Vălenii de Munte, o mică Sicilie?

Monumentul Eroilor din Vălenii de Munte pe lângă care trec zinic şi la care privesc cu drag de la fereastra mea ;Parcul în care s-au jucat băieţii mei, copii fiind.
Muzeul ,, Casa Memorială Nicolae Iorga,,. Locul unde sunt invitate lunar, personalităţi marcante de la Bucureşti . Sunt încântată de faptul că locuiesc în apropierea sa.
Mânăstirea din Vălenii de Munte, biserica de care aparţin eu şi la care privesc cu plăcere de la ferestra mea

Olteancă ajunsă prin repartiţie guvernamentală în Prahova, măritată cu un locuitor al orăşelului patriarhal Vălenii de Munte, tare mândru de locul unde îşi petrecuse copilăria liniştită şi mai apoi adolescenţa, am aflat aproape imediat cum îşi numeau cetăţenii aceştia cu mândrie, chiar cu îngâmfare ,, urbea ,, . Mica Romă . Aveau argumente pe care eu, crescută în Craiova sau Bucureşti le consideram total exagerate. Mai târziu, după mulţi ani petrecuţi aici, m-am ataşat de oameni, de locuri şi le înţeleg dorinţa firească de a da o mai mare importanţă trecerii lor prin viaţă, cu toate că, conviețuiesc pe aceste meleaguri unde, aproape nu se petrece nimic spectaculos.

Pentru că, dacă poposiţi aici, şi chiar locuiţi o perioadă mai mică sau mai mare de timp, veţi avea sentimentul că oraşul este aproape mort. S-au dus fabricile de Mătase şi Conserve, s-a închis ,,Valea Teleajenului,, unde se fabricau ,, biciclete,, care, asamblate semănau, exact ca în bancul ce circula pe vremuri, cu armele. Cred că s-a închis şi Sticlovalul. Au mai rămas cele câteva şcoli şi grădiniţe, Primăria, spitalul Orăşenesc, Fiscul şi Trezoreria, Poliţia, Parchetul şi Judecătoria.
Multe magazine în care se face comerţ cu amănuntul, o fabrică unde se îmbuteliază sucuri, o alta de croitorie şi vreo câteva firmuleţe care instalează tâmplărie de temopan. Oraşul nu mai dă de lucru la atâţia muncitori câţi erau în vremurile comuniste.

Ca o dovadă a faptului că vălenarii sunt în continuare mândrii de faptul că sunt locuitorii acestui oraş, bravo lor, veţi găsi în Wikipedia următoarele:
,,Vălenii de Munte
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Vălenii de Munte este un oraș din județul Prahova, Muntenia, România, cu o populație de 13.309 locuitori. Se află în Depresiunea Vălenii de Munte, pe Valea Teleajenului, la 98 km distanță de municipiul București, la 28 km nord de municipiul Ploiești și la 89 km sud-est de municipiul Brașov. Se întinde pe o lungime de 5 kilometri. În oraș se poate ajunge folosind DN1A București – Ploiești – Brașov. Este atestat documentar ca „târg al săcuienilor” și vamă în secolul al XV-lea, într-o poruncă a lui Dan al II-lea de la 1431. Vălenii de Munte a fost reședința lui Nicolae Iorga, aici găsindu-se în prezent Casa Memorială care poate fi vizitată. Ziua orașului este la 9 mai.
Factorii materiali prielnici de pe Valea Teleajenului au făcut ca omul să fie atras în zonă încă din cele mai vechi timpuri. Cercetările arheologice sau și lucrările întâmplătoare au scos la iveală urme din vechime începând cu paleoliticul mijlociu și continuând cu etapele succesive, mezoliticul și neoliticul.

