1.RUŞINE SĂ VĂ FIE ! LA TOŢI ! În timp ce ţara devine tot mai săracă, unii cetăţeni ai ei , doar unii, devin tot mai bogaţi !

În timp ce ţara devine tot mai săracă, unii cetăţeni ai ei , doar unii, devin tot mai bogaţi !

Astăzi domnul Dinu Patriciu.
Nu am să fac decât să citez pe alţii :

,,BUSINESS
magazin

Cele mai importante momente ale relatiei Dinu Patriciu – Rompetrol Data publicarii:30 iunie 2009

1998
Dinu Patriciu si Sorin Marin preiau Rompetrol, companie cu o cifra de afaceri de 6,6 milioane de dolari si pierderi de 1,5 milioane de dolari.

1999
Rompetrol preia rafinaria Vega Ploiesti. In doar noua luni de la preluare, cifra de afaceri a rafinariei Vega s-a triplat. Sediul central al companiei este mutat in Olanda. Incep discutiile pentru privatizarea Petromidia.

2000
Rompetrol preia Petros – unicul furnizor de servicii la sonda din Romania in acel moment, redenumindu-l Rompetrol Well Services.
2001
FPS si Rompetrol Group BV Rotterdam semneaza contractul de privatizare a combinatului petrochimic Petromidia Navodari (valoarea tranzactiei – 615 milioane de dolari). Petromidia si-a schimbat numele in Rompetrol Rafinare,,

