Eu nu mai înţeleg nimic

Câţi din ei şi-au făcut studiile la ,, Frunze,, în Uniunea Sovietică? Cei peste 70 de ani, în mod sigur

Zilele acestea am fost mai ocupată. Nu-i nimic, mi-am zis, vor trece câteva zile în care să nu-mi dau cu părerea. Pagubă-n ciuperci!
Mă macină gânduri, nu sunt indiferentă la ce se întâmplă în ţară. Spre bucuria ,,anteniştilor,, şi ,, realiştilor,, se sinucid mulţi, mor mulţi.

Ni s-au micşorat salariile spunându-se că suntem săraci şi statul nu mai are bani.
Am pierdut şi eu din salariu 700 lei. Scrâşnesc din dinţi şi merg mai departe. Astă seară mi-a sărit muştarul, ( Nu este academic dar este adevărat) când am văzut că s-a scumpit şi turta dulce. Marmelada s-a scumpit de mult.

Ni s-a spus că urmează să se micşoreze şi pensiile speciale. E de bun simţ. Toţi trebuie să fim solidari.
Mai puţin justiţia. Ea este cea care poate să-i bage sau nu în puşcărie pe parlamentarii noştri cinstiţi şi, ca urmare, au dreptul ca tratament PREFERENŢIAL !
După şase luni când armatele de pensionari, militari ai regimului Ceauşescu, miliţieni şi securişti, poate chiar şi foşti torţionari, nimeni nu a vrut să lămurească şi să separe grâul de neghină, au început să ameninţe toţi s-au grăbit să afirme că de fapt nu este vorba de scăderea pensiilor ci mărirea lor.

Că se minte este un lucru deja clar.
ÎNTREBAREA PE CARE MI-O PUN, NU ÎMI VA RĂSPUNDE NIMENI, ESTE CU CE ÎI ARE LA MÂNĂ ÎNCÂT S-AU SPERIAT ŞI DAU ÎNAPOI ?

Publicat în Fără categorie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s