul,prin anul 1990. Am primit propuneri de a trece la anumite secte religioase, dar tuturor le-am spus:”M-am născut ortodox, asa am sa mor!” Merg rara la biserica pentru ca lăcașul Domnului nu mai este un loc de închinăciune ci a devenit o piață unde se negociază fiecare lucru ce trebuie făcut normal,de către slujitorii{?!) bisericii. Si încă ceva , eu nu ma rog la Dumnezeu sa ma ajute, cum fac mulți asa ziși credincioși, ci ii mulțumesc lui Dumnezeu când mi se întâmplă câte un lucru bun!
    Nu ma bat pentru apa sfințită de Boboteaza, sau pentru cocosul din noaptea de paste!Nici măcar pentru a atinge niște moaște pe la mănăstiri!Nu neg puterea lor, sau necesitatea acestora dar cred ca oricum,Dumnezeu dacă exista, are rânduit pentru fiecare om destinul sau! Cam asta este atitudinea mea fata de religie!

    Apreciază

    1. Sunteţi o persoană fericită pentru că nu a trebuit să-L descoperiţi pe Dumnezeu în urma unor întâmplări mai mult sau mai puţin nefericite.

      Dumnezeu este peste tot, în sufletul nostru, în casa noastră umilă dar are o putere mai mare acolo unde sunt mai mulţi şi, nu mă refer la Biserică, simplă clădire de piatră, ci cum scrie în Biblie, acolo unde sunteţi 2-3 ,,acolo sunt şi Eu,,.

      S-ar putea ca să nu fie citatul astfel dar sensul în mod sigur acesta este. Mai mulţi credincioşi strânşi la un loc măresc puterea credinţei.

      Despre pelerinajul la Sfintele Moaşte, văd la televizor,deduc că s-a denaturat mult sensul. Se spune că Maica Domnului, din Cer, numără paşii făcuţi de credincios şi cu cât mai anevoios este drumul , cu atât mai mare este recompensa. Nu are nicio valoare în ochii sfinţilor bătaia între credincioşi de a ajunge la Sfintele Moaşte.Important este drumul în sine şi mai puţin destinaţia.

      Sper să nu vă fi plictisit comentariul meu. Despre Dumnezeu vorbesc mult şi nu mă satur niciodată. Mă simt după aceea bine şi împlinită.

      Apreciază

  4. Eu vizitez biserici,catedrale in strainatate.Ala e programul excursiei.Intru la catolici,filmez,ma asez pe scaun,stau nitel si plec.Dar imi place sa ascult corul.Atat…am fost si pe drumul crucii,am certificat de pelerinaj,doar pentru ca am vizitat Tara Sfanta.Am un prieten vice-primar(e roman) care mi-a dat asa ceva.E semnat si de ministrul turismului de la ei.Mi-a dat certificatul ala gratis si am baut si un pahar de vin cu vice-primarul…:))
    PS: si eu cred in ceva…

    Apreciază

    1. Îmi pare rău sa va spun , dar se vede cum a devenit credința o afacer3. Astfel de certificate și mai ales a ne lauda cu ele , gestul în sine are o mare doza de fariseism.Pelerinajul acesta escurseistic, nu seamăna deloc cu adevărata credință. Spun acestea cu toate ca nu sunt un credincios dus de prea multe ori la biserica. Insa am învățat sa respect pe credincioși și credințele lor!
      FARISEÍSM s. n. Ipocrizie, fățărnicie, duplicitate. – Din fr. pharisaïsm (după fariseu).
      Sursa: DEX ’98 | Adăugată de cornel | Greșeală de tipar | Permalink

      Apreciază

      1. Religia a fost o afacere şi o să râmână.

        Inchiziţia vindea şi ea certificate, parcă Bule Papale,în fine fariseii care l-au trădat pe Isus erau tot preoţi. Intersant este că se spune despre Pilat din Pont că ar fi avut mustrări de conştiinţă dar, despre Ana sau Caiafa, nu.

        Se spune că Biserica Ortodoxă Română ar fi avut banii, cu care am fi putut să ieşim din criză, pentru Catedrala Mântuirii Neamului.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s