Vălenii de Munte a jucat un rol important în istoria României, încă de la începuturile sale. A îndeplinit de-a lungul existenței sale funcții de prestigiu ale unui oraș: capitală de județ, vamă, târg, reședința „plaiului Teleajen”, centru politic al raionului și cetății de cultură Teleajen .
• 1431: atestare documentară a localității Vălenii de Munte într-o poruncă a lui Dan al II-lea.
• 1433: prima atestare documentară a „drumului Teleajenului” (Văleni – Drajna – Cerașu – Slon – Vârful lui Craiu – Tabla Buții – Vama Buzăului – Brașov).
• 1 octombrie 1473: este semnalată prezența lui Ștefan cel Mare la „Cetatea Teleajenului” (poate Homorciu), unde taie capetele pârcălabilor lui Radu cel Frumos, le ia în robie femeile și dă foc cetății.
• 1573: Alexandru al II-lea întărește fiilor popii Neagoe moșie „peste valea Vălenilor”.
• 1580: Mihnea Turcitul dă o întărire marelui spătar Albina asupra moșiei Albinari (Ariceștii Zeletin), care ajungea până la hotarul Vălenilor. În 1581 tot Mihnea Turcitu întărește altora ocine în hotarul Berevoieștilor (azi cartier în Vălenii de Munte).
• 1608: Radu Șerban întărește marelui vornic Cernica și soției sale Chiajna satele Predeal Sărari, Văleni și Berevoiești, pe care le împarte jumătate cu mănăstirea de la Grădiște.
• 1645: prima mărturie documentară asupra județului Sacueni (Saac) cu capitala la Vălenii de Munte, de unde se va muta la Bucov în 1781.
• 1684: Miron Costin menționează în cronica sa Vălenii de Munte printre orașele Țării Românești.
• 1794: Târgoveții orașului sunt în proces cu egumenii mănăstirii din localitate, pentru regularizarea situației lor pe moșia acesteia.
• 1794: Se menționează în documente „târgul domnesc Vălenii de Munte”.
• 1797: existența unui dascăl plătit la școala din Văleni.
• 1832: Văleniul numără 518 gospodării (cu 2590 suflete).
• 1848: Nicolae Bălcescu recrutează din rândul locuitorilor comisarii de propagandă David Almăjanu, I. D. Petrescu și Ion Gherasim Gorjan.
• 1907: se instalează aici istoricul Nicolae Iorga care deschide, în iulie 1908, Universitatea populară de vară.

VĂLENII DE MUNTE are chiar şi un inm.
,,Imnul orașului a fost compus de Carmen Aldea Vlad și interpretat de Fuego.

De două ori:
Privirea lui Iorga veghează din timp
Aici la Vălenii de Munte
Și cheia istoriei cere răstimp
Celor mulți care știu să asculte.
Refren (bis):
Loc de legenda ca-o lume de vis
Cu oamenii dintr-o bucată
Vălenii de Munte au cerul deschis
Străbunii veghează în vatră.
De două ori:
Privirea lui Iorga e vie oricând
Aici la Vălenii de Munte
Și pietre și râuri transmit într-un gând
Vălenilor locul de frunte.
Refren (bis)
De două ori:
Cinstind festivalul cu țuica dintâi
Se adună românii pe seară
Miroase-a prune din fiert și gutui
Vălenii-s bucată din țară
Refren (ter)

Ce nu veţi găsi sigur în Wikipedia este modul în care poliţia, parchetul şi judecătoria îşi desfăşoară activitatea. Dar, despre asta , în altă zi.

Publicat în Fără categorie

Efectele propagandei comuniste sunt încă vii

Până şi fotografiile erau retuşate. L-am văzut cum arăta cu adevărat abia în decembrie 1989

Găsesc pe http://textepolitice.ro/2010/12/19/breaking-news-ce-bine-o-duceam-pe-vremea- un articol interesant despre o tânără prezentatoare de 23 ani care, afirmase la televizor că pe vremea lui Ceauşescu oamenii o duceau mult mai bine.
Mare îmi este astăzi mirarea când, găsesc următorul comentariu postat, cum de altfel vă aşteptaţi, de către un anonim:

,,1. 20 decembrie 2010 la 11:16 | #3
Răspunde | Citat
hm….da,sigur fata aceea de 23 de ani nu stia,nu avea cum sa isi aduca aminte,dar sunt cei din urma care ne povestesc…cei care la 90 de ani isi aduc aminte ca au trait razboiul,revolutia cu frigul,suferinta si drama lor insa niciodata nu le-a fost atat de rau ca acum…isi privesc copii,nepotii,stranepotii si li se rupe sufletul vazand lumea lor fara de viitor…iti spun:”pe vremea mea nu aveai atatea de unde sa alegi dar erau mai sanatoase”;”pe vremea mea daca nu aveai slujba,primeai imediat”;pe vremea mea primeai o casa unde sa stai”…acum…vad zi de zi la semafor copii cersind,batrani pe care copii lor nu-i mai ajuta(foamea si saracia i-a facut sa uite cine i-a crescut),poate ca atunci munceai pt stat si toata lumea o stia..dar acum muncesti tot pt stat…doar sub cuvantul de democratie…nimeni nu si-ar fi inchipuit ca democratia va insemna ceea ce este astazi romania…pt ca doar la noi ea este asa cum e!!!
,,

În scurt, am replicat:

,,dictaturajustitiei

Cine vă povesteşte că era mai bine în vremea comunismului, dacă este adevărat ce afirmaţi, ori nu a fost bine informat, muncea din greu şi credea în propaganda comunistă,e drept eficientă,ori a uitat.

Eu am terminat un liceu teoretic, am picat la examenul de admitere în facultate şi am pornit să îmi caut serviciu luândumă-mă după ce vedeam şi eu la televizor la ştiri. Era în toamna lui 1975. Nu a vrut să mă angajeze nimeni. Că sunt prea delicată sau slabă,că am bacalaureatul promovat. Că sunt fată.

Să abordăm gogoriţa cu casa primită.

Era o modalitate de a ne lua nouă moştenirile din moş strămoş, despăgubindu-ne cu te miri ce şi aducerea a câţi mai mulţi sub acelaşi acoperiş de bloc pentru ca să ne poată controla mai bine.

Cei care au trăit războiul cum vă exprimaţi d-voastră nu aveau chiar ce să mănânce. Moldovenii veneau în oltenia după grâne.

De marmeladă la cutie, de tichete de pâine
, de cozile făcute noaptea pentru un litru de lapte aţi auzit?

Sper să fiţi o persoană de bună credinţă şi să încercaţi să vă documentaţi în legătură cu adevărul despre acele vremuri.

Vi se pare normal ca deţinuţii politici să fie nevoiţi să îşi mănânce fecalele?

Domnişoara aceea este bine plătită să dezinformeze lumea.
Nu este o naivă.
,,

Pentru că subiectul acesta îmi ridică totdeauna sângele la cap, mai adaug următoarele:

Unul dintre străbunicii mei, pe numele său de familie Lupu a primit când s-a întors din Războiul de Independenţă, astfel mi-a povestit străbunica mea, pământ. Când eram copilă, aveam de moştenit de la acest străbunic două locuri de pământ, unul în Sfântu Vasile Tei iar celălalt în Sfântu Gheorghe Tei, la câteva străzi depărtare unul de celălalt.
Străbunicii au avut două fete Constanţa şi Maria, cea din urmă fiind bunica mea, lor lăsându-le moştenire pământul şi casele.
Maria s-a înscris în PCR , cred că la început se numea PMR, şi cu toate că bunicul a fost ofiţer în armata regală, am scăpat cu proprietăţile neconfiscate până în primăvara lui 1986 când, Ceauşescu în megalomia lui a început să dărâme tot ce îi stătea în cale.

Atunci a dispărut şi casa din Sfăntu Vasile Tei şi vila construită în Sfântu Gheorghe Tei. Fratele tatei a primit drept despăgubire un apartament lângă Piaţa Obor, apartament pe care l-a vândut din timpul guvernării Năstase , pentru că nu mai putea să-şi plătească întreţinerea.

Cu banii luaţi de tatăl meu, drept despăgubire, abia am putut să plătesc cheltuielile pentru cununia mea şi nuntă!

Copiii erau instituţionalizaţi, s-a speriat presa străină când a văzut în ce condiţii mizere erau ţinuţi.
Într-adevăr noi, românii , nici nu ştiam că există!

Publicat în Fără categorie