Soviani’s Blog
Blogul lui Radu Soviani
Posted on 30 septembrie 2010 by soviani

,,ARTICOLUL A FOST PUBLICAT ÎN CURIERUL NAŢIONAL, ÎN DATA DE 03.09.2007
Stirea că Rompetrol a trecut în proprietatea majoritară a kazahilor de la KaiMunaiGaz a căzut ca o bombă. Nu pentru că lumea s-ar fi aşteptat din partea domnului Dinu Patriciu să aibă vreun alt scop final decât cel al fiecărui om de afaceri: banul. Cât mai mult, cât mai repede şi aproape prin orice mijloace. Nu din această cauză. Ci pentru că domnul Patriciu anunţase în multe rânduri că nu vrea să vândă pachetul majoritar de acţiuni.
În data de 14 februarie 2007, aveam următorul dialog cu domnul Dinu Patriciu: “Vindeţi Rompetrol? Nu. Măcar o parte? S-ar putea să vindem între 10 şi 24% din companie, pentru a face rost de finanţare”. Acum aflăm că în urmă cu 7 luni a fost iniţiată procedura de vânzare a unei părţi din Rompetrol. Adică, atunci când domnul Patriciu spunea că nu vinde, pregătea fix acest lucru.
Nu mă deranjează că domnul Patriciu are foarte mulţi bani. Nu. Să fie sănătos şi să îi cheltuiască în economia locală. Mă deranjează însă deformarea, distorsionarea gravă a faptelor, cu scopul inducerii în eroare. Atunci când domnia sa spune că Rompetrol nu a primit vreodată vreo facilitate şi că nici nu îşi doreşte. Aşa stau oare lucrurile? Părerea mea este că nu. Domnul Patriciu i-a denumit “nătângi” pe cei care consideră că firma domniei sale a primit vreodată vreo facilitate. Nu-mi pasă cum mă consideră pe mine şi pe alţii domnul Patriciu, dar iată cum stau lucrurile, şi vă rog să aveţi în vedere că “a facilita” înseamnă “a face mai uşor, a uşura”:
. În data de 27 februarie 2006, scriam în Curierul Naţional editorialul “Puterea lui Patriciu”. Îl puteţi consulta căutând în arhiva online a Curierului. În acel articol, arătam că Dinu Patriciu a fost răsfăţatul tuturor puterilor de după anul 1999.
Prima facilitate: Pe vremea lui Radu Sârbu ca şef al FPS, reuşea să cumpere, la un preţ de 51 de milioane de dolari la care se adăuga, prin contract, contravaloarea datoriilor răfinariei de 200 de milioane de dolari, cea mai modernă rafinărie a ţării, Petromidia. Prima rată, atenţie, a fost de 17 milioane de dolari. Restul, până la 51, probabil s-a plătit mai târziu. După o negociere-fulger, FPS-ul l-a găsit, a negociat şi a vândut Petromidia în numai 10 zile. Este de înţeles graba. Veneau alegerile.
A doua facilitate: În momentul vânzării, şi nici până atunci, nu cred că s-a verificat provenienţa banilor cu care cumpăra domnul Patriciu. De vreun an, se verifică dacă domnul Dinu Patriciu nu cumva a plătit statului fix din banii statului (creanţa Repsol, pentru cei care nu îşi mai aduc aminte, după ce domnul Patriciu a cumpărat Rompetrol, a încasat câteva zeci de milioane de dolari, cuveniţi, prin lege, statului român şi pe care ar fi trebuit să îi verse statului român). Nu a făcut aşa. A încasat banii şi i-a folosit cum a considerat domnia sa mai bine.
A treia facilitate: După ce domnul Patriciu a cumpărat de la FPS Petromidia, s-a schimbat puterea. A venit un nou Guvern – cel al PSD. Iar acest Guvern s-a declarat mulţumit cu preţul primit de la domnul Patriciu pentru Petromidia, şi, în 2001, se legifera contractul FPS-ului plus datoriile. Sigur, atunci preţul încasat era foarte mic, pentru că se asumau şi datoriile. S-au asumat. Şi ce s-a întâmplat? În 2001 şi 2002, Rompetrolul domnului Patriciu nu a putut ţine pasul cu ritmul asumat şi a pierdut eşalonarea. Ce ar fi trebuit să se întâmple în acest caz? Ruperea contractului sau executarea silită. Şi pentru că acel contract de privatizare nu a fost nici rupt, iar Rompetrol nu a fost executat silit, a apărut…
A patra facilitate: O nouă eşalonare la plată. Pe care Rompetrol o pierde în februarie 2003. Ce se întâmplase între timp? Datoriile societăţii se majoraseră de la 200 la 400 de milioane de dolari. În principal pentru că firma încasa contravaloarea accizelor, TVA şi altor taxe de la populaţie, şi uita să le plătească. Modelul nu era nou, era vizibil şi condamnabil. Dar, statul mai păţise acest lucru – cu creanţa Repsol din Libia. După pierderea celei de-a doua eşalonări, ar fi trebuit să apară executarea silită. Preluarea rafinăriei. Şi pentru că nu s-a întâmplat aşa, s-a creat drum liber pentru…
A cincea facilitate: Transformarea datoriilor în obligaţiuni. Datoriile de bază crescuseră de la 200 la 414 milioane de dolari. La care se adăugau şi penalităţile de plată. În total, vreo 600 de milioane de dolari. Adică, cu aproape 400 de milioane de dolari mai mult decât datoria pe care o preluase şi asumase domnul Patriciu de la stat, atunci când a cumpărat rafinăria pentru 51 de milioane de dolari. A apărut soluţia – transformarea în obligaţiuni. Iniţiată în anul 2003 şi legiferată de Parlamentul de după alegerile din 2004, sub un Guvern condus de prietenul Călin. În loc de executare silită, Rompetrolul a fost facilitat cu transformarea datoriilor în obligaţiuni. La care statul percepea un cupon (dobândă) mai mic decât dobânda la care reuşea să se împrumute. Şi lucrurile nu se opresc aici.
A şasea facilitate: Cu sacii în căruţă, respectiv amânarea plăţii datoriilor pentru următorii 7 ani, Rompetrol trebuia să lucreze. Dar avea nevoie de bani. De unde? De la finanţatorii companiei conduse de domnul Patriciu. În afară de statul român şi de contribuabili, despre care alţi finanţatori aţi auzit în Cazul Rompetrol? În afară de achiziţia benzinăriilor Dyneff, unde a fost implicată o bancă, eu nu am auzit de prea multe bănci implicate. Cu o datorie de 600 de milioane de dolari în cârcă, Rompetrol avea o problemă: accesul la bani. Şi atunci, s-a mai găsit o facilitate pe care românii să o acorde domnului Patriciu, prin cârdăşia celor de la Guvern. În decembrie 2003 s-a produs acest lucru. Concret, Guvernul României a umblat la taxele din benzină. Cum? Desfiinţa taxa de drum (nelegală) şi o contopea cu acciza. Şi aşa acciza s-a mărit. Dar, noua acciză era totuşi mai mică decât vechea acciză plus taxa de drum. Cât a fost diferenţa şi ce s-a întâmplat cu ea? Preţul carburanţilor scădea astfel cu 40 de euro pentru tona de carburanţi, adică cu aproximativ 4 eurocenţi pe litru. Atunci, cei 4 eurocenţi însemnau 8% din preţul litrului de benzină. Ce ar fi trebuit să se întâmple? Logic, dacă au scăzut taxele, ar fi trebuit să se reducă şi preţurile. Dar, profitând de cârdăşia instituţiilor statului, producătorii au lăsat preţurile la vechiul nivel. Şi şi-au însuşit cei 8%, pe care ar fi trebuit să îi transforme în ieftiniri pentru populaţie. Cum se cheamă asta? Probabil, Codul Penal are o denumire pentru aşa ceva, iar legea concurenţei denumeşte acest comportament: înţelegere asupra preţului şi e sancţionabilă cu până la 10% din cifra de afaceri a celor care se înţeleg la preţ. Câte facilităţi sunt în a şasea facilitate? Număraţi singuri (însuşirea de foloase necuvenite, înţelegerea la preţ, neamendarea etc.).
Dacă aş mai căuta, aş mai găsi facilităţi în cazul Rompetrol. Chiar dacă domnul Patriciu mă va face nătâng. Nu îmi pasă. Îmi pasă însă ca adevărul să nu fie distorsionat. Şi îmi pasă ca nu cumva să se uite că vânzarea a trei sferturi din Rompetrol Group NV la kazahi a început cu o plată de 17 milioane de dolari, a trecut prin şase superfacilităţi şi se încheie acum cu o tranzacţie de peste 2 miliarde de dolari. Cine pierde? Cei care au acordat facilităţi şi cei de la care s-au acordat facilităţi. Cine câştigă? Fostul şef al SIE, Ioan Talpeş, numea cazul Rompetrol drept: “O lovitură a domnului Patriciu dată cu ajutorul unor foşti miniştri, persoane din serviciile secrete etc. “. Cine mai câştigă? Cu siguranţă, domnul Patriciu, care de la dorinţa iniţială de a face o infuzie în conturile Rompetrol a sfârşit prin a face o infuzie de capital în conturile domniei sale. Şi, aşa, ca fapt divers – acum datoria de 600 de milioane de dolari nu mai este a domnului Patriciu decât în proporţie de 25%. Restul? Cu restul, statul român creditează statul Kazahstan. Iar cu ideile cu podul energetic şi cu cât beneficiază România de pe urma Kazahstanului, vă rog să îmi permiteţi să fiu sceptic. Poate, peste 2-3 ani, vă voi reaminti despre acest scepticism. ,,

Publicat în Fără categorie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s