Gravidă abandonată de medici, nimic nou sub soare, în România !

În martie1987, acum 24 ani, eram internată în maternitatea din Ploieşti şi aşteptam sorocul ca să nasc. În ultimele trei luni de sarcină fusesem internată, ba în Spitalul Judeţean Prahova, ba în Maternitatea Ploieşti. Aranjasem, la fel cum face fiecare, să nasc cu un anumit medic ginecolog renumit la aceea vreme pentru calităţile sale, doctor care îmi şi supraveghiase sarcina pe parcursul ei.

S-a hotărât ca în ziua în care era de gardă să-mi facă o injecţie care trebuia să-mi declanşeze travaliul. pentru cei mai tineri vreau să reamintesc faptul că ,în acele vremuri, noi eram obligate să naştem câte 5 copii. Singura salvare a femeilor era să nască prin operaţie de cezariană şi ,astfel, scăpa doar cu două naşteri.Multe femei au murit încercând să facă în mod ilegal avort. Dar, despre asta, poate altă dată. O operaţie de cezariană costa 3000 lei, sumă ce reprezenta mai mult decât un salariu obişnuit. Eu, la aceea vreme, aveam un salariu lunar de vreo 2200 lei.Crezând, mai mult sperând că voi putea naşte normal i-am dat medicului 500 lei. Aşa mă sfătuise o doamnă farmacistă a maternităţii, cu care mă împrietenisem.

Doctorul mi-a făcut deci injecţia după care a intrat în sala de operaţie pentru a face mai multe cezariene.

Pe mine m-au dus în sala de travaliu unde timp de foarte multe ore nu mi s-a dat nicio atenţie. Venea din când în când o altă doctor care făcea invariabil aceeaşi remarcă: e pacienta doctorului Ilie, să aibă el grijă de ea. Nu ştiu cum sunt durerile de naştere naturale dar, cele declanşate în mod artificial sunt cumplite. Cred că doar naziştii îşi puteau chinui astfel victimile. M-am abţinut cât am putut să ţip dar , după un timp în care îmi rosesem de durerea carnea de pe mâini am început să urlu ca din gură de şarpe. Timp de 16 ore. Între timp medicul meu ieşea din gardă. A venit, mi-a înapoiat banii şi a plecat la Bucureşti pentru că era navetist. Un singur medic a venit, era şeful secţiei de terapie intensivă, mi-a dat puţină apă şi un furtun cu oxigen, şi m-a certat.,, Eşti o proastă, nu mai ţipa! O să moară copilul în tine!,,

Cred că a fost singura dată când nu m-am supărat pentru modul în care mi s-a adresat cineva.

Spre prânz, a venit la mine farmacista din maternitate cu care mă împrietenisem. S-a îngrozit când m-a văzut şi, speriată , s-a dus la directorul spitalului şi l-a rugat să mă opereze. Riscam să mor şi eu şi fătul.

M-a sprijinit să merg în cabinetul doctorului. Nu mai eram în stare după 16 ore de chin să merg singură. A rămas la uşă iar eu am intrat şi i-am numărat 10 bancnote de câte 100 lei. Acesta era preţul unei operaţii de cezariană necesare cu adevărat.

Mi-era atât de rău, eram atât de sfârşită, că mi-au căzut câteva hârtii pe jos.

Mi-am cerut scuze şi m-am aplecat să le iau. Am căzut pe jos.

Am fost operată pe o masă nedezinfectată, era în urma unei operaţii de peritonită şi, ca urmare, am făcut septicemie cu stafilococ hemelotic aureus. Băiatul meu avea cordonul ombilical răsucit în jurul gâtului de trei ori, niciodată nu aş fi reuşit să nasc, şi a stat şi el vreo trei zile la Reanimare.

Eu am avut marele noroc că microbul s-a localizat sub unghiile de la degetele mari de la picioare. Până şi marele doctor Căruntu , cel mai bun infecţionist la acea vreme , s-a mirat de norocul meu.

Băiatul meu, cel născut atât de greu, a împlinit 24 ani şi este ca o rază de lumină pentru mine.

Despre ce se întâmplă în sistemul sanitar, de rău, nimic nu mă miră. O speranţă am, aceea că există o justiţie Divină şi ,într-un fel sau altul plătesc şi  ei. De la Colegiul Medicilor nu sper nimic.

16 gânduri despre „Gravidă abandonată de medici, nimic nou sub soare, în România !

  1. Revoltător dar din păcate, lucrurile parcă mai mult se înrăutăţesc decît să se îmbunătăţească; unde mai pui la socoteală că pe de o parte sunt scoase pe bandă rulantă generaţii de medici incompetenţi, iar pe de altă parte, cei mai buni dintre medici fie au plecat, fie se pregătesc să plece din ţară.

    Apreciază

    1. Foarte puţini medici îşi fac meseria pentru care sunt plătiţi de către stat, este foarte adevărat că prost, fără a fi impulsionaţi de ,,atenţii,, mai mult sau mai puţin substanţiale.

      Nu îi condamn pe cei care pleacă, ba, chiar sunt de acord că pentru o muncă cinstită trebuie recompensaţi corect.

      Apreciază

  2. sotia mea a nascut cam in aceeasi perioada. eram studenti amandoi. la noi avortul era de 5000 de lei. am hotarat ca mai bine facem o nunta de acei bani. si avem un student in anul 3 la automatizari-calculatoare cu care ne mandrim (exact ca tine!)

    Apreciază

      1. si sa va traiasca „ala micu”…
        oricum, noi mai avem un baiat care are „numai” 13 ani – avem ce chinui si la ce ne raporta (el este intr-a VII-a la… Informatica).
        cred ca de la mama lor mostenesc pasiunea pentru matematica – eu am fost un dezastru permanent chit c-am facut Cai Ferate Drumuri si Poduri 🙂

        Apreciază

      2. Bucuraţi-vă de faptul că sunt amândoi sănătoşi.
        Cât despre Olanda, iar este o mare realizare pentru care nu puteţi decât să fiţi tare mândrii.Ei trăiesc alte vremuri şi sunt mult mai bine adaptaţi decât noi.Sunt mai puternici.

        Apreciază

    1. Nici cea naturală, este adevărat, nu este fără dureri dar se cunosc multe cazuri de femei de la ţară învăţate cu munca fizică şi care au născut relativ uşor. De aceea se recomandă multe exerciţii fizice în timpul sarcinii.

      Eu nu aveam cum să nasc şi trebuiau luate măsuri mai din timp. Nu trebuia să fiu ţinută 16 ore.

      Apreciază

  3. Aveam o colega(avea vreo 23 ani,acum are cam 28)care vroia 5 copii.Vroia sa sufere zicea.Vroia sa stie cum e calea naturala.Toate vorbeau de cezariana,ea vroia pe cale naturala.

    Apreciază

    1. Persoanele care pot naşte natural sunt persoane fericite. O operaţie implică riscuri numai că, ştiu de la mama mea şi rudele ei, nu mai există acele moaşe profesioniste ca pe vremuri. Se laudă tot timpul personalul sanitar de către opoziţie, în special, pentru a ataca puterea. Nu mă refer strict la cea actuală ci, la putere , în general. Pe vremuri, dacă un copil nu venea cu capul, o moaşă ore întregi masa burtica mamei în aşa fel încât fătul se răsucea. Alte vremuri! E mai uşor să tai!

      Să revenim la colegă, a suferit? Are cinci copii?

      Apreciază

  4. Intradevar, au fost si sunt astfel de ticalosii in sistemul sanitar romanesc.
    Eu am avut noroc la nasteri.La nasterea primului ccopil (acum aproape 28 de ani), o doamna colega cu mine a vorbit cu medicul, prieten de-al ei si s-a ocupat mult de mine, mai ales ca aveam probleme.Am nascut cu forcepsul.
    cel de-al doilea copil care a implinit 24 de ani, trebuia sa se nasca cu cezariana, insa a venit pe lume mai devreme.
    Toate cele bune si multe bucurii alaturi de fiul tau!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s